Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

SCM U Craiova depășește campioana

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
22.12.2013

86-76

Primul angajament la partidei a fost câștigat de Bureau în fața lui Gerald Lee dar Guțoaia prinde mingea, pe care apoi a pasează direct la Seals. Primul coș al partidei a fost marcat de Lee, din apropierea inelului. Replica a venit de Travis Bureau. A urmat apoi câte un coș pentru fiecare dintre primii doi marcatori dar Craiova era în avantaj, 5-4. Apoi au urmat două minute de acalmie, în care nu s-a punctat pe tabelă. Mirko Kovac a spart gheața. Același Kovac îl căpăcește pe Zekovic și pe contraatacul rezulta, tot el marchează o triplă și-l obligă pe Arnautovic să ceară time-out la scorul 10-4. Tot Lee a marcat și după time-out și era singurul marcator pentru Asesoft în prima jumătate a sfertului inaugural. Proaspăt intrat pe parchet Reinar Hallik a înscirs un coș de la mare distanță, ducând scorul la 13-8. La fiecare panou a urmat câte un three point play, marca Bureau respectiv Marshall care au dus scorul la 19-14. Până la finalul primului, Gerald a mai marcat o liberă, pentru scorul 19-15.

Primul coș din sfertul secund a fost marcat de Kovac, după o intercepție. După o nouă ratare a Asesoftului, Sokk și Bureau a creat o fază de mare spectacol, cu o pasă la alley up al primului din spatele liniei de centru pentru ca americanul să finalizeze prin dunk. Au urmat apoi momente la fel ca și-n primul sfert, în care cele două echipe au devenit extrem de neinspirate iar tabela a rămas neschimbată. Același Bureau a creat o fază dezghețat tabela. Burlacu a răspuns rapid în stil de mare campion cu un coș de trei puncte, pentru scorul 25-22. Egalitatea s-a restabilit exact la jumătatea sfertului doi după un nou coș de 3 puncte al lui Burlacu, scor 27-27. După un timp de odihnă cerut de Milan Nisic, elevii săi au reușit un parțial de 6-0. Tica a fost cel care a oprit acest run. Oltenii au pus cea mai mare diferență pe tabelă, pe finalul reprizei, scor 39-29. Prima jumătate a meciului s-a terminat cu aceiași diferență doar că tabela indica scorul 41-31.

Repriza secundă a început cu un coș marcat de Lee, după un minut de joc. Seals a adus primele puncte ale Craiovei în secvența secundă, după două libere. Cele două echipe au mers apoi cap la cap în primele 5 minute ale sfertului însă parcă cu un plus de inițiativă pentru Asesoft. Aceștia au intrat rapid în bonus și au mai redus din diferența, 52-45 după două libere ale lui Szijarto. Jocul și-a pierdut mult din cursivitate. Multe faulturi care au fragmentat meciul și care au făcut ca multe puncte ale celor două echipe să vină de la linia de fault. Au urmat momente de nervozitate care au ajutat echipa oaspete să strângă scorul. Finalul sfertului s-a terminat într-un ritm alert, coș Seals de 3 puncte iar Adamovic imediat a răspuns cu 2 puncte înaintea sirenei. Astfel scorul înaintea actului decisiv era 63-57.

În primul minut din ultimul sfert, niciuna dintre cele două echipe nu a punctat. Bogdan Popescu a fost eliminat după cea de cincea greşeală personală. A mai trecut un minut din acest sfert și tabela a rămas tot neschimbată. Rawle Marshall a fost cel care a marcat două libere și a strâns scorul la 63-59. Jocul s-a mutat iar la linia de libere. Bureau pentru gazde și Tica pentru ploieșteni au mers la linia de pedeapsă pentru a completa scorul. Prahovenii au venit la doar două puncte după două puncte ale lui Szijarto. După un time-out al lui Milan Nisic jocul a intrat într-un ritm excelent și antrenant. Căpușan a marcat la prima atingere a balonului, apoi Szijarto a plantat o triplă de la mare distanță, pentru ca Maric să încheie acest moment de joc nebun, cum altfel decât cu un coș de 3 puncte. Craiovenii au fost egalați la 70 de Adamovic, pe un fond al jocului în care oltenii jucau fără oameni mari sub panou, Căpușan fiind pe post de pivot. Ploieștenii nu găsesc drumul spre coș iar Seals marchează trei libere, ducând scorul la 77-72 cu mai puțin de 3 minute rămase. La următoarea fază, Szijarto ratează de la distanță iar la panoul celălalt Bureau înscrie și-l obligă pe Arnautovic să ceară time-out pentru că echipa sa se afla la minus 7 înaintea ultimelor 2 minute ale partidei. Până la final tentativele oaspeților de a reveni au fost tardive. SCM U Craiova obține o victorie mare, la final de an în fața Asesoftului cu scorul 86-76.

Mirko Kovac a fost cel mai bun jucător al partidei cu 24 de puncte, 9 recuperări și o pasă decisivă. Travis Bureau l-a completat pe sârb cu 20 de puncte, 8 recuperări și 2 pase decisive, în timp ce celălalt american, LeVar Seals a strâns 19 puncte, 4 recuperări și 2 asisturi.

