România câștigă la mare luptă partida din Kosovo


Watson și Cățe au strălucit în tabăra „Vulturilor”

România a reușit a treia victorie consecutivă în precalificările pentru EuroBasket 2021. Într-o partidă fără miză, „Vulturii” s-au impus în Kosovo cu scorul de 79-75 după un meci de mare luptă dar încheie Grupa B pe poziția secundă, cu același bilanț ca Macedonia dar cu rezultat nefavorabil în confruntările directe.

Tudor Costescu a început partida din Kosovo cu Watson, Dragoste, Nicolescu, Torok și Cățe, în timp ce gazdele i-au avut pe parchet încă din start pe Berisha, bunjaku, Kastrati, Grapci și Shoshi.

România a irosit primele două atacuri al meciului iar Kosovo deschidea tabela prin Berisha. Primul coș al echipei noastre a fost semnat de Giordan Watson, de la mare distanță. Tot jucătorul Oradiei ducea România la 5-2. Kastrati și Berisha au alimentat un run de 8-0 pentru kosovari până la jumătatea sfertului inaugural. „Vulutrii” au mai încasat un coș de la Dardan Berisha, scorul ajungea la 12-5 iar Tudor Costescu solicita primul time-out al partidei. Echipa noastră a mai încasat trei puncte până când a reușit să oprească parțialul gazdelor prin Alex Olah, care marca două libere. Tot de la linia de fault, Rolland Torok reducea din handicapul echipei noastre, 15-9. Până la finalul primului sfert Iulian Orbeanu a mai punctat o dată de la distanță iar Torok și Tohătan de la libere. Totuși, Berisha a rămas irezistibil în ofensivă și Kosovo era în avantaj după primele 10 minute de joc, scor 21-14. Olah a marcat la reluarea jocului dar nu a putut completa three-point-play-ul. Jocul a continuat într-o notă puțin haotică, cu destul de multe faulturi de ambele părți și o greșeală tehnică încasăt de selecționerul României. Pe fondul acestui joc, Kosovo s-a deprins la 10 lungimi, 28-18. Emi Cățe a marcat din apropiere, după care antrenorul kosovarilor a cerut timp de odihnă. Tricolorii au pus în aplicare o defensivă agresivă prin care au reușit să revină la 4 lungimi în urma adversarilor. Kastrati a înscris de la 3 puncte pe tranziția și a mai urmat un timp de odihnă din partea noastră. Berisha a încasat un tehnic când jocul era oprit dar Watson nu a fructificat libera de care a beneficiat. Cățe și Watson au adus România la doar 2 puncte de Kosovo. România a egalat la 37 în ultimul minut al primei reprize, e fondul unui destul de crâncen. Torok ne-a dus în față iar la ultim acțiune Hajrizi a beneficiat de două libere, a transformat doar una și „Vulturii” au intrat în avantaj la cabine, 39-38.

Cele două formații s-au succedat la conducere în startul sfertului trei iar Dardan Berisha cu o triplă de la mare distanță își ducea echipa la două lungimi, 48-46. România a revenit în față după o triplă a lui Watson. Sfertul trei a fost unul sărac în puncte, în care scorul parțial după mai bine de 7 minute era de 12-10 pentru gazde. Kastrati ne-a pedepsit de la distanță după un turnover și Kosovo conducea cu 55-52. A venit imediat time-out-ul de la banca noastră. Kosovo s-a desprins la 5 puncte dar Mirel Dragoste ne-a adus din nou aproape cu un coș de la distanță. Finalul de sfert le-a aparținut gazdelor, care intrau în actul decisiv cu 5 puncte avantaj, 61-56. Kosovo a început sfertul patru cum l-a încheiat pe al treilea și s-a dus la 9 puncte, fără ca echipa noastră să puncteze în aproape trei minute scurse. Berisha a fost sancționat cu al doilea antisportiv și a fost descalificat. România s-a ales doar cu două libere marcate de Watson după acel fault antisportiv. La jumătatea secvenței decisive diferența era din nou de o posesie, 67-65 pentru Kosovo. Mirel Dragoste i-a dus pe „Vulturi” în avantaj cu o triplă, după câteva faze bune în defensivă. Răspunsul kosovarilor a venit instant de la Tmusic. Tirul de la distanță a funcționat perfect pentru România, Bobe și Watson marcau fiecare o triplă prin care ne desprindeam la 74-70. Erjon Kastrati a relansat partida cu o triplă marcată cu 34 de secunde rămase din meci, după un turnover al echipei noastre. A urmat time-out. La reluarea jocului, Mirel Dragoste a marcat pe pătrundere. Tmusic a ajuns la celălalt panou la linia de la fault, de unde a tranfosrmat o singură liberă. Cățe a recuperat și a fost faultat instant. Și pivotul român a marcat o singură aruncare iar cu 15 secunde rămase din meci România era în avantaj, 77-74. Cățe a făcut intercepție pe repunerea adversarilor după time-out și  marcat pe contraatac. Kosovo a mai marcat o dată de la libere și jocul s-a încheiat cu scorul de 79-75.

