România va întâlni Belarus sau Cehia în semifinalele CE U20, Divizia B, programate sâmbătă


Ordinea din grupa B este stabilită, doar în grupa A fiind posibilă o rocadă între primele două

Campionatul European U20 feminin Divizia B, de la Oradea, a ajuns la ultima etapă din faza grupelor. Se cunosc deja cele patru semifinaliste: România, Lituania, Cehia și Belarus. Astăzi se va decide împerecherea din semifinale, dar și ce dueluri vor fi în meciurile de clasament.

Liderii celor două grupe, România și Cehia, au avut un parcurs perfect până acum, cu 4 victorii din 4. Dacă Cehia este sigură de prima poziție în grupa B, gazda competiției are nevoie de victorie astăzi cu Lituania dacă vrea să evite în semifinală cealaltă formație neînvinsă.

România a câștigat clar trei din cele patru meciuri din grupa A. A trecut cu 65-47 de Grecia, în prima zi, apoi a revenit de la -15 cu Marea Britanie și s-a impus cu 76-61. Cel mai strâns rezultat a fost cel din meciul cu Ucraina, câștigat cu 63-56 după o nouă revenire în partea secundă. Tricolorele au trecut cu 64-43 de Israel în etapa a patra.

Lituania a jucat în sezonul trecut în Divizia A la CE U20 feminin, dar a retrogradat după ce a încheiat pe locul 14. Balticele au început campionatul de la Oradea cu o victorie în prelungiri, 80-77 cu Ucraina. A urmat succesul cu Israel, 78-73. Lituaniencele au pierdut în fața Marii Britanii după ce au marcat doar 4 puncte în ultimul sfert și au cedat la final cu 54-65. În ultima etapă au obținut o victorie chinuită cu Grecia, 75-71.

România și Lituania sunt deja calificate în semifinale, având 8 și 7 puncte. Dacă tricolorele nu pot fi ajunse de echipele de pe locurile 3 și 4. Lituaniencele au avantajul rezultatelor directe în caz de egalitate cu Ucraina sau Israel. Primul loc din grupa A se dispută astăzi, de la ora 19:30, la Arena Antonio Alexe. Dacă elevele lui Cătălin Tănase își continuă seria victoriilor, vor încheia pe prima poziție cu 10 puncte din 10. În cazul unei victorii a lituaniencelor, acestea vor fi la egalitate cu gazda competiției, cu câte 9 puncte, dar vor termina pe locul 1 datorită rezultatului direct.

Clasament grupa A:

Cehia și Belarus vor încheia pe locurile 1 și 2 în grupa B, în această ordine. Cehia și-a asigurat poziția și în cazul în care pierde astăzi cu ultima clasată din grupă, Danemarca. Cehoaicele au avantajul rezultatului direct cu Belarus, 65-58 în prima zi a turneului. 75-69 a fost rezultatul în succesul cu Turcia (retrogradată din Divizia A), iar miercuri a fost o victorie la o posesie, 69-67 cu Bulgaria. Liderul grupei B a reușit cel mai clar succes de la acest turneu, 104-36 cu Islanda.

Belarus ocupă locul secund în grupa B cu 7 puncte. După înfrângerea cu 58-65 în fața Cehiei, bielorusele au obținut trei victorii consecutive: 90-70 cu Bulgaria, 74-57 cu Turcia și 75-73 cu Danemarca. Belarus încheie grupa cu Islanda, formația cu cea mai slabă apărare la această competiție.

Clasament grupa B

Dacă România câștigă și cu Lituania, va întâlni Belarusul în semifinala de sâmbătă, iar Lituania va juca cu Cehia. În cazul în care tricolorele nu reușesc să încheie grupa pe prima poziție, acestea vor lupta pentru un loc în ultimul act cu Cehia, iar lituaniencele vor înfrunta Belarusul. Formațiile calificate în finala mare și câștigătoarea meciului pentru locul 3 vor obține promovarea în Divizia A.

*foto: fiba.basketball



Andreea Vlase / 12 July 2018 / 11:46


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!


