Stiri

Real Madrid s-a impus la 3 puncte în fața lui Panathinaikos în primul meci din playoff

David Istrate

David Istrate
18.04.2019

Miercuri, 17 aprilie, au avut loc încă două jocuri din playoff-ul Euroligii, după ce marți, Fenerbahce și CSKA reușiseră să câștige categoric pe teren propriu. Cu siguranță, meciul serii a fost reprezentat de duelul dintre Real Madrid, câștigătoarea ultimei ediții, și Panathinaikos, formație renăscută pe finalul sezonului regulat.

Cele două adversare s-au întâlnit și în etapa cu numărul 29, atunci când Real Madrid câștiga în deplasare datorită unui buzzer-beater reușit de Rudy Fernandez. Dacă în acea partidă, trupa antrenată de Rick Pitino a început mai bine, în schimb de această dată, echipa spaniolă a fost cea care a dat ritmul jocului. Real Madrid a controlat prima repriză și la pauză avea un avans de 8 puncte, scor 43-35.

În a doua parte a duelului, oaspeții au reușit să își revină și au redus avantajul madrilenilor iar astfel, ultimele 10 minute s-au jucat de la egal la egal. Nick Calathes a reușit un sfert patru extraordinar și și-a dus echipa în față, scor 66-72, cu patru minute rămase din meci. Din păcate pentru greci, gazdele au încheiat partida cu un run de 9-0 și au reușit să se impună, scor 75-72.

Cei mai buni marcatori din lotul pregătit de Pablo Laso au fost Jeffery Taylor (13 puncte) și Fabien Causeur (12 puncte, 3 recuperări). De partea cealaltă, pentru Panathinaikos Atena s-au remarcat Nick Calathes (17 puncte, 4 pase decisive, 3 recuperări), Deshaun Thomas (12 puncte) și Ian Vougioukas (10 puncte, 6 recuperări).

La primul meci de playoff, fanii madrileni au avut parte și de o surpriză. Luka Doncic, jucător crescut de Real Madrid și care actualmente se află la Dallas Mavericks, a revenit în WiZink Center pentru a-și încuraja foștii coechipieri. Acesta a fost aplaudat la scenă deschisă de către suporterii prezenți în sală, care îl consideră pe Doncic drept unul din cei mai buni baschetbaliști ai clubului. Tânărul de 20 de ani a câștigat tot ce se putea cu Real Madrid, inclusiv Euroliga masculină în 2018, an în care a fost numit MVP al sezonului regulat și al Final Four-ului.

Real Madrid obține așadar prima victorie din acest playoff și conduce cu 1-0 seria cu Panathinaikos. Următorul meci este programat vineri, 19 aprilie, de la ora 22:15 tot în WiZink Center.

În celălalt joc al zilei, Anadolu Efes a trecut de FC Barcelona cu scorul de 75-68. Principalii jucători ai gazdelor au fost Vasilije Micic (21 de puncte, 7 pase decisive, 3 recuperări, o intercepție), Adrien Moerman (12 puncte, 5 recuperări, 2 pase decisive), Shane Larkin (12 puncte, 2 pase decisive) și Bryant Dunston (11 puncte, 5 recuperări, o pasă decisivă). În schimb, oaspeții au fost conduși de Ante Tomic (14 puncte, 4 recuperări, o intercepție), Thomas Heurtel (12 puncte, 5 pase decisive, o recuperare) și Kevin Pangos (12 puncte, o pasă decisivă, o intercepți).

Anadolu Efes preia conducerea în disputa cu FC Barcelona și vineri, 19 aprilie, de la ora 20:15, are ocazia de a se distanța la 2-0.

Playoff-ul Euroligii continuă în această seară cu următoarele meciuri:

CSKA Moscova – Baskonia Vitoria-Gasteiz (ora 20:00 – meciul 2, scorul e 1-0 pentru CSKA)

Fenerbahce Istanbul – Zalgiris Kaunas (ora 20:45 – meciul 3, scorul e 1-0 pentru Fenerbahce)

*foto: euroleague.net

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!