Girodan Watson a fost omul meciului cu 23 de puncte,  6 recuperări și 2 pase decisive. Emi Cățe a înregistart un nou double-double, 14 puncte și 10 recuperări, plus 4 pase decisive, un capac și o intercepție. Bobe Nicolescu a contrubit cu 11 puncte, 2 recuperări și o pasă decisivă.

Dardan Berisha a fost cel mai bun jucător al gazdelor cu 22 de puncte, 8 recuperări și 4 pase decisive dar a fost descalificat în sfertul patru pentru al doilea fault antisportiv. Erjon Kastrati a adunat 20 de puncte, 4 pase decisive și 3 recuperări iar Lis Shoshi 11 puncte și 5 recuperări.



Bogdan Isailă / 24 February 2019 / 23:40


Galerie foto


tanaseb Romania
0 
Ma bucur pentru aceasta echipa tanara. Imi pare rau pentru Rolly pentru ca sunt momente in care se pierde. L-as fi vazut pe Paliciuc in locul lui Virna (azi a fost din alt film). No, un succes bun. Bravo Romania! 
25 February 2019 00:01
romeovura Felicitări
0 
Bine că am câștigat, dar e mai mult până la acea construcție a echipei. Bravo și să mai avem parte de acest gen de castiguri. Hai Romania 
25 February 2019 00:07
studentU stam in 3-4 jucatori
0 
Watson, Cate, Dragoste si Bobe. Cand trebuie sa duca mingea Tohatan sau TG, e bai. Adica baietii astia au mari probleme in exact capitolul pe care ar trebui sa il stapaneasca perfect: dribling, depasire, protejarea mingii, pas. Deci cei care comentau in legatura cu oportunitatea naturalizarii lui Watson, ar fi bine sa isi revada parerile. Fara Watson ca PG si Cate PF, suntem printre cele mai slabe nationale din lume. Oricum suntem extrem de slabi.
Am privit cu emotii meciul de aseara si intr-adevar, baietii trebuie felicitati pentru daruire, in special dat fiind faptul ca meciul nu a avut o miza.
Dar cu acest lot nu putem emite pretentii la vreo calificare la un turneu final. Trebuie mai multi oameni mai inalti, puternici si cu skill-urile potrivite. Repet, cu TG, Tohatan, Orbeanu nu poti aduce plus valoare.
Nu stiu ce vine din spate, dar constructia e abia la inceput. Insa fara caramizi - jucatori cu potential, nu poti construi mare lucru, indiferent cat de bun antrenor sau manager de federatie esti. Deci pe langa regula cu U21 poate si bani bagati in centre de pregatire pentru varfurile de generatie ar putea contribui la o echipa cat de cat competitiva la nivel european, in 5-7 ani.  
25 February 2019 11:52
1 
Eu am fost unul dintre cei care au criticat naturalizarea lui watson si imi mentin parerea. Nu contest ca e un jucator bun si ca e indispensabil in nationala, eu doar sustin ca puteam aduce ceva mult mai bun. In conditiile in care in toate campionatele mari din Europa inca exista reguli cu privirea la folosirea jucatorilor extra-comunitari, eu cred ca exista multi jucatori americani din Euroliga care ar fi avantajati sa aiba pasaport romanesc.  
25 February 2019 12:11
gyke @soso
0 
Asta cu jucătorii de Euroliga e un nonsens... Jucătorii de Euroligă nu sunt disponibili în ferestrele de calificare în care joacă România, deci nu te pot ajuta cu nimic. E nevoie de a naturaliza niște americani buni (ca să ai concurență și să ai opțiuni în caz de accidentări), dar care să nu joace atât de sus, să te folosească doar pentru a obține pașaport; de preferat mai tineri decât Watson.  
25 February 2019 13:19
0 
Sunt de acord cu tine, sunt jucatori cu mult peste valoarea lui Watson, indiferent de ce pozitie vb ( noi aveam nevoie de un 1-2).Dar hai sa fim seriosi ca inafara faptului ca ai pasaport european (care orice alta tara ti-l poate oferi daca are nevoie se tine), ce alte avantaje ai?Ca FRB e una dintre cele mai zgarcite entitati sportive din lume.De ce nu as alege, eu ca jucator strain, o tara in care baschetul sa fie sport profesionist si sa primesc un salar mare de la federatia acelei tari?Tu ai alege Romania?In cazul de fata, probabil a fost singura oferta de nationala pt Watson, care nu era idiot sa refuze pasaport european si ceva banuti in plus...Evident in toata aventura asta, agentul jucatorului in cauza joaca un rol extrem de important in factorul deciziei finale... 
25 February 2019 13:18
studentU da, corect
0 
nu cred ca i prea mare coada la nationalizari pt reprezentativa de baschet a RO. In plus, se poate oricand naturaliza un al doilea jucator.
@soso69: nu mai stiam exact cine cum s-a pozitionat :), vorbeam la modul general. N-am spus ca nu s-ar putea gasi variante mai bune. Am spus doar ca varianta asta este extrem de buna in momentul de fata avand in vedere ca nu avem in roman neaos care sa stie sa bata si sa apere mingea.  
25 February 2019 13:34

