Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Radoslava Bachvarova nu mai face parte din lotul Universității Cluj

Andreea Vlase

Andreea Vlase
04.01.2018

Radoslava Bachvarova s-a despărțit de Universitatea Cluj și a semnat în Bulgaria, cu Haskovo 2012. Extrema a fost adusă la vicecampioana României pentru a avea un rol important, dar a jucat doar în 6 meciuri de campionat pentru și nu a impresionat.

Bulgăroaica a debutat în Liga Națională în partida din etapa a 5-a, la Alexandria și a jucat ultimul meci pentru „U” în etapa a 9-a, pe terenul campioanei ACS Sepsi. În ultimele trei partide din campionat jucătoarea ce împlinește luna aceasta 31 de ani nu a mai fost pe foaia de joc. La două dintre aceste meciuri a fost preferată Jez, iar la al 3-lea a debutat Samburska. Extrema este a doua jucătoare care pleacă de la Universitatea, după Morgan Stroman.

Radoslava Bachvarova a avut medii de 9 puncte, 2,7 recuperări, 1,8 pase decisive, 1,5 mingi pierdute și 0,2 intercepții în Liga Națională. A jucat aproape 26 de minute pe meci și are 6,5 eficiența medie. A fost de două ori în double-digits.

Cel mai mult a înscris în duelul cu CSU Alba Iulia, 16 puncte la care a adăugat 2 recuperări și 3 pase decisive în aproape 38 de minute, cu 8 indice al eficienței. Cel mai bun meci al său a fost cel cu Olimpia Brașov, când a avut 14 puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive pentru 12 indice al eficienței, în 25 de minute. Ambele meciuri au fost pierdute de alb-negre.

Bulgăroaica s-a întors în țara natală la Haskovo 2012, formație neînvinsă în grupa estică, cu 6 victorii până acum. Extrema a mai jucat de-a lungul carierei în Franța, Turcia, Germania, Slovenia, Bulgaria și Ungaria. A evoluat și în Euroligă, în sezonul 2012-2013 fiind adversara celor de la CSM Târgoviște, când era legitimată la Arras.

*foto: Marius Jucan

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!