Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Probleme mari pentru Poli Iași

Eduard Popa

Eduard Popa
12.03.2018

poli iasi probleme financiare chirica

Echipa de baschet Poli Iași părea că în sfârșit se redresează după aducerea pe banca tehnică a tandemului Jorovic-Țenter și găsirea unui lot stabil de jucători. Din păcate problemele „Armăsarilor” par a fi mai adânci ca niciodată.

Cel care s-ar putea să dea lovitura de grație pentru formația ieșeană este primarul Mihai Chirica, cel care anunță că nu mai poate da bani din visteria autorităților locale din cauza problemelor de legalitate cauzate de legea finanțării sportului:

”Sistarea temporară a alocării de fonduri pentru susținerea structurilor sportive, prin intermediul Fundației Sportului Ieșean, nu este o decizie a mea, ci este urmarea unui blocaj legislativ creat de Guvern și a cărui rezolvare stă în prezent exclusiv în sarcina Parlamentului”, a susținut primarul Chirica, într-o postare pe contul oficial pe facebook.

Vestea a venit ca un trăznet pentru oficialii clubului moldovean.

„Din păcate banii sunt prevăzuți în buget, în valoare de 1 milion de lei special pentru baschet, dar nu pot fi deblocați. Sperăm ca domnul primar să găsească pârghiile necesare pentru a face rost de acești bani. Dacă nu reușim să facem rost de ei, atunci baschetul va avea soarta handbalului sau rugby-ului. În ceea ce privește fondurile private, din păcate nu există o cultură pentru așa ceva la Iași, mai ales pentru sport. Deci singura noastră șansa sunt banii de la autorități. Sperăm totuși să rezolvăm situația, altfel vom fi nevoiți să desființăm echipa”, a spus pentru totalbaschet.ro președintele Poli Iași, Vasile Manole.

Între timp baschetbaliștii ieșeni se pregătesc în continuare pentru meciurile din LNBM. După victoria în fața lui Dinamo, scor 78-54, Poli a ajuns la 3 meciuri câștigate și 16 înfrângeri și mai au de disputat trei partide din prima fază a sezonului regulat LNBM.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!