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Tudor Costescu: „La echipa națională e un drum la care ne-am angajat pe termen lung”
Ce a spus selecționerul naționalei masculine despre naturalizare, jucătorii tineri ai primei reprezentative și cum vede ascensiunea lui Emi Cățe 
Se cunosc adversarii naționalei masculine 3X3 din calificările pentru Campionatul Mondial din 2019
Naționala feminină este deja calificată la turneul final de la Amsterdam 
Victoriile cu Macedonia și Kosovo nu ajută România în clasamentul actualizat de FIBA în februarie
„Vulturii” rămân pe locul 61 în FIBA World Ranking 
Interviu Emanuel Cățe: „Poate îmi pune Luka Doncic o vorbă bună!”
Emi ne-a povestit despre cum a ales baschetul, perioada la Real Madrid, prezentul la UCAM Murcia dar și despre visul de a juca în NBA 
Concluziile după participarea României în faza a doua a precalificărilor FIBA Eurobasket 2021
Care sunt punctele forte și punctele slabe ale „Vulturilor”, după cele patru meciuri cu Macedonia și Kosovo 
Giordan Watson, cel mai bun marcator al României în duelul din Kosovo
Emanuel Cățe a reușit un nou double-double spectaculos 
România câștigă la mare luptă partida din Kosovo
Watson și Cățe au strălucit în tabăra „Vulturilor” 
România va juca duminică seara în compania selecționatei din Kosovo
Partida din Priștina nu mai are nicio miză în economia clasamentului 
Emanuel Cățe: „Acestă echipă e încă în construcție și doar meci de meci ne putem îmbunătăți evoluția” (Video)
România va evolua duminică în deplasare împotriva naționalei din Kosovo 
Tudor Costescu: "O atmosferă deosebită şi în sală şi în sânul echipei"
Tehnicianul vulturilor se arată optimist în privinţa potenţialului Echipei Naţionale 
studentU da, corect
0 
nu cred ca i prea mare coada la nationalizari pt reprezentativa de baschet a RO. In plus, se poate oricand naturaliza un al doilea jucator.
@soso69: nu mai stiam exact cine cum s-a pozitionat :), vorbeam la modul general. N-am spus ca nu s-ar putea gasi variante mai bune. Am spus doar ca varianta asta este extrem de buna in momentul de fata avand in vedere ca nu avem in roman neaos care sa stie sa bata si sa apere mingea.  
click pt. Articol 25 February 2019 13:34
gyke @soso
0 
Asta cu jucătorii de Euroliga e un nonsens... Jucătorii de Euroligă nu sunt disponibili în ferestrele de calificare în care joacă România, deci nu te pot ajuta cu nimic. E nevoie de a naturaliza niște americani buni (ca să ai concurență și să ai opțiuni în caz de accidentări), dar care să nu joace atât de sus, să te folosească doar pentru a obține pașaport; de preferat mai tineri decât Watson.  
click pt. Articol 25 February 2019 13:19
0 
