Stiri

Reportaj: Cum arată singurul magazin oficial NBA din Europa

David Istrate

David Istrate
08.02.2019

Aproape dintotdeauna fotbalul a fost sportul-rege pe continentul european, cea mai mare parte a populației preferându-l în detrimentul celorlalte jocuri sportive. Cu toate acestea, în ultimul deceniu, baschetul a cunoscut o creștere uriașă, impactul fiind vizibil imediat. Liga nord-americană a devenit tot mai urmărită, sălile europene s-au umplut și au apărut magazine cu articole specifice baschetului.

Una din țările europene care „respiră” baschet este Italia, acolo unde americanii joacă încă din anii 80’, 90’. Prin urmare, nu ne miră faptul că în această țară au decis oficialii NBA să deschidă primul magazin oficial din Europa. Locația acestuia este în Milano, oraș cunoscut deopotrivă pentru istorie, cultură, sport și nu în ultimul rând, modă. Chiar dacă două dintre cele mai bune echipe de fotbal din istoria Italiei joacă în această metropolă, baschetul nu este lăsat deoparte. Drept dovadă, noul magazin NBA este deschis chiar în centrul orașului, la mai puțin de 10 minute de Dom, una din principalele atracții turistice.

În momentul în care ajungi la destinație, privirea ți se abate asupra a două semne mari pe care este scris ”NBA”, astfel încât nu ai cum să ratezi intrarea în magazin. Din spatele vitrinelor principale, te întâmpină două manechine ale celor mai buni conducători de joc la ora actuală: Kyrie Irving și Steph Curry. Mergând mai departe, ajungi într-un paradis al iubitorilor de baschet, neștiind în ce direcție să o iei prima oară. Pe partea stângă, te atrag maiourile celor mai cunoscuți jucători din NBA, începând de la LeBron James, Kevin Durant și Dirk Nowitzki și până la Kemba Walker, Ben Simmons și Damian Lillard. În schimb, în partea dreaptă se regăsesc hanoracele și bluzele diferitelor francize din liga nord-americană.

Bascheții au și ei un loc principal, fiind una din marile atracții ale celor ce vizitează magazinul. Aceștia sunt amplasați sub un inel instalat la înălțimea standard din NBA (3.05 m), mingile aflându-se la doar câțiva metri distanță. Așa cum ne-am fi așteptat, există mingi oficiale de joc dar există și mingi personalizate, în funcție de preferințele fanilor. După acest loc, intri în zona accesoriilor, acolo unde poți găsi o sumedenie de brelocuri, căni, portmonee toate fiind marcate cu însemnele diferitelor echipe din baschetul american. De-asemenea, aici se găsesc și șosete, căciuli și alte obiecte de vestimentație.

În cazul în care preferi să iei o pauză de la vizitat, te poți uita la cele trei ecrane amplasate în mijlocul magazinului, acolo unde sunt redate cele mai frumoase secvențe din meciurile ce au avut loc în seara precedentă. Mai departe, chiar înainte de a urca la etaj, se află zona dedicată articolelor pentru copii. Chiar dacă aștepți cu nerăbdare să ajungi sus, nu te poți grăbi pe scări, pentru că pe perete sunt afișate poze cu jucători celebri ce au evoluat în NBA: Magic Johnson, Larry Bird, Karl Malone, Ray Allen, etc. De asemenea, tot acolo se află și un poster cu Allen Iverson, aflat la înălțimea sa reală, având oportunitatea de a te vedea în comparație cu legenda lui Sixers.

La etajul superior se află însă obiectele cele mai valoroase. Acolo se regăsesc tricouri de joc „vintage” de pe vremea lui Michael Jordan, Shawn Kemp, David Robinson, Hakeem Olajuwon, etc. De asemenea, într-o vitrină, este expus un maiou al lui Steve Nash, semnat de către acesta și o minge pe care se regăsesc mai multe autografe. O altă activitate ce o poți face la acest etaj este să încerci noul joc NBA 2K19, pe care poti să îl joci singur sau în compania unui prieten. Revenind la parter, dacă alegi să ieși pe cealaltă parte îți vei putea compara talpa piciorului cu cea a lui Tim Duncan, imprimată pe podea.

Chiar dacă magazinul nu este așa de mare, acesta conține tot ce este necesar, fiind cu adevărat impresionant pentru un suporter NBA. În același timp, prețurile pornesc de la 45 de euro, pentru o pereche de pantaloni scurți, la 180 de euro, pentru un tricou original. Desigur, aici ne referim la articole vestimentare, pentru că alte obiecte precum căni, brelocuri, termosuri sau portmonee se găsesc și la prețuri mai mici.

Una peste alta, magazinul NBA din Milano oferă o experiență unică, făcându-te să te simți pentru câteva momente în acea atmosferă a ligii nord-americane. Însă, acesta nu este singurul magazin cu specific NBA din acest oraș, pe lângă el existând încă cel puțin două aproape la fel de frumoase. Acest aspect demonstrează încă o dată cât de iubit este baschetul în Italia și cât de tare s-a dezvoltat în ultimii ani. Între timp, nu putem decât să sperăm că într-o zi vom avea și noi parte de un astfel de magazin în România.

Mai jos vă invităm să urmăriți o galerie foto de la NBA Store Milano.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!