Rapid și Agronomia s-au impus în meciurile care au deschis grupa pentru locurile 9-13 din LNBF


CSM Târgu Mureș începe astăzi jocurile de la primul turneu, pe care îl găzduiește

Sala Sporturilor din Târgu Mureș găzduiește de joi până sâmbătă primul turneu pentru locurile 9-13 din Liga Națională de Baschet Feminin. Formațiile bucureștene, Rapid și Agronomia, s-au impus în prima zi. Rapidul a câștigat cu 78-54 în fața celor de la ACS KSE Târgu Secuiesc, iar Agronomia a trecut cu 62-48 de CSM Alexandria. Florina Stănici (Diaconu) și Alexandra Chițanu au fost coșgheterele celor două partide.

Primul meci al turneului a opus formațiile care au fost depunctate după încheierea fazei a doua a sezonului regulat, Rapid București și ACS KSE Târgu Secuiesc, pentru că nu au avut echipă în întrecerile de junioare prevăzute în regulamentul LNBF. Scorul a fost 78-54 pentru bucureștence, pe sferturi: 26-13, 14-11, 18-17, 20-13. Covăsnencele i-au dat drumul în acest final de sezon principalei arme ofensive, Kayla Mobley, iar la „feroviare” n-a jucat Raluca Matei, principala recuperatoare.

În 5-urile de start au intrat: Natalia Burlakova, Alexandra Lupusavei, Florina Stănici (Diaconu), Cristina Grigore și Gabriela Vlad, respectiv Iringo Debreczi, Timea Czimbalmos, Noemi Boloni, Hanna Holinka Miklos și Ramona Danalache. Echilibru a fost doar în prima jumătate a sfertului unu, după care Rapidul s-a distanțat cu un run de 15 puncte. Ecartul maxim a fost de 27 de lungimi, iar bucureștencele au reușit 34 de puncte pe contre față de 8.

Florina Stănici (Diaconu) a fost coșghetera partidei cu 24 de puncte, plus 6 recuperări, 6 assist-uri și 8 intercepții. Pentru Rapid au mai înscris: Burlakova 19 puncte, Pantazi 10, Lupusavei 9, Manea 9 puncte (9 recueprări), Anghel 4 puncte, Vlad 2 și Grigore 1. Iringo Debreczi a încheiat în double-double pentru covăsnence, cu 12 puncte și 10 recuperări. Pentru ACS KSE Târgu Secuiesc au mai înscris: Csurulya 12 puncte, Danalache 10, Boloni 6, Holinka Miklos 5, Ardelean 3, Istok 2, Voloncs 2 puncte (7 recuperări) și Czimbalmos 2 puncte (5 recuperări).

Al doilea meci al zilei a opus două echipe care au fost la egalitate după cele două faze ale sezonului regulat. Reamintim că în grupa 9-13 s-a pornit de la 0. CS Agronomia București s-a impus cu 62-48 în fața tinerei echipe CSM Alexandria, pe sferturi: 10-6, 15-14, 17-20, 20-8.

Agronomia a început partida cu Mihaela Chelariu, Claudia Ușurelu, Sonia Vilcinschi, Gabriela Brudea și Maria Militaru. CSM Alexandria le-a avut în 5-ul de start pe Andreea Mazilu, Mihaela Mihai, Andreea Horlea, Tania Fiereșteanu și Paloma Cucu. Jocul a fost echilibrat până spre jumătatea sfertului patru, dar bucureștencele s-au distanțat în final, după ce teleormănencele au rămas fără singura senioară din lot, Mihai, care a acumulat 5 faulturi. 22-5 a fost la punctele înscrise pe contraatac și 19-8 la libere transformate.

