Playoff NBA. Golden State Warriors rămâne neînvinsă în finala campionatului, în ciuda unui triple-double din partea lui LeBron


Kevin Durant a fost principalul artizan al victoriei datorită celor 43 de puncte marcate (VIDEO)

playoff nba finala cleveland golden state 

 În seara trecută, finala NBA a continuat în Quicken Loans Arena, Cleveland, acolo unde Golden State Warriors au luptat împotriva gazdelor, într-un meci ce avea o importanță deosebită. Elevii lui Tyronn Lue au intrat mult mai montați în joc și au dominat prima repriză, însă situația s-a schimbat în partea secundă. În cele din urmă, după un joc excelent făcut de Kevin Durant, Golden State Warriors a câștigat cu 110-102 și a ajuns la 3-0 în această serie.

La fel ca în ultimele două sezoane, seria finală s-a mutat în Cleveland la scorul de 2-0 pentru Golden State Warriors. Dacă anul trecut, californienii s-au impus și apoi au câștigat finala în duelul cu numărul 5, în schimb, în stagiunea 2015-2016, LeBron James și Kyrie Irving și-au condus echipa spre o revenire extraordinară și au reușit să devină campioni după un decisiv ce va rămâne cunoscut în posteritate drept una dintre cele mai epice confruntări dintr-o finală. Prin urmare, atât Steve Kerr cât și Tyronn Lue și jucătorii care au fost prezenți la conferințele de presă au recunoscut importanța acestei partide, întărind faptul că de-a lungul istoriei nicio formație nu a reușit să revină de la 0-3.

Fanii campioanei en-titre au primit o veste excelentă cu doar câteva ore înainte de fluierul de start, când s-a anunțat că Andre Iguodala va fi disponibil pentru a juca, însă cu număr limitat de minute. MVP-ul finalei din 2015, accidentat în seria cu Houston Rockets, a fost unul dintre cei mai buni baschetbaliști din lotul lui Warriors, pentru ultimii 4 ani. Defensiva excelentă, inteligența și energia pe care o emană pe teren a fost amintită în nenumărate rânduri de către coechipierii săi.

Cu toate acestea, tehnicienii celor două echipe au început cu aceiași jucători ca în partida precedentă. Încurajate de la spate de niște suporteri extraordinari, gazdele au reușit un start de joc electrizant, marcând două coșuri consecutive de 3 puncte. LeBron James, după mai multe acțiuni în care și-a luat rolul de pasator, a oferit faza meciului, când după ce a aruncat mingea în panou a recuperat-o și a înscris un dunk spectaculos. De partea cealaltă, oaspeții au fost lipsiți de precizie pe partea ofensivă și în același timp, nu au reușit să oprească atacurile adversarilor. Prin urmare, scorul a luat rapid proporții, devenind 16-4 după primele 4 minute. Însă, jucătorii lui Kerr nu au renunțat la luptă și după două triple semnate de Thompson și Durant, Warriors a ajuns la doar 2 puncte în spatele gazdelor. În cele din urmă, același Durant a închis actul inaugural cu două libere, apropiindu-și echipa la un singur punct, scor: 29-28. Sfertul secund a fost deschis prin 6 puncte consecutive reușite de Cavaliers, lucru care l-a făcut pe Steve Kerr să ceară un timp de odihnă. Acesta a avut efect în atac, însă în apărare, componenții lui Warriors au continuat să îngăduie multe coșuri ușoare. În plus, două pătrunderi ale lui LeBron James în semicerc s-au concretizat cu pase la Kevin Love care a înscris de la distanță și scorul a ajuns 50-37. Până la final, oaspeții au reușit să mai recupereze din deficit și Durant a închis repriza cu o triplă marcată din fața lui Nance Jr. În urma acestui coș, Cavaliers a intrat la vestiar cu un avantaj de 6 puncte, scor: 58-52.