Sunt de acord cu tine, sunt jucatori cu mult peste valoarea lui Watson, indiferent de ce pozitie vb ( noi aveam nevoie de un 1-2).Dar hai sa fim seriosi ca inafara faptului ca ai pasaport european (care orice alta tara ti-l poate oferi daca are nevoie se tine), ce alte avantaje ai?Ca FRB e una dintre cele mai zgarcite entitati sportive din lume.De ce nu as alege, eu ca jucator strain, o tara in care baschetul sa fie sport profesionist si sa primesc un salar mare de la federatia acelei tari?Tu ai alege Romania?In cazul de fata, probabil a fost singura oferta de nationala pt Watson, care nu era idiot sa refuze pasaport european si ceva banuti in plus...Evident in toata aventura asta, agentul jucatorului in cauza joaca un rol extrem de important in factorul deciziei finale... 
click pt. Articol 25 February 2019 13:18
0 
Eu am fost unul dintre cei care au criticat naturalizarea lui watson si imi mentin parerea. Nu contest ca e un jucator bun si ca e indispensabil in nationala, eu doar sustin ca puteam aduce ceva mult mai bun. In conditiile in care in toate campionatele mari din Europa inca exista reguli cu privirea la folosirea jucatorilor extra-comunitari, eu cred ca exista multi jucatori americani din Euroliga care ar fi avantajati sa aiba pasaport romanesc.  
click pt. Articol 25 February 2019 12:11
studentU stam in 3-4 jucatori
0 
Watson, Cate, Dragoste si Bobe. Cand trebuie sa duca mingea Tohatan sau TG, e bai. Adica baietii astia au mari probleme in exact capitolul pe care ar trebui sa il stapaneasca perfect: dribling, depasire, protejarea mingii, pas. Deci cei care comentau in legatura cu oportunitatea naturalizarii lui Watson, ar fi bine sa isi revada parerile. Fara Watson ca PG si Cate PF, suntem printre cele mai slabe nationale din lume. Oricum suntem extrem de slabi.
Am privit cu emotii meciul de aseara si intr-adevar, baietii trebuie felicitati pentru daruire, in special dat fiind faptul ca meciul nu a avut o miza.
Dar cu acest lot nu putem emite pretentii la vreo calificare la un turneu final. Trebuie mai multi oameni mai inalti, puternici si cu skill-urile potrivite. Repet, cu TG, Tohatan, Orbeanu nu poti aduce plus valoare.
Nu stiu ce vine din spate, dar constructia e abia la inceput. Insa fara caramizi - jucatori cu potential, nu poti construi mare lucru, indiferent cat de bun antrenor sau manager de federatie esti. Deci pe langa regula cu U21 poate si bani bagati in centre de pregatire pentru varfurile de generatie ar putea contribui la o echipa cat de cat competitiva la nivel european, in 5-7 ani.  
click pt. Articol 25 February 2019 11:52
romeovura Felicitări
0 
Bine că am câștigat, dar e mai mult până la acea construcție a echipei. Bravo și să mai avem parte de acest gen de castiguri. Hai Romania 
click pt. Articol 25 February 2019 00:07
tanaseb Romania
0 
Ma bucur pentru aceasta echipa tanara. Imi pare rau pentru Rolly pentru ca sunt momente in care se pierde. L-as fi vazut pe Paliciuc in locul lui Virna (azi a fost din alt film). No, un succes bun. Bravo Romania! 
click pt. Articol 25 February 2019 00:01
gyke Simpatic
0 
Asta e ca aia cu căsătoriile între persoane de același sex... dacă România nu le recunoaște nu înseamnă că nu există.  
click pt. Articol 24 February 2019 12:37
rexdecebal kosovo?!
0 
Ce e aia, ce inseamna?! Nu exista....legal!!! 
click pt. Articol 23 February 2019 23:32
0 
Mulţumesc, am corectat. 
click pt. Articol 23 February 2019 22:08