Alexandra Chițanu a fost coșghetera meciului cu 20 de puncte pentru învingătoare, plus 7 recuperări. Pentru Agronomia București au mai înscris: Vilcinschi 11 puncte (7 recuperări), Brudea 9 puncte, Chelariu 7 puncte (12 recuperări), Plăvițu 7 puncte (5 assist-uri), Militaru 6 puncte și Ușurelu 2 puncte (6 recuperări). Paloma Cucu a fost cea mai bună marcatoare de la teleormănence cu 13 puncte, plus 5 recuperări și 8 intercepții. La CSM Alexandria au mai înscris: Lungu 12 puncte, Mihai 11 puncte (7 recuperări, 5 assist-uri), Horlea 6 puncte, Mazilu 3 puncte (5 recuperări, 6 pase decisive) și Crăciunescu 3 puncte.

Rapid este pe primul loc în clasamentul grupei 9-13, după prima zi de la primul turneu, la egalitate cu Agronomia, cu câte două puncte. CSM Alexandria și ACS KSE Târgu Secuiesc au câte un punct, iar CSM Târgu Mureș nu a jucat încă.

Astăzi se joacă alte două partide. De la ora 16:00 gazdele de la CSM Târgu Mureș întâlnesc Agronomia București, iar de la 18:30 se va disputa partida dintre CSM Alexandria și CS Rapid București.

*foto: Zsoli Jeffwarder



Citește ultimele știri despre CS Rapid București
Citește ultimele știri despre ACS KSE Târgu Secuiesc
Citește ultimele știri despre CS Agronomia București
Citește ultimele știri despre CSM Alexandria
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre CS Rapid București vs ACS KSE Târgu Secuiesc
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre CS Agronomia București vs CSM Alexandria