În opoziție cu prima repriză, debutul părții secunde a aparținut lui Golden State Warriors care a reușit să egaleze foarte rapid. Un mare aport l-a avut Javale McGee, care din nou s-a demonstrat a fi extrem de eficient sub inel, marcând 8 puncte în 3 minute. Tyronn Lue a fost nevoit să ceară time-out, însă oaspeții au continuat jocul foarte bun și s-au depărtat la 5 puncte, provocând un nou timp de odihnă. A urmat o secvență interesantă în Quicken Loans Arena: Cavaliers a reușit să reducă rapid avantajul adversarilor, egalând la 72, apoi Warriors a ajuns din nou la 5 puncte diferență și părea că defensiva gazdelor nu mai rezistă, însă vicecampionii NBA au revenit din nou la un punct în spatele californienilor. Până la finalul sfertului trei jocul a rămas echilibrat și astfel, înaintea actului decisiv, scorul era 83-81 pentru oaspeți. În sfertul al patrulea, lupta s-a dat între Kevin Durant și LeBron James, ambii reușind niște acțiuni ofensive extraordinare. De asemenea, Shaun Livingston și Rodney Hood au contribuit pentru echipele lor, atât în atac cât și în apărare. Au urmat 3 minute în care Durant a fost foarte eficient pentru Warriors, marcând din orice poziție, în timp ce James a reușit să își țină echipa în joc, datorită pătrunderilor. Kevin Love a readus-o pe Cavaliers în avantaj, prin două libere, însă Curry a răspuns imediat. Gazdele nu au reușit să marcheze și la panoul celălalt, Curry a marcat prima triplă a sa din acest duel, ducând scorul la 101-97. LeBron James a înscris și el un coș de trei puncte, urmat însă de un slam dunk din partea lui Andre Iguodala. După o nouă apărare excelentă, Kevin Durant a ruinat speranțele fanilor din Ohio, cu un coș de la distanță marcat din aceeași poziție ca în sezonul precedent. Jucătorii lui Cavaliers nu au mai reușit să revină și astfel Warriors s-a impus cu scorul de 110-102.

Pentru campioana en-titre, Kevin Durant a reușit o prestație magistrală, terminând duelul cu 43 de puncte, 13 recuperări și 7 pase decisive. În plus, Golden State Warriors a mai avut încă 5 jucători în double-digits: Steph Curry (11 puncte, 5 recuperări, 6 pase decisive), Klay Thompson (10 puncte, 4 recuperări), Draymond Green (10 puncte, 9 pase decisive), JaVale McGee (10 puncte, 3 recuperări) și Jordan Bell (10 puncte, 6 recuperări).

De partea cealaltă, LeBron James a răspuns cu un triple-double: 33 de puncte, 10 recuperări, 11 pase decisive. De asemenea, Kevin Love a reușit al treilea double-double din această serie, marcând 20 de puncte, la care a adăugat 13 recuperări. Din lotul lui Lue, mai merită menționată partida excelentă făcută de Rodney Hood, care venit de pe bancă s-a remarcat imediat în ofensivă și a încheiat meciul cu 15 puncte și 6 recuperări.

Cu această victorie, Golden State Warriors ajunge la 3-0, un scor de la care nu s-a mai revenit niciodată în istoria finalei NBA. Cu toate acestea, este cert că LeBron James și coechipierii săi nu se vor da bătuți, prin urmare vom avea parte de o luptă extraordinară în confruntarea de poimâine. Episodul cu numărul 4 al acestei serii va avea loc în Quicken Loans Arena, vineri noaptea de la ora 4, și va transmis în direct de Telekom Sport 1.

*foto: nytimes.com



David Istrate / 07 June 2018 / 7:46


Galerie foto


0 
nimeni ce sa le faca astora. Au shooteri, au pivoti, au si ceva defense. Devine boring :)
Va fi 4-1 pt ca vor vrea sa castige ultimul meci acasa.  
07 June 2018 09:06
0 
Îl au pe Kevin Durant care joacă fenomenal, mai ales în meciul de aseară sau de dimineață de la 4 a avut câteva aruncări de 3 de la foarte mare distanță. Sida nu mai spun că erau aruncări pe replică pentru. 
07 June 2018 13:03

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!


