Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

SCM Timișoara și BCM U Pitești, duel direct pentru poziția a 5-a în clasament

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
01.04.2019

SCM Timișoara primește vizita lui BCM U Pitești în penultima etapă din sezon regulat al Ligii Naționale de Baschet Masculin – ediția 2018/2019. Partida este programată luni, 1 aprilie, cu începere de la ora 18:00 în Sala Constantin Jude din Timișoara.

Duelul dintre cele două formații este decisiv pentru ocuparea poziției a 5-a la finalul sezonului regulat. Oricare dintre cele două formații reușește să se impună în meciul de luni își va asigura penultima poziție în clasamentul Grupei Roșie dar niciuna dintre ele nu va beneficia de avantajul terenului propriu în prima rundă de playoff.

SCM Timișoara și BCM U Pitești se vor duela pentru a 4-a în acest sezon iar până în acest moment s-au înregistrat următoarele rezultate:

Pitești vs Timișoara 96-91
Timișoara vs Pitești 99-83
Pitești vs Timișoara 86-85

SCM Timișoara a pierdut în etapă precedentă pe terenul lui U BT Cluj-Napoca cu scorul de 95-86. Înaintea eșecului de la Cluj-Napoca, bănățenii au suferit o dezamăgire și mai mare și a fost eliminată din Cupa României de Dinamo Știința București și a ratat accederea în Final Four.

BCM U Pitești se află în aceeași situația ca adversarul de luni. În ultima etapă din Liga Națională de Baschet Masculin, elevii lui Florin Nini au pierdut pe teren propriu după prelungiri în liderului, BC CSU Sibiu. În Cupa României, BCM U Pitești a fost eliminată de U BT Cluj-Napoca.

Brigada de arbitri care va oficia partida de pe Bega este alcătuită din Alexandru Olaru, Laurențiu Grigoraș și Dragoș Nicolae, comisar din partea FRB fiind Doru Vinași.

Partida dintre SCM Timișoara și BCM U Pitești de luni seara, 1 aprilie, va putea fi urmărită în direct la Digi Sport, cu începere de la ora 18:00.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!