Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

SCM U Craiova, în căutarea cadenței contra Timbei Timișoara

Dan Oancia

Dan Oancia
20.10.2017

scm u craiova timba timisoara

SCM Universitatea Craiova va avea din nou de-a face cu o echipă de pe malurile Begăi, după ce în runda inaugurală a Cupei României nu a putut să treacă de SCM BC Timișoara. În partida care va conta pentru etapa a III-a a Ligii Naționale, oltenii vor primi replica nou-promovatei BC Timba Timișoara, considerată outsider în jocul care va avea loc sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 18.00.

Plecați din capitala Banatului cu o zi înaintea meciului de ieri din Cupa României de la Politehnica Iași, „urșii” vor avea bătăi de cap și cu oboseala, întrucât cele două deplasări, din Moldova, respectiv cea de la Craiova, au fost „legate”. În total, băieții antrenați de Bogdan Murărescu au făcut aproape 1300 de kilometri, pe ruta Timișoara - Craiova, via Iași.

Deși au pierdut în primul joc oficial, contra campionilor de la U BT Cluj-Napoca, timișorenii au surprins prin evoluția lor consistentă, fiind aproape de a face o surpriză în care puțini au sperat. „Galben-negrii” au cedat și în al doilea meci oficial, disputat cu întârziere în Copou, în fața lui Poli, la patru puncte, scor 72-68, jocul contând pentru turul etapei inaugurale din Cupa României.

Universitatea Craiova a avut un început de sezon nesatisfăcător. Eliminați din Cupă. oltenii au câștigat în prima etapă din LNBM, pe teren propriu, scor 91-74 în fața Politehnicii Iași, însă au trebuit să se vadă din nou învinși în runda a doua, pe terenul lui BC Mureș, la trei puncte diferență, 78-75.

În ultimii cinci ani au fost opt confruntări directe între Timba și Craiova, statistica fiind în favoarea gazdelor de sâmbătă. Oltenii au câștigat șapte dintre meciuri. Singura victorie a echipei de pe Bega sa înregistrat cu două zile înainte de Crăciunul din 2014, scor 99-90, în sala „Constantin Jude”. Ultima întâlnire directă a fost în Bănie, în 28 martie 2015, atunci când amfitrionii au câștigat cu scorul de 91-78.

Americanul John Florveus este principala „armă” a oaspeților de sâmbătă, având o medie de 24 de puncte și 10 recuperări pe meci, în vreme ce „coșgheterul” Craiovei este Ivan Siriscevic, care are 18 puncte pe meci.

Sâmbătă, 21 octombrie 2017
18.00 SCM Universitatea Craiova - BC Timba Timișoara

*foto: Sportul Doljean

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!