Din aceeaşi categorie...
Începe producția pentru Space Jam 2, cu LeBron James în rolul principal
„Regele” îi calcă pe urme lui Michael Jordan 
Ghiță Mureșan a prezentat noul iPhone pentru Wall Street Journal
Fostul mare baschetbalist român a purtat un dialog amuzant cu robotul Siri (VIDEO) 
Dwyane Wade a anunțat ”Un ultim dans” alături de Miami Heat (Video)
Al 16-lea sezon din carieră va fi și ultimul pentru unul din cei mai iubiți jucători din NBA 
LeBron James și Kevin Durant au compus o melodie împreună, în urmă cu 7 ani
Colaborarea a fost făcută publică săptămâna trecută și are un succes enorm pe Youtube (VIDEO) 
Kobe Bryant, interviu emoționant: „Măreția reprezintă modul prin care inspiri o persoană să inspire o altă persoană”
Ce a spus Bryant despre Pau Gasol, despre finala din 2010, dar și detalii mai intime din viața lui Black Mamba 
NBA: Naismith Basketball Hall of Fame s-a îmbogățit printr-o clasă de excepție
Steve Nash, Jason Kidd, Grant Hill și Ray Allen sunt câteva din numele cele mai importante care au fost onorate 
Boris Diaw și-a anunțat retragerea, într-un material video în care s-a destăinuit lui Ronny Turiaf și Tony Parker
Sportivul francez pune capăt unei cariere strălucite care s-a întins de-a lungul a 18 sezoane 
Manu Ginobili se retrage
Argentinianul își încheie cariera profesionistă după 23 de ani 
Nick Young a fost arestat de poliția americană. Video
Care este motivul pentru care a fost încătușat campionul NBA 
Houston Rockets a ajuns la un acord cu Carmelo Anthony, punând capăt telenovelei acestei veri
Baschetbalistul în vârstă de 34 ani vine de la Atlanta Hawks, formație pentru care nu a jucat niciun meci 
romeovura Foarte frumos
0 
Un interviu de nota 10. Si o personalitate imensă 
click pt. Articol 12 September 2018 21:03
studentU @Eduard Popa
0 
1. S-ar putea, mai mult ca sigur sa...? :)
2. Pentru a continua seria de jocuri consecutive cu palmares pozitiv in Europa?  
click pt. Articol 19 July 2018 09:37
romeovura Conferința de vest
0 
Îi va prii lui James , dar cred că LA LAKERS nu ar fi avut nevoie de un jucător pentru o perioada scurtă , fie vorba și de 4-6 ani. Au nevoie de un jucător care să joace la un nivel bun spre foarte bun și care să se asimileze cu imaginea clubului. Exemple din trecut avem doar nume grele, precum Abdul-Jabar, Magic, Kobe, sunt jucători care au jucat doar pentru LA LAKERS și au devenit imaginea acestui club. Dar in final să fie baschet și mult spectacol. 
click pt. Articol 02 July 2018 11:45
gyke NBA
0 
Mai ușor cu era pe scări... Are și omul o vârstă  
click pt. Articol 02 July 2018 10:56
0 
Urmeaza o noua era LAKERS! 
click pt. Articol 02 July 2018 10:18
martax Gareth the Great!
0 
Numai pick and roll prin careul advers :)) Oricum, Thank You Southgate, Thank you Boro!  
click pt. Articol 28 June 2018 14:11
adis drazen
0 
Dupa parerea mea cel mai mare baschetbalist pe care la dat Europa pana acum(https://www.youtube.com/watch?v=R7AhrUIc87o) 
click pt. Articol 07 June 2018 22:37
0 
Îl au pe Kevin Durant care joacă fenomenal, mai ales în meciul de aseară sau de dimineață de la 4 a avut câteva aruncări de 3 de la foarte mare distanță. Sida nu mai spun că erau aruncări pe replică pentru. 
click pt. Articol 07 June 2018 13:03
0 
nimeni ce sa le faca astora. Au shooteri, au pivoti, au si ceva defense. Devine boring :)
Va fi 4-1 pt ca vor vrea sa castige ultimul meci acasa.  
click pt. Articol 07 June 2018 09:06
0 
https://img-9gag-fun.9cache.com/photo/awXdVV1_700bwp.webp 
click pt. Articol 01 June 2018 15:07