Stiri Acvile

Reprezentanții FIBA au fost în inspecție la Timișoara

Dan Oancia

Dan Oancia
05.03.2015

Timișoara, care a fost desemnată ca oraș gazdă pentru jocurile din grupa României de la campioantul European de Baschet feminin din această vară, nu are încă pusă la punct noua sală. Trecuți ieri printr-o inspecție, organizatorii timișoreni au putut răsufla ușurați, Leo Demaio, responsabilul în comunicarea cu FIBA spunând că nu se poate retrage dreptul de la organizarea meciurilor și că, în cel mai rău caz, dacă noua sală nu va fi terminată la timp, „Constantin Jude” va deveni casa echipelor din grupa României.

Reprezentanții FIBA au fost ieri în vizită atât la Sala Polivalentă, cât și la „Constantin Jude”. Ei sunt la Oradea acum și se vor întoarce după-masă. În Timișoara vor mai verifica hotelurile pentru cazare. A fost o vizită pentru a verifica întreaga infrastructură. Timișoara e oraș gazdă, acest lucru nu se va schimba. Noi ne dorim ca partidele să aibă loc în noua sală. Dar va fi pregătită și sala Constantin Jude”, vor avea loc amenajările necesare… E un lucru bun că orașul va avea la finalul competiției două săli care pot organiza competiții europene”, a spus Leo Demaio, conform sport9.ro.

În cadrul grupei A de la EuroBasket Women 2015, care îi revine ca organizare Timișoarei, România se va duela cu Franța, Cehia, Muntenegru și Ucraina.

*Foto: sport9.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!