Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

SURSE. Rolland Torok revine în România

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
22.06.2015

Baschetbalistul româno-maghiar Rolland Torok va evolua din sezonul viitor, conform unor surse apropiate ale site-ului nostru, în echipamentul celor de la U-Banca Transilvania Cluj-Napoca. Acesta a evolua în ultimele trei stagiuni în campionatul Ungariei.

Jucătorul de 24 de ani și înalt de 2.03 metri evoluează pe pozițiile 4-5. Internaționalul româno-maghiar, născut la Oradea, a jucat în România pentru CSM-ul din localitate, iar mai apoi s-a mutat în Ungaria, acolo unde a bifat un sezon alături de Jaszbereny, respectiv ultimele două în curtea celor de la Egis Kormend. 

Alături de Egis Kormend, Torok a jucat 35 de meciuri în sezonul competițional 2014-2015, 29 în întrecerea internă, respectiv 6 în EuroChallenge, acolo unde s-a duelat cu Energia Târgu Jiu. În cele 29 de meciuri din campionat, sportivul a acumulat medii de 8.1 puncte, 4.5 recuperări, 0.4 pase decisive, 0.5 intercepții, 0.8 mingi pierdute și 8.4 la eficiență, totul în 21.6 minute jucate pe meci. De cealaltă parte, în Europa, Torok a strâns în medie în cele 6 partide, 8.8 puncte, 3.8 recuperări, 1.2 mingi pierdute și un coeficient la productivitate de 9.7 unități, cifre acumulate în 17.8 minute petrecute pe suprafața de joc. 

De asemenea, în sezoanele 2008-2009 și 2010-2011, orădeanul a bifat 50 de meciuri în echipamentul roș-albastru al echipei de pe malul Crișului, totalizând 320 de puncte, 214 recuperări, 13 pase decisive, 25 intercepții, 60 mingi pierdute, 12 capace și 392 la eficiență, totul în peste 830 de minute jucate. 

Rolland Torok ar reprezenta primul transfer al unui jucător român realizat de U-BT Cluj în această vară, respectiv a 5-a achiziție din pauza competițională după aducerea sub Feleac a jucătorilor Andrei Kalnichenko, Filip Adamovic, Ivan Zigeranovic și Muhamed Pasalic. 

*Foto: Denisa Popșor

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea ts_cata :

    ???
    Sper sa nu il pierdem si pe Roli. Ne-ar ajuta mult la Orada unde nu avem un jucator 4 roman.

    cu 8 ani în urmă (22.06.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!