Andreea Vlase / 29 March 2019 / 13:55


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și FCC ICIM Arad își dispută din nou locul în finala LNBF după 5 ani
Alb-verzile caută a 5-a finală la rând, în timp ce arădencele n-au mai ajuns în ultimul act din 2014 
CSM Satu Mare și Olimpia CSU Brașov se întâlnesc în semifinalele LNBF pentru al doilea an la rând
Primele două partide se dispută marți și joi pe terenul vicecampioanei 
Universitatea Cluj câștigă la Constanța în primul duel pentru locurile 5-8
Gazdele au condus la 10 puncte în prima repriză, dar clujencele au făcut diferența în sfertul 3 
LNBF: Programul primelor meciuri din turul doi de play-off
Semifinalele încep marți pe terenul finalistelor de anul trecut 
Antrenorul Valerian Ioan s-a stins din viață la 68 de ani
Profesorul a fost selecționer al naționalei feminine și campion național cu Livas Târgoviște 
Ocupantele podiumului LNBF de anul trecut sunt din nou în semifinale
FCC ICIM Arad este singura noutate din penultimul act față de ediția precedentă 
Predrag Stanojcic: „În această serie Olimpia CSU Brașov a fost o echipă mai bună”
Phoenix Știința Constanța a pierdut cu 1-3 în primul tur de play-off și va continua pentru locurile 5-8 
Biljana Pesovic: „Phoenix s-a dovedit a fi un adversar aprig. Fiecare victorie a fost muncită din greu”
Căpitanul brașovencelor a reușit cea mai bună prestație stagională în meciul care a închis seria din play-off 
Olimpia CSU Brașov obține ultimul loc pentru semifinalele LNBF după 3-1 în seria cu Phoenix Știința
Brașovencele au condus în tot meciul patru și merg în penultimul act pentru al 4-lea an la rând 
Cătălin Tănase: „FRB nu va mai lăsa CSM Târgoviște să participe în LN dacă nici în vara asta nu se vor rezolva problemele”
Antrenorul crede că „este imposibil să îți propui obiective de mare performanță” până nu se rezolvă datoriile vechi 
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
Pe langa echipa trebuia amendat si Muresan,avand un comportament nesportiv si inacceptabil,atacand arbitrii,gazdele,masa oficiala si el ca un dictator a dat ordin pentru parasirea terenului si neparticiparea la ceremonia de festivitate.Acest Muresan este mic,foarte mic,si la propriu si la figurat!Rusine domnule Muresan,cu astfel de decizii si comportament nu ajuti de loc echipa,care altminteri este o echipa simpatica si valoroasa. 
click pt. Articol 12 April 2019 16:05
ydesh_apu Continuare
0 
FRB ar trebui sa-si revizuiasca regulamentul dupa fiecare caz de acest fel astfel incat la urmatoarea publicare a lui, ambiguitati gen: "recomandabil" sa dispara. Sunt fix cuvintele cheie in baza carora orice lege poate fi interpretabila si in consecinta incompleta. Decizia cluburilor de a adera la FRB sau alta liga straina, sau sa isi constituie o liga noua, este iarasi a cluburilor participante si FRB ar trebui sa nu poata sa actioneze nicicum impotriva acesteia, alfel traim sub dictatura MInisterului care ar impune ce sa existe si ce nu, inacceptabil in democratie. 
click pt. Articol 09 April 2019 04:04
0 
Referitoare la amenzi, deoarece au mai existat abuzuri pe vremea doamnei Tocala in sensul luarii unei decizii convenabile FRB in detrimentul uneia corecre. Daca in regulamentul ei intern, FRB a prevazut CLAR asemenea amenzi pentru comportamentul echipei Satu Mare, atunci aceasta echipa are de ales: sa plateasca sau sa iasa de sub tutela FRB. Vad insa cum defileaza fara adversar echipa Miercurea Ciuc in campionatul feminin. Daca nu e o repetare tip Asesoft privitor la drepturi sau privilegii, mai are sens campionatul feminin de baschet? Mai bine instituim regula: cine e pe locul 2, deoarece locul 1 este clar... 
click pt. Articol 09 April 2019 03:53
0 
Imnul secuiesc dupa ce s-a cantat imnul Romaniei? Minciuna! 
click pt. Articol 08 April 2019 17:31
cristy of,of
0 
de ce ati transmis meciul? asa trebuie sa dau dreptate celor de la Satu-Mare.Asa cum am mai scris 2 din cei 3 arbitri plus comisarul au putut oficia corect si fara probleme steaua-dinamo,deci se poate arbitra corect dar atunci cand federatia are "datorii" ce poti sa faci? 
click pt. Articol 08 April 2019 15:07
0 
Bravo felicitari pentru declaratia data mai ales finalul ei😁😁😁 cred ca ar fii ideal sa joci direct finala domnule Mikes😁😁😁 
click pt. Articol 07 April 2019 19:39
Heidy Respect !
0 
Pentru tot ce ai facut pentru baschet dar cum varsta isi spune cuvantul te inteleg, gandirea si exprimarea ta nu mai poate fi asa lucida 😁😁😁 Fetele astea tinere nu a invatat nimik de la voi asta deoarece voi v-ati vazut numai interesul personal......observ ca sunteti primele la dat din gura in interviuri.....am si eu o intrebare asa pentru public......ce s -a intamplat cu Alexandra Ghita o tanara de viitor al baschetului feminin......iti spun eu marele antrenor promoveaza "prieteniile'care sunt apropiate de varsta lui😁😁😁😁 EL CREDE ca "prieteniile' il pot ridica din mediocritate 😁😁😁,imi cer scuze ca fac asemenea afirmatii despre marele antrenor Tanase dar cand am citit declaratia lui la finalul primului meci din play off am crezut ca mor😁 Este posibil sa te surprinda o echipa cu joc in zona??? Dar ce "jocul in zona" vine de pe planeta Marte?😁😁😁😁 aaaaaa am inteles marele Tanase este antrenor de popice nu de baschet😁😁😁😁 
click pt. Articol 07 April 2019 19:19
Heidy 😁😁😁😁
0 
Pentru ce sunteti pregatite fetelor?😁😁😁 scuzati-mi curiozitatea😁😁😁 nu vedeti că,marea rivala isi face curătenia de primavara😁😁😁 
click pt. Articol 01 April 2019 19:44
Heidy Pacat
0 
A fost o jucatoare foarte buna pentru campionatul nostru,cred ca a sosit timpul sa isi puna gbetele in cui 😚.Multumim Mo. 
click pt. Articol 01 April 2019 19:37
0 
Marș la rht, mămăligă ți-ai luat😜 
click pt. Articol 27 March 2019 20:49