Gerald Lee a fost singurul remarcat de la Asesoft cu 22 de puncte și 6 recuperări.

71 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea Florin4D :

    SCM !
    I-ati CIURUIT !!!!!!!!!

    Felicitari jucatorilor si publicului deosebit de la Craiova.

    Ne-ati facut sarbatorile fericite tuturor.

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013)
    • SCM CSŞ U Craiova Buzestii:

      @Florin
      Multumim,Florine!Tu ramai campionul elegantei pe acest site,iar daca publicul nostru a fost in seara asta de departe cel mai frumos intr-un meci de campionat,pentru tot turul putem imparti coronita premiantului cu publicul oradean,pe care-l salut cu prietenie!
      Sa ne auzim cu bine,ca sarbatori fericite va urez marti!

      cu 10 ani în urmă (22.12.2013)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea unguru :

    mda...
    cu toata opozitia "trioului" din sferturile 3 si 4, SCM-ul a reusit un meci bun, chiar foarte bun...
    ma bucur pentru maric. e in crestere de forma. BRAVO captain!
    nici nu vreau sa ma gandesc ce echipa va avea craiova in retur.

    Sarbatori fericite tuturor!

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013) Raspunde
  • BC CSU Sibiu @lexCSU :

    Bravo
    Felicitari, inca o seara fericita pentru iubitorii de baschet din Romania , un joc frumos , frumoasa si atmosfera in sala.Cu un ochi rau cu celalat plang amintindu-mi de meciul alor nostrii cu Steaua , au incheiat un tur frumos facandu-se de rusine....

    Sarbatori Fericite tuturor alaturi de cei dragi !!!

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013)
    • BC CSU Sibiu @lexCSU:

      Corectare
      Cu un ochi rad*..

      cu 10 ani în urmă (22.12.2013)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe realgorj :

    Bravo
    Felicitari fratilor!!!

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013)
    • SCM CSŞ U Craiova Buzestii:

      @realgorj
      Multumim,frate!Arata bine oltenii impreuna acolo sus!Te asteptam iarasi la meciurile din BIBL,in ianuarie!

      cu 10 ani în urmă (22.12.2013)
    Raspunde
  • SCM "U" Craiova n0 name :

    Fabiana
    Cu Fabiana in zi de gratie a fost foarte greu sa castige pentru baietii de la Craiova. Am avut foarte foarte multe faulturi nesanctionate sub panou iar la faza cu Maric si Burlacu in loc sa dea antisportiv la ambii jucatori nu au dat decat fault! Cum sa nu sanctionezi o asemenea iesire a lui Burlacu! A fost ceva de genu ce a facut Dzambic anul trecut la faza cu Krstanovic si stim toti cum s-a incheiat acea faza ....

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013)
    • SCM "U" Craiova n0 name:

      Completare
      Un meci foarte bun din partea ambelor echipe. Se vede cine strica atmosfera la Craiova....

      cu 10 ani în urmă (22.12.2013)
    • SCM CSŞ U Craiova Buzestii:

      Fabiluta
      Pe buna dreptate suporterii craioveni ar vrea sa-i faca multe urari de sarbatori acestei individe,dar nu e cazul,fiindca Mosul arbitrilor(prietenii stiu cine si de ce)a fost mereu generos cu ea!

      cu 10 ani în urmă (22.12.2013)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea Tomy :

    Bravo Craiova!
    Cred ca sunt in asentimentul tuturor oradenilor si a multor suporteri de baschet din tara cand zic: Multumim frumos Craiova! Pe langa cat de importanta este aceasta victorie pentru olteni in interesul punctelor in sezonul regulat, Craiova a demonstrat ca se poate, ca aceasta echipa a Ploiestiolui nu e imbatabila precum unii sustineau. Bravo Craiova!

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova adiro :

    FABULOS
    Doar ce am venit de la sala;a fost o atmosfera fantastica cum n-a mai fost de anul trecut cu scm Bucuresti.Daca nu ar fi fost arbitrii marea campiona nici n-ar fi existat.Multumesc, in numele craiovenilor, suporterilor sibieni si oradeni care intoteauna vorbesc frumos despre noi si as vrea sa juca finala cu Oradea pt publicul care-l aveti,dar mai este cale lunga pan acolo.SARBATORI FERICITE TUTUROR,inclusiv ploiestenilor

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova Mishnu :

    Bravo!
    Uuuuuuu! Am reuşit o victorie prin care am şters din amintirea înfrângerilor de acasă. Un meci f. bun făcut de Kovac şi Bureau, însă ar trebui remarcat, mai degrabă, jocul echipei. În opinia mea, pe final, coşul de 3 al lui Maric a fost un moment care ne-a permis desprinderea, momentul psihologic. Mulţumim fanilor orădeni şi sibieni pentru aprecieri şi sărbători fericite tuturor iubitorilor acestui sport!

