Stiri Vulturi

Se cunosc primele 6 echipe calificate la FIBA World Cup 2019

Radu Bărăian, Bogdan Isailă

Radu Bărăian, Bogdan Isailă
18.09.2018

Echipele naționale ale Cehiei, Germaniei, Greciei și Lituaniei sunt primele 4 echipe din Europa calificate la FIBA World Cup, ediția din 2019 organizată în China. Acestora li s-au alăturat până acum și Nigeria și Tunisia de pe celelalte continente, fiind astfel cunoscute până în prezent 6 nume participante pentru ediția de anul viitor. 

Cele 4 echipe de pe „Bătrânul Continent” și-au asigurat prezența la Mondialul din China pe parcursul acestui weekend. Pe de o parte, Cehia a învins Bosnia cu 85-80 și s-a calificat în premieră la o ediție a FIBA World Cup. Apoi, Germania a trecut de Israel cu 112-98, în timp ce Grecia a dispus dramatic de Georgia cu 86-85. Lituania a obținut aseară tichetele spre China după un thriller cu Olanda, 95-93, victorie obținută după 2 reprize de prelungiri. 

În zona Europa au mai rămas asftel doar 8 locuri disponibile din cele 12 care duc la FIBA Basketball World Cup 2019.

Primele echipe care au obținut bilete pentru cupa mondială din China au fost echipele africane. Nigeria și Tunisia vor lua startul vara viitoare la FIBA Basketball World Cup 2019. Cele două puteri din baschetul de pe continentul negru au înregistrat recorduri de 9-0 la general după fereastră din septembrie și au lăsat astfel doar trei locuri libere pe continentul african pentru echipelecare duc vara viitoare în China. 

Până la finalul lunii februarie vom afla toate cele 32 de participante la FIBA World Cup 2019, competiție organizată în perioada 31 august - 15 septembrie 2019 în China. 

*Foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!