Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Phoenix Știința Constanța, două victorii din două în grupa B a LNBF

Andreea Vlase

Andreea Vlase
14.10.2018

ACS KSE Târgu Secuiesc a fost la primul meci în cadrul Ligii Naționale, grupa B, după ce în prima etapă a stat. Covăsnencele au fost învinse acasă de Phoenix Știința Constanța cu 42-69, pe sferturi: 11-12, 9-22, 15-17, 7-18. Gazdele au o singură stranieră în lot, în timp ce formația de la malul mării are trei.

Al doilea meci al etapei a doua din cadrul grupei B a adus și cea mai mare diferență în această rundă. Phoenix Știința Constanța a obținut al doilea succes din două posibile pe terenul unei debutante în Liga Națională. Jucătoarele sub 20 de ani de la ACS KSE Târgu Secuiesc veneau după ce au jucat în campionatul U20 la turneul din timpul săptămânii. Gazdele au început cu Debreczi, Boloni, Csurulya, Danalache și Mobley. În primul 5 al oaspetelor au fost Fota, Douglas, E. Armanu, Cutaș și Jovanovic.

Constănțencele s-au distanțat la 7 puncte în startul partidei, dar covăsnencele au echilibrat jocul și la prima pauză ecartul era de un singur punct, 11-12. Diferența a crescut la 14 puncte până la jumătatea partidei, scor 20-34. ACS KSE s-a apropiat doar până la 9 puncte în sfertul trei, dar distanța s-a mărit constant pe finalul meciului, până la un maxim de 30 de puncte. S-a încheiat 42-69 și constănțencele sunt liderele grupei, fiind singurele cu două victorii, după ce s-au impus și în singurul meci disputat din etapa 1.

Gazdele au ratat foarte mult din interiorul semicercului, cu 17% reușite (8/46), în timp ce Phoenix Știința a încheiat partida cu 51% la șuturile de două puncte (21/41). Covăsnencele au stat mai bine la aruncările de la distanță, 6/22 (27%) față de 4/21 (19%). 8-15 a fost scorul la libere transformate. Diferența s-a făcut și la recuperare, cu 42 în dreptul gazdelor și 55 pentru oaspete.

Chelsea Douglas a fost coșghetera partidei, cu 14 puncte pentru învingătoare (plus 5 recuperări și 3 pase decisive). Cristiana Cutaș și Vladinka Erau au încheiat în double-double pentru oaspete, cu 13 puncte și 12 recuperări, respectiv 12 puncte și 13 recuperări. Pentru Phoenix Știința au mai înscris: E. Armanu 10 puncte, Fota 8 puncte (6 recuperări), T. Armanu 5 puncte, Beldian 3 și Jovanovic 3 puncte.

Kayla Mobley a fost în double-double pentru gazde, cu 13 puncte și 12 recuperări. De la ACS KSE Târgu Secuiesc au mai înscris: Csurulya 10 puncte, Boloni 8, Danalache 5, Debreczi 4 și Czimbalmos 2 puncte.

Pentru formațiile din grupa valorică B urmează o etapă intermediară miercuri, de la ora 18. Phoenix Știința Constanța primește vizita Universității CSM Oradea, iar ACS KSE Târgu Secuiesc va juca în deplasare, la CSM Târgu Mureș.

*foto: Zsoli Jeffwarder

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!