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova adiro :

    dzambic
    Cred ca daca era Dzambici in teren nu am fi castigat, sau am fi catigat mult mai greu.De cand el nu a mai jucat am fost o adevarat echipa si chiar daca ma repet, Kovac a cresct enorm de cand n-a mai jucat Dazmic

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova florianc :

    SARBATORI FERICITE
    Nu mai am voce in acest moment dar ma mai tin degetele petru a tasta felicitarile adresate super-baietilor si cred ca acest moment frumos este si un prilej de privit in urma pentru cei care nu au incredere in NISIC. Parerea mea de iubitor al sportului in general este ca nu trebuie pentru moment sa ne grabim cu aducerea a nu stiu ce antrenori care sunt liberi momentan pentru ca POATE cu ei avem sanse mai mari. "burlacule" .......nu asa.

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova Stiinta :

    echipa
    Jos palaria pentru echipa si pentru public, ma bucur mult ca m-am inselat cand am spus ca nu cred ca vom mai vedea sala plina la Craiova . Bravo baieti!

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova adiro :

    arbitraj
    Cuma e posibil in sfertul 2 sa dau gresala la Bogdan ,cand faultul a fost facut de Nemana,dar de.. Bogdan avea deja 2 sau 3 greseli si le statea ca un ghimpe in coasta.Ruuusine arbitrilor in special Fabianei care n-are nicio treaba cu baschetul ,cred ca mai bine arbitrez si eu

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova Drexler :

    Stiinta!
    Bravo baieti,suntem mandrii de voi!
    Excelent jocul de echipa al Craiovei!
    S-au completat unul pe altul fantastic!
    Asta a fost cheia succesului!
    Publicul MINUNAT!

    Asa cum anticipasem acum 2-3 zile, când am vazut cine arbitreaza meciul,jenant!....niste decizii HILARE!...toate PRO ASESOFT...INTAMPLARE?....dar maine o sa le comentam putin,la ''rece''!

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe p.baschet :

    Felicitari
    Felicitari tuturor celor care iubesc sportul asta ,felicitari si cunoscatorilor si mai putin cunoscatorilor de baschet cum spunea un suporter pe aici acum ceva zile ,felicitari lui Nisic care a aratat ca este un antrenor bun spre foarte bun ,felicitari jucatorilor care au inteles exact ce inseamna baschet in acest moment la Craiova nu doar show si slam dunk inseamna munca si o disciplina tactica atata in partea ofensiva dar mai ales cea defensiva ,felicitari stafului care a avut intelepciunea de a da drumul unui jucator capricios sa-i spunem si cel mai important felicitari publicului fara de care echipa ar fii una oarecare .In curand sper sa vad aceeasi atmosfera mereu cum este demult timp in alte orase unde baschetul a devenit o religie ,poate si Craiova nu va mai insemna doar Olguta si Mititelu si va insemna si SCM U CRAIOVA ,aceasta echipa merita sprijinul suporterilor si a tutror celor implicati in Cetatea Baniei,bafta multa si Sarbatori Fericite caci le meritati vi le ati facut singuri:)

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova adiro :

    ALOOO PLOIESTIUL..?
    Campionilor ce faceti ma dormiti?Cred si eu cu un asemena joc al echipei voastre e si normal sa faceti nani.Anul asta sper ca dac anu jucam noi finala,dar nu cu voi,sa fie Oradea ,Sibiul sau Energia

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013)
    • BC CSU Sibiu @lexCSU:

      Bine ar fi , dar
      Din pacate noi nu cred ca ajungem pana acolo , eventual voi cu Oradea :D

      cu 10 ani în urmă (22.12.2013)
    • SCM "U" Craiova Mishnu:

      Sibiu
      Am văzut câteva meciuri ale Sibiului şi mi-a plăcut evoluţia echipei. Însă, ultimul joc cu Steaua, mai ales sfertul 4, de neînţeles... Cât priveşte Oradea, sunt mult mai buni decât anul trecut, mult mai consistenţi.

      cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    Raspunde
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    Meci
    Din partea noastra totul la superlativ astazi,dar se cuvin cateva tuse:
    -Nisic a dovedit si va dovedi ca este antrenor
    -LeVar si cand joaca prost e bun
    -Sokk,dincolo de inteligenta deosebita in joc,uitati-va ce aparare face,i-a transformat pe Dunn(MVP in Ungaria)si Adamovic(PG la nationala Bosniei)in niste anonimi!
    -Maric si Kovac,in mare crestere,jucatori cu stiinta jocului
    -Bogdan il facuram azi oltean,cu certificat,deci nu mai e cazul sa adaug nimic
    -inchei cu favoritul meu si cred al majoritatii,arcul electric Travis Bureau,pe care sper sa avem la anul atatia bani ca sa-l mai putem tine,la cat de bun a ajuns.
    -pe adversari nu-i urasc,dar incep sa-i inteleg pe cei care o fac...

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova A|bastru :

    Antentie !!
    Sibiul are o echipa frumoasa, insa sufera de sindromul Craiovei de anul trecut, o echipa scurta cu doar un roman (Popa Calota) care nu se ridica nici macar la nivelul lui Dragusin. Despre meci doar 3 cuvinte "am invins balaurul" cu toate ca domnisoara cu acel obiect in gura de pe parchet se straduia din toata fiinta ei sa readuca ploiestiul in meci. Astept echipa Craiovei in retur completata cu Dragusin si acest urs grizzly Tylor ::)) ... Medias pregatestete venim pe 11 ianuarie, pana atunci Sarbatori Fericite tuturor , inclusiv tie meea !!!

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013)
    • BC CSU Sibiu @lexCSU:

      Echipa
      Intradevar avem o echipa frumoasa fata de alti ani, avem 2 romani , (Calota si Craciun) plus niste tineri, dar am inceput sa avem probleme in deplasari oarecum mai accesibile ( Timisoara si Steaua )unde am pierdut, iar in retur urmeaza deplasari foarte grele la Oradea , Ploiesti, Craiova, Cluj , Mures... de aceea nu sunt foate optimist, cat despre fair play e normal sa fie , la fel si rivalitati, dar pozitive insa cand ti se fura cel putin un titlu in mod flagrant cum ni l-a furat noua asesoft plus alte mizerii ale jucatorilor sau oficialilor an de an e greu sa mai vorbim de respect , vb despre ce ni s-a intamplat strict noua nu mai vorbim ce au patit alte echipe

      cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    Raspunde
  • SCM "U" Craiova mariussorin :

    Felicitari Kovac & co. Respect Oradea si Sibiu
    Baietii au dovedit ca sunt o echipa si sper ca viitorul sa arate bine in continuare la Craiova.Va multumim pentru fair-play, baschetul place si este practicat de oameni inteligenti. Sarbatori Fericite!

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova adiro :

    buzestii
    Ai mare dreptate.Eu daca as putea pe Bureau l-as naturaliza. pt ca in nationala nu avem jucatori peste valoare lui

    cu 10 ani în urmă (22.12.2013)
    • SCM "U" Craiova cipangel:

      Bureau
      Travis devine, etapa de etapa, mai constant si mai valoros. Nu cred ca, in TOT campionatul nostru,este vreun jucator peste Travis. Iar cu naturalizarea, daca el vrea, as face-o ieri!

      cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    • SCM CSŞ U Craiova Buzestii:

      @adiro
      Ecelenta ideea ta,dar cine sa auda,d-alde jucatorul-presedinte de club-vicepresedinte de federatie(suntem UNICI pe mapamond cu asemenea inventii grotesti)?

      cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    • SCM "U" Craiova cipangel:

      Naturalizare
      Cu obtinerea cetateniei romane e o adevarata epopee. Trebuie sa fii de vreo 7 ani aici si inca multe altele. Asa ca noi dor visam pe-aci, pe site!

      cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Popescu :

    despre meci
    Craiova a castigat in primul rand datorita determinarii, sacrificiului si faptului ca au respectat indicatiile antrenorului (au facut toate eforturile sa-l blocheze pe Lee si au reusit sa faca asta in ciuda numeroaselor faulturi - Popescu 5, Mocanu 5, Capusan 2, Hallik 4). Felicitari echipei si suporterilor!

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe M :

    Rusine!
    Rusine, celor care pana asta seara aruncau cu noroi in oamenii care muncesc la aceasta echipa, iar acum nu știu cum sa mai găsească cuvinte de lauda! Unii chiar nu dorm noaptea ca sa facă aceasta echipa, una cu care sa va mandriti! Acum sunt nemaipomeniti, iar pana mai ieri nu făceau altceva decât sa va manance vouă banii! Ati învățat si voi baschet peste noapte si sunteți mari specialisti!( se știu ei care...)!Dar nu-i nimic, mergem înainte!Cine iubeste cu adevărat echipa,va fi alături de ei indiferent de rezultate.Felicitări tuturor celor care au muncit pentru rezultatul din aceasta seara !Crăciun fericit!

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova blue ray :

    Rade
    Nu vreau să stric atmosfera de-aici, dar cred că Djambic trebuia să rămână. Sokk, într-adevăr, e cerebral, dar e mult sub Djambic, cel puțin pe moment. N-are incisivitatea lui Rade; în plus, îi e frică să arunce la coș, deși a dovedit că n-o face tocmai rău. Nici Maric nu e soluția pt nr. 1, e departe de ce juca la Oradea (cu toate că azi a ajutat echipa, a marcat când aveam nevoie). Despre joc, nu știu cât s-a văzut mâna antrenorului și cât talentul și inspirația unor jucători. Nu sunt cârcotaș, încerc doar să-mi păstrez picioarele pe pământ. Am trăit meciul la intensitate maximă (am ”reușit” să și răgușesc), savurez victoria, mă bucur enorm că i-am bătut pe cei de la Ploiești, dar nu mă entuziasmez.


    În privința atmosferei din sală, a fost frumos, mă bucur că am umplut iar sala, dar să nu luăm toți laurii, a fost frumos și la meciul celor de la Sibiu cu Asesoft, s-a cântat într-una.

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova A|bastru :

    blue ray
    1. Daca tot esti fan inrait al lui, sa stii ca se numeste Dzambic nu Djambic, si poate ca individual era mai bun si decat Sokk si decat Maric, insa per ansamblul echipei fara el este mai multa disciplina si echipa este mult mai eficienta in aparare.

    Ps statisticile referitoare la numarul suporterilor la meciuri de pe site-ul oficial al federatiei sunt de-a dreptul hilare :::)) Meciurile cu Oradea si Clujul din polivalenta = nici nu se regasesc la capitolul suporteri, iar daca aseara intr-o sala arhiplina de 4200 de locuri ei au vazut 3000 de spectatori, in curand sa ne asteptam sa ni se taie si din numarul de puncte ale echipei !!!

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    • CSM CSU Oradea Florin4D:

      Nimic personal
      Bun subiect, cel legat de statisticile de pe frbaschet, stai linistit n-o lua personal, cei care se ocupa de chestia asta sunt niste analfabeti. Nu e vina lor, e vina naturii.

      La Oradea niciodata de cand urmaresc eu baschet nu au trecut mai mult de 1500-1600 de oameni, nici anul trecut in partidele in care ramaneau oameni in afara salii, de fiecare data cu ~1000 mai putini de la orice partida care se joaca cu casa inchisa (exemple finala cupei EHF la handbal http://bit.ly/1fArrHf, Romania - Norvegia la handbal http://bit.ly/1idrxJ4, etc)

      cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea mira :

    bravo Craiova
    Nici nu se putea un cadou mai frumos pentru toti fanii baschetului romanesc (cu mici exceptii, desigur)! Mi-a placut! P.S. Mi-ar fi placut si mai mult daca la 'contactul' cu Burlacu in loc de Maric era baietu' asta nou care statu pe banca... précis Burlescu facea talente mai cu perdea :))
    Sarbatori fericite tuturor!

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM :

    Craiova
    Tin sa felicit Craiova pentru victorie! Nu am vazut meciul deci nu stiu ce s-a intamplat in teren asa ca ma abtinde la orice comentariu, dar tot am o intrebare, Unde au fost cele 150KG de "Namila"?

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova Eugenb :

    Meci
    Cateva chestii de punctat:
    1. Cu toate deciziile controversate arbitrii au fost OK, degeaba o contestati pe Fabiana(ma gandesc la un trio Ciulin-Grigoras-Bukuresti)
    2. Raman la convingerea ca in 5 meciuri nimeni nu trece de Asesoft, Arnautovici a mizat pe oamenii mari dar a uitat ca mai trebuie cineva sa duca mingea si daca in locul lui Marshall ar fi jucat Mohamed am fi avut probleme mult mai mari.
    3. Cu toate ca ne plangem de un start de sezon prost Craiova se afla pe primul loc alaturi de Oradea la aparare.
    4. Vad pe cineva mai sus cu "rusine", daca juca 10 bune si unul rau avea dreptate dar deocamdata e un singur meci.
    5. Felicitari antrenorului ca a stiut sa faca tactica meciului in functie de jucatorii din lot si nu in functie de dorinte.

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013) Raspunde
  • CSM CSU Oradea ts_cata :

    Despe meci
    Felicitari Craiova!!! Ati facut fericiti 99 % din iubitorii de baschet din Romania. Ploiestiul a jucat penibil, cred ca o sa deau afara 2-3 jucatori acum ca u iesit din cupele europene. Daca Marshall a jucat in NBA atunci Bureau e Jordan e diferenta de la cer la pamant intre ei.
    Fabiana mai are mult de invatat, cred ca acum il suna pe Ciulin sa intrebe unde a gresit, cum a scapat victoria din mana. Din pacata si arbitrul tinerel se ia dupa ea.
    Despre echipa Craiovei numai de bine desi au riscat jucand fara un pivot clasic contra unui superjucator ca si Lee. Din fericire Tica a fost epava si asa la final a fost bine.
    Felicitari publicului craiovean, atmosfera superba totusi dupa parerea mea scandari de genul "cine nu sare ori e gabor ori e prost de moare" nu isi au locul.
    Felicitari inca o data si sa ne auzum cu bine la anu!

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    • SCM "U" Craiova Mishnu:

      Atmosferă
      Eu, în timpul în care am fost în sală (de la 7.20 până la finalul meciului), nu am auzit de fel scandarea pe care tu o menţionezi. În plus, în sezonul acesta, galeria de la fotbal nu mai vine la meciurile de baschet. În aceste condiţii, astfel de scandări nu prea mai există, iar ieri-seară cu atât mai puţin. Te invităm anul viitor la un meci de baschet în Polivalentă şi ai să fi surprins de cât de decentă e atmosfera. Restul sunt legende...

      cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    • CSM CSU Oradea ts_cata:

      ..
      S-a auzit la televizor, dar repet atmosfera de nota 10!

      cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    • CSM CSU Oradea ts_cata:

      ..
      S-a auzit la televizor, dar repet atmosfera de nota 10!

      cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea ts_cata :

    Atmosfera
    Sunt convins ca e atmosfera Ok, cu cea mai mare placere anul viitor sau in Po daca mai jucam la Craiova voi incerca sa vin. Pana atunci va asteptam la noi in sala in retur.

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013) Raspunde
  • CS Municipal Mediaș bbfreak :

    felicitari
    Frumoasa victorie. Meritata cu prisosinta.
    Sper ca victoria sa mai remonteze moralul suporterilor Craioveni.

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova blue ray :

    @Albastru
    Mulțam de corectură, așa îl cheamă. Deh, se pare că nu sunt așa ”înrăit” cum zici...

    Despre scandarea cu pricina, într-adevăr, s-a auzit în sală, dar nu e nimic reprezentativ în asta. Au strigat niște copii de 12-14 ani (Blue Kids își spun) care vin în ultima vreme la meciurile de baschet.

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013) Raspunde
  • CSM CSU Oradea ts_cata :

    @blue ray
    Multam de confirmare. Eu de la Tv nu stiam cine si cum a strigat.
    Felicitari inca o data pentru tot!

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    • SCM "U" Craiova Mishnu:

      :)
      În cazul acesta, este culpa mea, chiar nu am auzit. Însă, invitaţia mea rămâne valabilă!

      cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    Raspunde
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    Iubitorii de baschet
    Imi doresc sa cred ca atmosfera de pe forum nu a devenit mai calda si mai calma doar datorita "inamicului public nr.1" si spiritului sarbatorilor de iarna,sper ca evoluam si noi impreuna cu acest frumos fenomen numit baschet.
    Si,chiar mi-as dori ca pe perioada vacantei de vara din intersezon sa facem si noi o intalnire de 2-3 zile in locuri superbe,gen Paltinis sau Felix(cam departe pentru sudisti,dar ne-am "sacrifica",mai ales ca ne-ar ajta gazdele in privinta rezervarilor) si sunt convins ca ar fi o atmosfera frumoasa,cu amintiri placute(singura adevarata bogatie cu care ramanem dupa efemera noastra trecere pe pamant).

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013) Raspunde
  • CS Rapid București Rapidist4Life :

    play-off
    Ploiestiul are cel mai valoros lot din Romania, dar si cea mai lunga banca. Chiar daca au pierdut cateva partide in campionat, nu va faceti prea multe iluzii de finale. Au mai avut infrangeri in campionat cand au terminat pe locul 3-4 (sezonul 2009-2010) si in play-off au castigat totul la 0. Sezonul e foarte lung, cu 2-3 floricele nu se face primavara. In play-off banca lunga cantareste cel mai mult.

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova alb&albastru :

    Felicitari....
    ...baietilor pentru cadoul de Craciun facut, vad, iubitorilor de baschet din, aproape, toata tara...
    A fost o seara minunata... Sarbatori Fericite tuturor!

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Don Ramon :

    Balaurul cu nouă capete
    Bucuria este aşa de mare pe forum încât nici nu mă gândesc s-o tulbur cu vreo afirmţie care să conteste superioritatea Craiovei, pentru că victoria lor e de necontestat. Chiar dacă e cam indigest, trebuie să recunoaşteţi că Asesoft este locomotiva care a tras după ea un campionat penibil şi a emulat celelalte grupări să se ridice până la nivelul decent al Gazului, Clujului, Sibiului, Tg. Mureşului şi Oradei în diferite ediţii de Challange Cup. Cu aceeaşi determinare vin din urmă, pornite aproape din nimic, Energia Rovinari şi Craiova. Vă mai aduceţi aminte lotul Craiovei din 2008-2009?. Dacă nu, vă amintesc eu de Lupusavei, Boian, Andonie, Liculescu. Ştefan Vasile, Dodoc, adică mai mult de jumătate de echipă. Dacă nu era „balaurul”, cred că şi acum vedeam baschetul pe care-l vedem când sunt în teren rezervele autohtone două trei minute la sfârşit de joc, atunci când jocurile sunt făcute.
    Motivele de mândrie sunt, de aceea, cu atât mai justificate şi dincolo de ura coagulată faţă de Asesoft, fiţi siguri că cei care au transformat echipe cum sunt Craiova şi Rovinari, adică la fel ca şi Asesoft, fără vreo mare tradiţie în sportul acesta, au avut în faţă o ţintă produsă de „balaur”.

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    • CSM CSU Oradea Florin4D:

      .
      Elegant, concis si pertinent, in fiecare litera scrisa. Am incercat sa apas de 3-4 ori foarte rapid pe "thumbs up", in speranta ca se vor inregistra toate voturile mele.

      cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    • CSM CSU Oradea ts_cata:

      ...
      Comentariu excelent, nu cred ca exista cineva care poate sa nege meritele Asesoftului in ridicarea si promovarea baschetului in Romania, mai ales in orase fara traditie in acest sens. Totusi asesoft nu este urata si huiduita pentru acest lucru. A castigat 7 din ultimele 8 campionate deci valoarea lor nu poate fi contestata. Ceea ce pe noi ceilalti mr deranjeaza este modul in care se castiga multe meciuri si aici ma refer la arbitraj mai mult decat favorabil, decizii ale FRF pro Asesoft si caracterul unor oameni de acolo care au fost enumerati de altcineva mai sus. Bineinteles ca suporterii ploiesteni nu au nici o vina si fiind din Ploiesti sustin aceasta echipa dar si ei ar trebui sa recunoasca realitatea cand e clara ca si lumina zilei.

      cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      Don Ramon
      Un "Don", intotdeauna pertinent si la subiect, ar trebui sa fie mai multi suporteri in aceeasi nota(clujeni, olteni, oradeni si restul de ni")

      cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu totio :

    mesaj lui ghiță
    sebi dragule, echipa ta a început să devină cârpa de șters pe jos în sălile de baschet. dar nu dispera! ești la putere, așa că poți da o OUG să-l reactivezi arbitru pe bănică. doar el te mai salvează. contul de card al lui stelica a ramas acelasi.
    p.s.: nu m-ar mira să o faci!

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Don Ramon :

    Cel mai bun lot?
    S-a repetat de atâtea ori că Asesoft are cel mai valoros lot, încât era pe cale să devină un truism. Lucrurile nu stau, din păcate pentru noi, chiar aşa. În primul rând, aş include în lot şi antrenorul şi în acest caz truismul începe să devină dubitabil. Dacă mai adăugăm şi accidentarea gravă a lui Flowers şi anul în plus peste umerii şi picioarele lui Burlacu, chiar cădem pe gânduri. Singurul jucător străin care m-a satisfăcut pe deplin este Gerald Lee. Cum am mai spus, Mohammad, dar mai ales Marshall, nu pot sau nu vor să joce decât unu la unu. Dacă lui Mohammad îi iese de multe ori jocul acesta, Marshall se dovedeşte foarte departe de ce se aştepta de la el. Eu nu cred că a jucat în NBA, ci, mai degrabă, a făcut tuşa acolo. Tica este, anul acesta, la pământ. Dzekovic şi Adamovic îmi plac, dar nu fac două meciuri bune la rând. În ceea ce-l priveşte pe Dunn, nu ştiu dacă aici nu s-a integrat, sau campionatul ungar e mai slab ca al nostru. M-am întrebat ce a asigurat continuitatea Asesoftului, în contextul în care, dacă nu în fiecare an, măcar la doi ani, jucătorii străini erau alţii. Am constatat că de la un an la altul jucătorii români erau tot Alexe, Helcioiu, Căruţaşu, Szijarto sau Burlacu. Din păcate acum Nicoară şi Ţibârnă sunt la Oradea, Mandache la Mediaş, Levi şi Cătălin nu sunt în cea mai bună condiţie iar Achim, Ţenter şi Şapera antrenează alte echipe. Ca să nu mai vorbim de Jojic

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    • CS Municipal Mediaș bbfreak:

      !
      Baschetul de performanta in Romania nici nu a inceput cu Asesoft si nici nu se va sfarsii odata cu Asesoft.
      Au maiexistat si Dinamo Bucuresti, Elba Timisoara, Balanta Sibiu, U Cluj, echipe ce au facut performanta, si ar fio putut sa fie ptr baschetul din Romanai, "balaurul" care sa motiveze, de o maniera mult mai pozitiva, celelalte echipe.
      De altfel unii din jucatorii exponentiali ai Asesoftului, tocmai de la acele echipe au si venit la inceputul anilor 2000 la Ploiesti.
      Parerea mea este ca demonstratia care o face Asesoft este ca daca ai bani, poti cumpara jucatori (si alte servicii eventual), cu care sa defilezi atat in campionat cat si in Cupe Europene. E singurul factor pe care Asesoft si celelalte echipe nu il au de aceasi maniera, si este si singurul care ii asigura constanta.
      Totusi ce altceva a mai produs Asesoft? Cati din jucatorii crescuti de la copii sau juniori clubului Asesoft sunt in LNBM sau alte campionate?
      Prefer Poli Iasi oricand fata de clubul Ploiestean: uita-te sa vezi cati baschetabalisti scot din scoala lor de baschet in comparatie cu voi. Aceia cu adevarat ajuta baschetul din Romania.

      cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    • CSM CSU Oradea ts_cata:

      Juniori
      Aici ai mare dreptate. Toate succese Asesoftului din pacate nu sunt dublate de formarea si promovarea unor juniori. Anul asta parca au mai bagat in ultimele minute cativa juniori. E acelasi repros pe care l-am facut craiovei in meciul cu Timba.

      cu 10 ani în urmă (24.12.2013)
    • CSM CSU Oradea ts_cata:

      Oradea
      De la juniorii Oradiei au iesit in ultimii ani: Nicoara, Torok, Lazar, acum Ciordas si chiar mandache a venit foarte tanar la Oradea si a inceput acolo sa joace.

      cu 10 ani în urmă (24.12.2013)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Don Ramon :

    Totio
    Postarea ta dovedeşte o bună cunoaştere a fenomenului. Explicaţia este că ea e la nivelul parchetului. Din păcate, mai e şi un retur. O să rememorăm cu plăcere atunci comentariul tău triumfalist.

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    • BC CSU Sibiu totio:

      don ramon
      nici nu-mi fac vise. nu cred în moș crăciun și nici într-o echipă curată condusă de sebi. explicația e tot la nivelul de jos

      cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    Raspunde
  • SCM "U" Craiova vlad-ucv :

    frumos
    sfarsit de an.Atmosfera frumoasa si pe acest site,oameni decenti cu simtul umorului, care prin comentarii pertinente si echilibrate ajuta la dezvoltarea baschetului.Important este ca din aceasta lupta de idei,din eforturile echipelor de a fi acolo sus,putin cate putin baschetul face pasi mari inainte,iar asta se va propaga si va crea emulatie la nivelul juniorilor si sigur in viitor va profita si nationala.La nivelul spectatorilor, multa lume buna la Oradea,Sibiu si Craiova,de fapt cele mai frumoase galerii.Pentru echipa noastra felicitari tuturor,au reusit sa echilibreze atmosfera,antrenorul i-a pus bine in teren si pe fiecare sa faca cea ce stie mai bine,iar rezultatul se vede.A mai trecut un an si indiferent de simpatii sau antipatii, important este ca ne bucuram cu totii de acest sport frumos care este baschetul."Sarbatori Fericite"

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM :

    "Namila"
    De ce nu a jucat?

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    • SCM CSŞ U Craiova Buzestii:

      @ARM
      Esti mare figura cu a namila,ai facut pasiune pentru el.Mai mult ca sigur ca e nepregatit,a prezentat un burdihan de zile mari si un tricou in care cu putina bunavointa puteam aduna cam jumate din plusurile aruncate din tribuna!Insa sincer vorbind,daca va fi bagat intr-o forma fizica decenta cred ca va face ravagii.Oricum o sa incerc sa ma documentez ca sa te pot tine la curent cu evolutia lui prin zona.

      cu 10 ani în urmă (23.12.2013)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      "Namila"
      Asa sa faci, de abia astept sa il vad in joc, de abia astept sa vad niste panouri spulberate :)) . Oricum de burdihanul ala imi era frica..... bafta cu el!

      cu 10 ani în urmă (24.12.2013)
    • CS Municipal Mediaș bbfreak:

      avea de lucru...
      a dat de oala cu sarmale ! Cand sa iasa din bucatarie (dupa ce terminase oala cu sarmale), din greseala a deschis usa camarii, si ce sa vezi, a gasit carnatii ! Si caltabosul, toba si jumerile. Asa ca nu a mai ajuns la sala.

      cu 10 ani în urmă (24.12.2013)
    Raspunde
  • SCM "U" Craiova Drexler :

    Asesoft!
    Lotul Asesoftului,anul acesta, e cel mai complet ,fara doar si poate,dar asa cum am mai spus-o ECHIPA nu joaca nimic!

    Cred ca pentru Tica si Burlacu e ULTIMUL AN competitional,cel putin la Asesoft,primul mult mai lent si mai nesigur pe ''posibilitatile '' sale, iar al doilea ,in ultimul timp ,iese in evidenta mai mult cu ''iesirile'' antisportive de pe parchet,decat cu realizarile cu care ne obisnuise anii trecuti,varsta isi spune cuvântul!
    SZiarto,Gutoaia sunt doar inlocuitori,Marshall danseaza frumos dar ineficient,Dunn prea liniar,Zekovic in mare scadere fata de începutul sezonului,o deceptie pentru mine!

    Adamovic,Mohhamed si Lee sunt singurii jucatori care ''o pun'' constant in ate si isi ajuta echipa....restul....

    cu 10 ani în urmă (23.12.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova A|bastru :

    Apropo de "Namila"
    discutie pe facebook intre Namila si Marius Toma :

    James Tyler
    20 December near Craiovita
    Man im hungry.

    Denis Fezzy: me too
    20 December at 22:27 · Like · 1

    Marius Toma: Stay in your room...quiet...and rest...think about different stuff ...you must get slim a bit... dont order pizza!
    20 December at 22:29 via mobile · Like · 1

    James Tyler: Dont worry. Im gonna rest
    20 December at 22:29 · Like

    Taquan Lynch: Stop crying nigga
    20 December at 22:33 via mobile · Like

    cu 10 ani în urmă (24.12.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova A|bastru :

    continuare :
    James Tyler: Taquan they got me on a diet man.
    20 December at 22:34 · Like · 1

    Taquan Lynch: Damn bruh
    20 December at 22:35 via mobile · Like

    Marius Toma: Lol
    20 December at 22:37 via mobile · Like

    cu 10 ani în urmă (24.12.2013)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      "Namila"
      PAi, ori joaca baschet ori joaca suncile si din pacate doar baschetul ii aduce niste bistari in cont, suncile pe langa faptul ca nu aduc bani mai trebuie si intretinute :))

      cu 10 ani în urmă (25.12.2013)
    • SCM "U" Craiova A|bastru:

      Tyler
      Sa-l lasam sa joace, sa ne arate ce poate si atunci sa-l caracterizam drept "namila" sau un pivot care va speria toate echipele. Oricum mai slab ca Baciu nu cred ca poate fi :).

      cu 10 ani în urmă (26.12.2013)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!