Phoenix Constanța, singura echipă din grupa B care a eliminat un adversar din prima grupă valorică


Elevele lui Predrag Stanojcic s-au impus în ambele manșe cu „U” Cluj, din primul tur al Cupei României

CS Phoenix Constanța a câștigat cu 144-132 dubla cu Universitatea Cluj-Napoca, din primul tur al Cupei României. Constănțencele fac parte din grupa a doua valorică în campionat, în timp ce clujencele sunt în prima grupă și au dreptul să folosească o non-europeană în plus. Phoenix s-a impus cu 67-59 la retur, pe sferturi: 19-12, 12-12, 19-23 și 17-12. Oaspetele au condus doar o dată, la un punct.

Returul pleca de la +4 pentru constănțence, după ce au câștigat cu 77-73 la Cluj-Napoca. Predrag Stanojcic a început partida cu Cristiana Cutaș, Bianca Fota, Teodora Armanu, Ecaterina Armanu și Chelsea Douglas. Antrenorul Universității, Carmin Popa, a avut-o la dispoziție pentru acest meci și pe a doua americancă, Rishonda Napier, care nu a jucat în meciul tur. Alături de aceasta, au fost în 5-ul de start al clujencelor Irina Părău, Nicolett Orban, Arlesia Morse și Paula Cenean.

E. Armanu a deschis scorul pentru gazde, iar Morse a înscris prima triplă, pentru 2-3. Phoenix a reușit un run de 9 puncte prin care s-a distanțat la 15-5 în minutul 6. Diferența a oscilat între 7 și 9 puncte până la finalul sfertului, iar scorul primei pauze a fost 19-12.

Morse și E. Armanu au deschis a doua perioadă de joc cu reușite de după semicerc, iar Cutaș a dus ecartul la 11 puncte în minutul 13, scor 26-15. Gazdele au avut peste șase minute în care nu au găsit drumul spre coș. Clujencele au marcat 9 puncte la rând și s-au apropiat la două lungimi după tripla lui Irimieș. Fota a oprit seceta constănțencelor și a marcat 5 puncte în ultimul minut al sfertului. La vestiare s-a intrat la scorul de 31-24.

E. Armanu a marcat două triple la rând, iar Fota a transformat de la linia de fault pentru 39-26 în minutul 23. Morse a marcat primul coș din acțiune al oaspetelor în sfertul trei după mai mult de trei minute. Diferența a crescut la 16 puncte în favoarea gazdelor, dar Morse le-a menținut în joc pe alb-negre. Finalul sfertului le-a aparținut clujencelor, care s-au apropiat la 3 lungimi la ultima pauză, scor 50-47.

Napier a redus distanța la un singur punct, în startul ultimei perioade de joc. Douglas a marcat 6 puncte la rând și a dus scorul la 56-49 în minutul 33. Cenean și Boț și-au apropiat echipa la 3 lungimi cu șase minute rămase din joc, dar gazdele s-au distanțat din nou la 9 puncte. Meciul s-a încheiat cu victoria constănțencelor, 67-58.

Arlesia Morse, de la învinse, a fost coșghetera partidei cu 27 de puncte, fiind aproape de double-double cu 9 recuperări. Pentru Universitatea Cluj-Napoca au mai înscris: Napier 12 puncte (5 pase decisive), Părău 8 puncte (9 recuperări), Boț 4 puncte, Orban 3, Irimieș 3 și Cenean 2 puncte.

Bianca Fota a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 20 de puncte la care a adăugat 5 recuperări. Pentru Phoenix au mai înscris: Douglas 19 puncte (5 recuperări, 6 pase decisive), E. Armanu 15 puncte, Cutaș 7 puncte (13 recuperări), Fleșer 3 puncte, T. Armanu 2 și Beldian 1 punct.

Constănțencele sunt la debutul în competiția eliminatorie și se califică în turul doi după 144-132 la total. În sferturi vor fi trei echipe din grupa a doua valorică din campionat. ACS KSE Târgu Secuiesc și CSM Alexandria sunt cealalte formații din grupa B care au obținut biletul în turul secund, dar după dueluri cu o echipă de aceeași categorie. În regulamentul specific al competiției era trecută data de 1 octombrie pentru tragerea la sorți al turului secund, dar s-a amânat. Partidele se vor disputa în 27 februarie și 6 martie. Final 4-ul este programat pentru 30-31 martie.

*foto: Club Sportiv Phoenix Constanta facebook



Citește ultimele știri despre CS Phoenix Știința Constanța
Citește ultimele știri despre Universitatea Cluj-Napoca
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre CS Phoenix Știința Constanța vs Universitatea Cluj-Napoca

Andreea Vlase / 29 September 2018 / 22:01


Galerie foto


studentU un inceput perfect
1 
pentru maestrul Popa Carmin. Tine sus munca buna, mestere! 😜 
29 September 2018 23:11

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Dan Calancea, după acuzațiile de blat: „Niște aberații, nu a fost nimic necurat"
Meciul de cupă dintre Olimpia CSU Brașov și FCC ICIM Arad a ridicat suspiciuni de incorectitudine 
FRB a sesizat Interpolul în cazul meciului dintre Olimpia Brașov și FCC ICIM Arad
Cele două formații sunt acuzate de blat. Cum s-au apărat oficialii echipelor (Video) 
S-au tras la sorți sferturile Cupei României la Baschet Feminin
Vor fi două dueluri între echipe din prima grupă valorică, dar și unul între formații din grupa B 
FRB: Suspiciune de blat la un meci din Cupa României feminin (Video)
Ce sancțiuni riscă persoanele implicate 
Anisia Croitoru, cea mai bună marcatoare U23 în primul tur al Cupei României
Alte patru jucătoare tinere au reușit un double-double într-una din cele două partide 
Remarcatele primului tur al Cupei României, feminin. Primele 11 marcatoare au peste 23 de ani
Alexandra Chițanu a înscris cel mai mult dintre jucătoarele autohtone, după două americance 
Liviu Alexa, atac la noua conducere "U" Feminin: "Universitatea a revenit în mocirla rușinii"
Fostul presedinte al secției de baschet feminin a comentat prematura eliminare a Universității din Cupa României 
Ljubomir Kolarevic: „Am făcut un pas imens pentru această echipă tânără cu calificarea în turul doi”
ACS KSE Târgu Secuiesc a avansat în a doua fază a Cupei României din dubla cu Universitatea CSM Oradea 
Miljan Medvedj: „A fost un meci disputat cu multe răsturnări de scor. Am încercat mai multe formule de joc”
FCC ICIM Arad s-a calificat în turul doi al Cupei României după 136-135 în dubla cu Olimpia CSU Brașov 
Mădălin Piperea: „Au fost două meciuri foarte bune pentru aceste copile, care au 16 ani”
CSM Alexandria a trecut în turul doi al cupei după două întâlniri strânse cu Agronomia București  
0 
Sigur, nea Dane! Este niște răi ăia care vorbește așa ceva, nu ai mâncat usturoi și zic unii că miroase!  
click pt. Articol 07 December 2018 16:30
ioujhi intradevar
0 
Chiritaaa...singurul meci pierdut de sepsi saint ghiorgy anul trecut il mai ti minte ? nu a fost nimic suspect asa-i? cand marshall anne si cine mai era pe acolo erau niste jaloane in sala Horia Demian din cluj ? doar ca selectionerul sa prinda un loc 4 in defavoarea aradului ? hai sa fim seriosi! lucruri de genu s-au intamplat in fiecare an in liga asta!  
click pt. Articol 04 December 2018 11:46
0 
Hai să ne spălăm pe mâini. Nu e nevoie să fii specialist să observi niște lucruri nelalocul lor, Dzombeta de la Arad ar trebui expulzată fără drept de viză în următorii 10 ani în România, nu mai zic de "feblețea" lu' Marcel, blonda din Serbia, nu-i rețin numele, cum îi cere mingea lu' Mercea și repune ea fix în brațele lu' Ferenczi, uitase că doar anul trecut au fost coechipiere, anul asta sunt adversare. Da' sinecuristii din comitetul director al FRB simt că e mai simplu cu Interpol, de ce nu DNA?  
click pt. Articol 03 December 2018 16:31
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
U Cluj este pe nivelul grupei B de valoare !!
 
click pt. Articol 02 November 2018 14:28
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
In timpul meciului se vorbea de acest aranjament care fusese facut inainte de meci.Nu este de loc corect! 
click pt. Articol 02 November 2018 14:25
studentU finally
0 
o stire interesanta legata de baschetul feminin romanesc 🤣 
click pt. Articol 24 October 2018 16:25
mj23ky In sfarsit.....
0 
Antrenorul Aradului nu are nici cea mai mica vina....nu cred ca ar trebui suspendat, dar domnul Urban, cu siguranta are vina (ps. Hadzovic de cine asculta?). Cat despre dl inginer Calancea - suspiciunile asupra lui planeaza de foarte mult timp (legaturi cu arbitrii, comisari, chiar si jucatoare adverse). Poate, poate se lasa cu un an de suspendare pt faptuitori.... Felicitari pentru articol.... 
click pt. Articol 24 October 2018 14:56
TDM Alexa
0 
Fain vocabular. De presedinte. Bleahhh. 
click pt. Articol 02 October 2018 23:37
paulvero suferiti d scenarita:)
0 
daca vroiau ca dubla sa fie echilibrata si la limita , nu lasau sa conduca aradul cu 3 min inainte d final cu 3 p si implicit cu 12 la general...fiti seriosi, au fost 2 meciuri stranse si spectaculoase.Meciurile feminine se-nrorc repede, vezi canada-spania...Haide U! 
click pt. Articol 30 September 2018 11:35
studentU un inceput perfect
0 
pentru maestrul Popa Carmin. Tine sus munca buna, mestere! 😜 
click pt. Articol 29 September 2018 23:11