Stiri Acvile

România U18 feminin a terminat pe locul 9 europeanul din Austria, după 6 victorii și 2 înfrângeri

Andreea Vlase

Andreea Vlase
13.08.2018

Campionatul European U18 feminin, Divizia B, s-a încheiat duminică în Austria. România a ocupat la final poziția a 9-a din 24 de echipe. Tricolorele au început turneul cu 3 victorii la rând, au pierdut cele două meciuri decisive pentru calificarea în sferturi și le-au câștigat pe următoarele 3 pentru a încheia pe 9. Lituania, Belarus și Israel au promovat. Germania a câștigat Divizia A de la această categorie, urmată de Spania și Ungaria.

România și-a asigurat locul 9 la CE U18 feminin, Divizia B, după ce a trecut cu 56-45 (16-8, 14-12, 17-13, 9-12) de Marea Britanie în ultimul meci de la turneu. Britanicele au condus cu 4 puncte în startul partidei, dar tricolorele au preluat rapid conducerea și s-au distanțat la un maxim de 19 puncte. Au reușit 23 de intercepții și au înscris 25 de puncte după acestea.

Irina Părău a reușit al 3-lea său double-double la turneu, al doilea consecutiv. Pivotul a jucat toate cele 40 de minute cu Marea Britanie și a încheiat cu 18 puncte și 13 recuperări, pentru +29 indice al eficienței. Părău a fost în double-double și la meciul anterior, câștigat cu 55-50 în fața Luxemburg-ului. Atunci a avut 17 puncte și 16 recuperări, iar Orban a urmat-o cu 12 puncte și 11 recuperări.  

În duelul cu Marea Britanie au mai înscris pentru România: Popescu 15 puncte (plus 6 intercepții), Cătinean 8 puncte, Vaida 6, Ferariu 5, Csurulya 2 și Orban 2 puncte (plus 8 recuperări). Au mai jucat Vați și Ghiță.

Elevele lui Cătălin Tănase încheie turneul pe locul 9, cu 6 succese (115-39 cu Georgia, 72-64 cu Cipru, 63-49 cu Islanda, 70-46 cu Elveția, 55-50 cu Luxemburg și 56-45 cu Marea Britanie) și 2 înfrângeri (57-70 cu Finlanda și 54-57 cu Portugalia).

Lituania a câștigat turneul Diviziei B, după 86-71 cu Belarus în finală. Al treilea loc promovabil a fost adjudecat de Israel, după 63-51 cu Turcia în finala mică. Kseniya Malashka (Belarus) a fost declarată MVP-ul turneului, iar în cel mai bun 5 le-a avut alături pe Kristina Masionyte (Lituania), Lior Garzon (Israel), Zeynep Gul (Turcia) și Awak Kuier (Finlanda)

Turneul Diviziei A s-a disputat în Italia, la Udine. Germania a câștigat primul titlu după 67-54 cu Spania. Nemțoaicele au câștigat anul trecut Divizia B. Ungaria a obținut bronzul în fața Letoniei, la finalul unei partide încheiate la doar o posesie, scor 58-56. Nyara Sabally, de la învingătoare, a primit titlul de MVP. Au mai fost nominalizate în cel mai bun 5: Leonie Fiebich (Germania), Barbara Angyal (Ungaria), Maria Pendande (Spania) și Aleksa Gulbe (Letonia). Au încheiat pe pozițiile retrogradabile: Irlanda, Suedia și Slovenia.  

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii