Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Sezonul 2016/2017 în România, 3 trofee puse în joc, toate 3 câștigate de U-BT Cluj-Napoca

Radu Bărăian

Radu Bărăian
27.05.2017

3 din 3 pentru U-Banca Transilvania Cluj în sezonul 2016-2017

Sezonul competițional 2016-2017 a fost fără doar și poate al celor de la U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, echipă care a reușit să pună stăpânire pe toate cele trei trofee puse în joc la debutul stagiunii, SuperCupa României, Cupa României și cel mai important, titlul de campioană în Liga Națională de Baschet Masculin. 

După ce au câștigat Cupa României în sezonul 2015-2016, clujenii aveau să înceapă 2016-2017 cu un duel împotriva câștigătoarei campionatului, CSM CSU Oradea, în SuperCupa României. A fost primul joc oficial al noii stagiuni, disputat în data de 15 septembrie 2016, în Arena „Antonio Alexe” din Oradea. Meciul a fost unul extrem de disputat și echilibrat în același timp, câștigătoarea fiind desemnată în ultimele secunde de joc, printr-o aruncare de la mare distanță reușită de Aleksandar Rasic, scor final 70-67 în favoarea celor de la U-BT. Astfel, formația clujeană debuta cu trofeu în noul sezon, iar Mihai Silvășan debuta cu trofeu în cariera de antrenor principal. 

Clujenii sărbătorind în Arena „Antonio Alexe” din Oradea primul trofeu, SuperCupa

Aventura alb-negrilor a continuat și în Cupa României, acolo unde calificați direct în Final 8-ul de la Sibiu, jucătorii pregătiți de Mihai Silvășan, Dorin Pintea și Branko Cuic au defilat în sferturile de finală, 80-77 cu CSU Sibiu, respectiv 88-75 în semifinale cu Steaua CSM EximBank București. Finala însă a fost una mult mai grea, disputată în fața celor de la BC Mureș Târgu Mureș. Scenariul s-a repetat aproape ca în partida din SuperCupă, jocul a fost echilibrat și s-a decis din nou în ultimele secunde, din nou pe mâna lui Aleksandar Rasic, care a punctat din interiorul semicercului când mureșenii aveau pe tabelă 78-77. Reușita lui Rasic a dus scorul 79-78 și U-BT punea mâna pe cel de-al doilea trofeu pus în joc, Cupa României. 

U-BT în Sala Transilvania din Sibiu, după victoria din finala Cupei României cu BC Mureș Târgu Mureș

Ultimul, dar nu cel din urmă, trofeul suprem din baschetul masculin românesc, campionatul, a fost adjudecat în urma unui parcurs lung și pe alocuri dificil, însă dominat în mare măsură de la un capăt la celălalt. Prima fază a sezonului regulat i-a prins pe jucătorii de sub Feleac pe prima treaptă a podiumului cu un bilanț de 16 victorii și 2 înfrângeri, în timp ce urmăritoarele aveau de la 12 meciuri câștigate și 6 pierdute, până la 9 victorii și 9 înfrângeri. Apoi a urmat lupta în Top 6, a doua fază a sezonului regulat, în urma căruia „studenții” și-au dus propriul bilanț la 24 de victorii și 4 înfrângeri, fiind urmați de Sibiu cu 18/10, respectiv Steaua cu 17/11. Campioni ai sezonului regulat, Dykes, Moldoveanu, Barro și compania începeau play-off-ul în compania celor de la SCM U Craiova, pe care i-au învins sec, 3-0. În semifinale a ieșit în calea Clujului, Oradea, în reeditarea penultimului act din sezonul anterior. Alb-negrii au început în forță seria, având 2-0 după jocurile de acasă, însă odată cu mutarea în Bihor au început și problemele pentru echipa lui Silvă. În ambele dispute de la Oradea, primul sfert a fost adjudecat clar de gazde, iar oaspeții din Cluj-Napoca nu au mai reușit revenirea pe tabelă, văzându-se astfel egalați la 2, fiind obligați să se întoarcă acasă pentru meciul decisiv. Mai mult de atât, în meciul 4, U-BT Cluj a rămas fără omul care a adus primele două trofee, Rasic suferind o accidentare gravă, fiind indisponibil pentru restul sezonului. Întorși în „Horia Demain” pentru jocul 5, clujenii au controlat partida, pe care au câștigat-o în cele din urmă cu 84-78, și astfel s-au calificat în finala LNBM, victoria fiind dedicată lui Rasic. Finala Ligii Naționale s-a scurs într-un singur sens, chiar dacă primele două jocuri de la Cluj dintre U-BT Cluj și Steaua au fost echilibrate, fiind câștigate de gazde cu 87-85 și 84-80, meciul 3 al seriei, primul de la București, a fost adjudecat clar de gruparea ardeleană, 75-61, iar odată cu acest succes a venit și cea mai importantă distincție, trofeul de campioană națională pentru echipa din Cluj-Napoca, după cele din 1992, 1993, 1996 și 2011. 

Ardelenii au încheiat stagiunea competițională 2016-2017 în Sala Regimentului de Gardă „Mihai Viteazu” din București, cu trofeul LNBM alături

Astfel, după un total de 43 de partide jucate în sezonul 2016-2017 în întrecerile interne, U-Banca Transilvania Cluj a câștigat tot ce se putea câștiga. De asemenea, noii campioni ai țării au participat și în FIBA Europe Cup, acolo unde au trecut de prima fază a grupelor, însă mai apoi s-au văzut eliminați. Stagiunea 2017-2018 se anunță una și mai interesantă pentru echipa clujeană, atât pe plan intern, cât mai ales pe plan internațional, acolo unde cu siguranță își vor fixa alte obiective. 

*Foto: Valentin Todea @totalbaschet.ro / Răzvan Păsărică, Mircea Roșca @sportpictures.eu

4 comentarii la aceasta stire:
  • CS Universitatea Cluj-Napoca stef :

    Mircea Cristescu
    Anterior am mulțumim băieților, lui Silvă şI întregului staff. Acum vreau să-I aduci mulțumirile mele lui Mircea, "frumosul nebun" care a crezi în baschetul clujean. Fără zbaterea continuă de a găsi sponsori, antrenori, jucător nu am fi azi atât de bucuroşi. Nu spun că nu ă şi

    cu 6 ani în urmă (27.05.2017) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca stef :

    continuare
    nu a şi greşit, dar ceea ce a făcut pentru baschetul clujean este imens şi de aceea i se cuvin, acum când ne bucurăm cu toții, să îi spunem un mulțumesc din inimă.

    cu 6 ani în urmă (27.05.2017) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca stef :

    scuzați greşelile
    Taste de pe telefon.

    cu 6 ani în urmă (27.05.2017) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ahile89 - :

    Dedicam totul lor
    Pentru tsc-csm si tarb Alias hârb le dedic aceste trofee lor:) si sa nu uitam tarb " csu întotdeauna sub U" nu m-am putut abține la acest slogan:) care le place unora din Sibiu

    cu 6 ani în urmă (27.05.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!