Primul duel Mâinea vs Mâinea, în Liga Națională de Baschet Masculin


Cristi joacă la CSO Voluntari, Dani la Athletic Constanța

Chiar dacă arată diferit, Cristian și Daniel-Ștefan Mâinea sunt frați gemeni. Cei doi au crescut împreună sub îndrumarea lui Cristian Teodorescu, la Colegiul Național Aurel Vlaicu și au reușit să impresioneze la nivel juvenil.

În 2016, la numai 18 ani, Cristi și Dani au condus CNAV către titlul la turneul final U20, desfășurat la Focșani. În urma acestei competiții, cei doi frați Mâinea au fost votați în primul 5 al competiției, alături de nume precum Bobe Nicolescu, Wilhelm Brosser și Marius Ciotlăuș.

Cei doi frați au fost și componenți ai echipei care în 2017 pierdea la un singur punct la coșaveraj primul loc la turneul final U20 Masculin desfășurat la București. În ciuda acestui lucru, Dani Mâinea a fost votat MVP al turneului și, alături de fratele său, ambii au fost incluși în cvintetul ideal al competiției.

cristi si dani mainea

În același sezon, frații Mâinea au fost foarte aproape de o promovare în premieră a celor de la CNAV în Liga Națională, oprită însă de înfrângerea după prelungiri în fața celor de la Timba Timișoara. În cadrul acestui turneu, Dani Mâinea a reușit o prestație excelentă la singura victorie a celor de la CNAV, în fața lui Cuza Sport Brăila, meci în care tânărul baschetbalist reușea 31 de puncte și 9 recuperări.

După aceste două sezoane reușite în tricoul lui CNAV, cei doi au făcut un pas foarte mare și au semnat în Liga Națională de Baschet Masculin cu Dinamo București. Dezorganizarea totală de la clubul alb-roșu a făcut ca cei doi frați să plece la mijlocul sezonului, alături de alți doi colegi și să își caute șansa în Liga 1. Astfel, Cristi a semnat cu CSO Voluntari și Dani a jucat în restul stagiunii 2017/2018 la Athletic Constanța. Cei doi aveau să se întâlnească pentru prima oară în carieră la turneul semifinal de promovare al Ligii 1, în care Dani a avut câștig de cauză atât în partida de la Voluntari, câștigată cu 71-66, cât și cea de la Constanța, cu 74-71.

cristi si dani mainea

Acum, cei doi se vor întâlni pentru prima oară în noul format al Ligii Naționale de Baschet Masculin, după ce au decis să rămână la echipele cu care au terminat sezoanele precedente. Partida dintre CSO Voluntari și Athletic Constanța se joacă la Sala Gabi Szabo din Voluntari, sâmbătă, de la ora 18:00. 

*foto: facebook Știința București/ facebook Athletic Constanța



Citește ultimele știri despre CSO Voluntari
Citește ultimele știri despre ABC Athletic Constanța
Vizualizează pagina personală a jucătorului Cristian Ionel Mainea
Vizualizează pagina personală a jucătorului Ștefan Daniel Mainea
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre CSO Voluntari vs ABC Athletic Constanța

Eduard Popa / 06 October 2018 / 9:54


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
LNBM: Programul etapei 2-a din faza a doua a sezonului regulat
Cele trei meciuri din Grupa Roșie și unul din Grupa Galbenă vor fi transmise 
Sala Polivalentă din Timișoara ar putea fi gata la 5 ani după ce trebuia să găzduiască EuroBasket Women
Săptămâna trecută s-a semnat un nou contract și lucrările vor fi reluate la proiectul început în 2010 
LNBM MVP- Etapa 1, F2: Mladen Jeremic
Sârbul a fost decisiv în duelul de foc din Trivale 
Total Baschet, la ceas aniversar!
Împlinim 8 ani de existență 
Tony Bishop: „În prima parte am jucat foarte bine în defensivă”
Jucătorul Piteștiului a reușit coșul victoriei în meciul cu U-BT Cluj 
In memoriam - 14 ani fără Antonio Alexe
21 ianuarie 2005, o zi tristă pentru baschetul românesc 
Mihai Silvășan: „Am avut meciul în mână în ultimele secunde”
Antrenorul lui U-BT Cluj-Napoca a vorbit despre înfrângerea suferită de echipa sa la Pitești 
Florin Nini: „Am arătat că dacă avem puțină răbdare, putem face lucruri bune”
Antrenorul Piteștiului a refuzat să răspundă întrebărilor legate de arbitrajul partidei cu U-BT Cluj 
Grupa Roșie. BCM U Pitești se impune la un punct după un duel de foc în Trivale
Cele două formații s-au luptat de la egal la egal pe tot parcursul celor 40 de minute 
CSM Focșani învinge pe ACS Târgu Jiu
CSM Focșani învinge pe ACS Târgu Jiu la o diferenţă de 10 puncte 
0 
1% i am lasat mai mult pt noi cu Craiova 🤣 Sa fim seriosi, acasa cu Pitestiul tre sa bateti, la fel Oradea cu TM. Mai ales ca voi veniti dupa o infrangere si Oradea dupa o sperietura ;) 
click pt. Articol 23 January 2019 18:12
gyke @studentU
0 
Asa ar fi normal sa se intample; doar ca am vazut etapa trecuta... o perioada eu nu mai fac pronosticuri :)
Meciul cel mai interesant mi se pare cel din grupa galbena intre Dinamo si Voluntari. Daca e vreo echipa de acolo care poate pune probleme celor 2 "retrogradate" la ocuparea locurilor de playoff, asta nu poate fi decat Voluntari. Meciul de sambata ne va arata daca chiar pot... 
click pt. Articol 23 January 2019 14:11
studentU in grupa rosie
0 
99% victorii pe linie pentru gazde 
click pt. Articol 23 January 2019 14:00
0 
La multi ani, felicitari pt tot ce faceti ! Si cum v-am mai scris, despartiti odata grupa 1 valorica de celalalte, asa postarile vor fi mai numeroase, iar articolele dvs despre jocurile aferente vor putea fi citite pe o perioada mai mare de timp, samd  
click pt. Articol 22 January 2019 15:55
trancer La mulți ani!
0 
Cu mulțumiri și respect pentru ceea ce faceti 
click pt. Articol 22 January 2019 09:53
unbaschetbalist @sabin.gherdan
0 
1. Intradevar meciurile din diviziile judetene ar avea mai putini spectatori, dar ar crea un awereness.

3. Cred ca 3x3 ar fi cel mai interesant (si mai usor de organizat)...poate faceti si voi un poll.

Apropo am uitat sa mentionez: La Multi Ani! 
click pt. Articol 22 January 2019 09:02
0 
La cât mai multe articole interesante și, dacă se poate, inițierea /implicarea în campanii de mediatizare a baschetului. La mulți ani! 
click pt. Articol 22 January 2019 08:35
mid53 Cu multumuri
0 
La Multi Ani! Tineti-o tot așa! 
click pt. Articol 22 January 2019 07:43
@lexCSU Total Baschet
0 
La multi ani !!!  
click pt. Articol 21 January 2019 23:12
0 
Joyeux anniversaire!  
click pt. Articol 21 January 2019 20:29