Din aceeaşi categorie...
România, în continuare pe poziția a 58-a în FIBA World Ranking
Tricolorii se mențin în clasamentul FIBA chiar și după eșecul din Macedonia 
Se cunosc primele 6 echipe calificate la FIBA World Cup 2019
Cehia s-a calificat pentru prima dată în istorie la o ediție a Campionatului Mondial 
Emanuel Cățe, din nou cel mai bun jucător al României în partida contra Macedoniei
Duo-ul ce reprezintă CSM CSU Oradea, Giordan Watson și Bobe Nicolescu, a completat lista celor mai importanți marcatori 
Debut cu stângul în campania de precalificare pentru Vulturi
Macedonia învinge România 90-76 
Sala Boris Trajkovski va găzdui meciul dintre Macedonia și România
Arena a fost construită în 2008 pentru Campionatul European de handbal feminin. Galerie foto 
România debutează în Macedonia în precalificările pentru FIBA EuroBasket 2021
Partida va fi transmisă live stream pe youtube 
Editorial. 1 an, 3 antrenori, 3 căpitani și o mulțime de întrebări
Cum arată naționala României la un an după Eurobasket 2017 
Macedonia, un prim adversar puternic pentru România în precalificările FIBA Eurobasket 2021
Doi semifinaliști EuroBasket și un MVP al unei finale Eurocup, printre vedetele ex-iugoslavilor 
România pierde două meciuri și este out de la Campionatul European masculin de baschet 3x3
Ungaria și Letonia au răpus naționala noastră în faza grupelor  
Bobe Nicolescu este noul căpitan al „Vulturilor”, după ce Tudor Costescu a definitivat lotul României
Care sunt cei 12 baschetbalişti care vor juca împotriva Macedoniei, în prima partidă din precalificările Euro 2021 
0 
Capitan!!! 
click pt. Articol 17 September 2018 19:34
0 
Nu este de unde , ce echipa națională sa aliniezi? Din păcate asta e valoarea baschetului românesc și în special al jucătorilor de origine română. Eu unul prefer sa avem parte de meciuri de baschet mai interesante in LNBM decât la națională, mai ales că realitatea este dură. Hai U-BT. 
click pt. Articol 16 September 2018 23:52
gyke FRB
0 
Oficial FRB a spus că s-a renunțat la Moldoveanu și Torok pentru că veneau după accidentări și nu erau refăcuți. Neoficial, cei doi au refuzat convocarea. Mandache cel mai probabil în aceeași situație, deoarece și Steaua cred că a început pregătirile. Pe de altă parte, nimeni nu e obligat să joace pentru România, fiecare e responsabil pentru propriile decizii.  
click pt. Articol 16 September 2018 23:27
Vulturas Rog fără sigla Sepsi
0 
Va rog nu asociați comentariul cu sigla Sepsi . 
click pt. Articol 16 September 2018 23:16
Vulturas Probleme vechi, de ce nu sunt soluții ?
0 
A mai trecut un meci . Parca auzim:" atat se poate !" sau " am făcut tot ce s-a putut ". Oare așa sa fie? Cred ca puteam mai mult ( ca rezultat) dacă aveam cu cine (jucatori, pentru ca in aceasta seara eu am văzut ca avem antrenor). Si aveam si jucatori ,care știu jocul ,dacă îi aduceam la lotul național -amintesc de Mandache, Moldoveanu , Torok si as mai putea enumera. Dar sa vedem explicatiile oficiale :acestea lipsesc cu desavarsire , vorbesc de explicații la obiect, serioase, nu cele de genul " probleme ppersonale ale lui X sau Y " . Problema se pune in felul următor : activitatea la echipa naționala este "pro bono " pentru jucatori si cu salarii pentru ...ceilalți. Jucătorii " trebuie sa vina " ," au obligații " adică sa renunțe la echipele de club de unde își iau salariile si sa-si riște sezonul sau viitorul ,pentru ce ? Au asigurare veți spune . Da , dar mai departe ? Sunt convins ca dacă ați avea copii acasă , vârsta in jur de 30 de ani sau veniți după o accidentare va veți gândi serios la orice activitate , alta decât cea de la club cu care exista un contract si de unde va susțineți familia .Soluția pentru ca acești jucatori cu experiență,care nu mai au nevoie sa-si facă un nume ,sa MAI vina la echipa naționala este ca participarea la astfel de convocări sa fie atractiva, adică sa nu vina degeaba, sa fie remunerați pentru munca lor si pentru riscul asumat . Si nu vorbesc de diurna , cazare , mesele zilnice si echipament ! Altfel , se vor retrage rând pe rând de la echipa naționala, așa cum se vehiculează de altfel in cazurile celor trei si ....vedem noi ce facem , dacă mai facem. Idei ar cam exista : prime de joc in funcție de rezultat, de calificare ,de promovare, de meciuri jucate intr-un an pentru echipa naționala ,de rezultate personale gen recunoaștere FIBA , MVP, Topuri internaționale etc.... Ați auzit de așa ceva sau va faceți ca nu stiti ? Cum sa motivezi activitatea la echipa naționala fără o astfel de alternativa ? Aceste variante nu sunt de ieri , de azi pe la alte federații cu rezultate serioase . Apropo , anul trecut la promovarea U20 in divizia A de la Oradea, jucătorii au primit ceva , măcar masa de seara festivă in comun de după finala ? Dar alții ?  
click pt. Articol 16 September 2018 23:08
0 
Ce cauta la nationala? Asa a fost si la Cluj. Azi, Kuti slab. Asta ne e valoarea. 
click pt. Articol 16 September 2018 21:48
studentU du te aline
0 
si intoarce te cand te chemam noi 
click pt. Articol 15 September 2018 23:05
alin67 premiza, detrimentale?!!!
0 
"Ne frustram pe noi", "Dar da sunt de acord ca nu trebuie sa ii frustram pe tineri", ca sa citez din comentariile ambilor "comentatori". Baieti, sunteti varza, la fel ca baschetul romanesc. Domnule Istrate, crezi ca "chimia" e ceea ce lipseste baschetului romanesc, sau, altfel spus, "chimia" e ceea ce face ca Spania sau Serbia sa fie mai bune decat Romania in acest sport, sau in orice alt sport? Ma bucur ca a aparut o echipa de tineri care pare promitatoare in sportul romanesc, singura in acest moment, Romania U21, la fotbal. Restul, sunt = 0.
Hai Romania! (la tenis) 
click pt. Articol 15 September 2018 20:56
0 
@student U, pestele se împute de la cap da' se curăță de la coadă! Hâc!  
click pt. Articol 15 September 2018 20:54
studentU si inca ceva
0 
daca tot ati folosit si Spania printre exemplele pozitive. La European aucdat chix si acum pierd cu Ucraina, bine, in formula fara vedete inteleg. Ce sa mai cerem noi? Ideal ar fi sa ramanem acolo,, cu sanse de claificare la turnee finale. Asta e speranta pt urmatorii 10-15 ani. Dupa, mai povestim. 
click pt. Articol 15 September 2018 20:39