Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Situație și mai dificilă la BC Timișoara. Dragan Petricevic a demisionat

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
12.10.2015

BC Timișoara a rămas și fără antrenor după exodul jucătorilor dinaintea startului Ligii Naționale de Baschet Masculin. Dragan Petricevic a decis să demisioneze din funcția de antrenor al clubului de Bega. Decizia a fost prezentată în cadrul unei ședințe a clubului care a avut loc în această dimineață (12.10), după cum informează pressalert.ro.

Alături de Dragan Petricevic și managerul Ilie Trițoiu a decis să renunțe. Rămâne de văzut dacă și unii dintre jucători din lot vor dori să să plece după demisia antrenorului.

„Pentru mine e un anunț foarte trist, nu am crezut că se va ajunge aici. Trist pentru că asist cu neputința totală la o prăbușire, cădere fără oprire. La care nu există reacție, asta m-a determinat… Am sperat, am spus că atâta timp cât vor exista condiții minime de desfășurare a activității, din păcate această cădere nu s-a oprit. În aceste condiții am decis să mă retrag ca un semnal de alarmă cu ce se întâmplă. Nu am nicio reținere, apartenență politică sau simpatie față de o linie trasată, ci ca un cetățean care conduce această parte sportivă. Echipa e lăsată de izbeliște. Sunt un adept al performanței, ele spun tot. Eu doresc performanță la Timișoara, din păcate această echipă devine una de amatori. Nu pot să accept această idee… Nu pot să mă mai uit la jucătorii care fac totul, le mulțumesc mult, și sunt neplătiți cu lunile. Ca antrenor care trebuie să protejeze grupul, am considerat că trebuie să fac acest pas. Nu e o problemă între Dragan Petricevic și BC Timișoara”, a declarat Dragan Petricevic conform presslaert.ro

Dragan Petricevic le-a transmis un mesaj jucători săi și nu-i este frică că va rămâne fără angajament o lungă perioadă de timp:

”Orice jucător care a părăsit, care va părăsi echipa, are motivele lui. Să se gândească de două ori cum s-ar fi comportat ei dacă vrea cineva să-i numească dezertori. Eu îi rog să rămână, să joace, pentru că pot să progreseze. Eu însă nu pot să-i mai ajut. Eu am avut oferte pe perioada de vară și chiar cu puțin timp înainte să se întâmple această nenorocire. Există totuși un patronat și ar trebui să existe o responsabilitate față de comunitate, pentru că BC Timișoara e un bun al Timișoarei, ca celelalte cluburi. În cea mai mare parte fac cinste orașului, trebuie să existe o soluție… Pentru mine ofertele vor veni, sunt de mulți ani în meseria asta. Cluburile își schimbă des antrenorii. Nu au trecut două luni și să stau pe tușă” a adăugat Dragan Petricevic pentru aceiași sursă.

6 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe TDM :

    Bani publici
    Eu nu inteleg de ce la TM nu se pot folosi bani publici, dar la Oradea, MS, Steaua sau Craiova se poate...din cate stiu eu.

    cu 8 ani în urmă (12.10.2015) Raspunde
  • CSM CSU Oradea suporter oradean :

    nU STIU CEEA CE ESTE
    LA alte echipe si cine sunt sponsorii,DAR la Oradea NU primaria sponsorizeaza echipa,ci , GAVELA,DIGI, SI ALTI ALTII..
    SI NICI LA STEAUA NU E PRIMARIA.imi pare rau de ce ce petrece,la Timisoara acum cu baschetul se repeta problema cu fotbalul...sper sa se gaseasca solutii.

    cu 8 ani în urmă (12.10.2015)
    • tzontzolino:

      re Oradea
      La Oradea pe site exista sectiunea plati! Din cate vad pe august (pe tot clubul) s-au facut plati de 4 miliarde (vechi)...doar intr-o luna! Pentru echipament s-a platit 250 milioane vechi (mai scrie si ca doar diferenta). Atata costa echipamentul? Si cati sponsori are tot clubul Oradea?

      cu 8 ani în urmă (13.10.2015)
    • tzontzolino:

      serban sere
      A luat pentru consultanta sportiva in luna iulie 4500 Ron! Nu-i rea leafa!

      cu 8 ani în urmă (13.10.2015)
    Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM :

    !
    Problema este ca primariile nu siu sa sponsorizeze, daca tot sponsorizeaza...... Modul in care ei aloca banii este impropriu si de lene/comoditate/frica le este frica sa caute cum pot sa o faca legal..... Pentru a da banii in acelasi fel ca si pana acuma clubul trebuie sa fie recunoscut ca fiind de "utilitate publica" si asta prin Hotarare de Guvern.....

    P.S. Cam toate cluburile "bugetare" ale primariilor sau consiliilor locale sunt in aceasi situatie deci, depinde doar de Curtea de Conturi!

    cu 8 ani în urmă (12.10.2015) Raspunde
  • CSM CSU Oradea soso69 :

    Oradea
    Tot clubul nu inseamna doar echipa de baschet. Sunt si celelalte ramuri sportive (polo, handbal, scrima, judo etc).
    Daca te uiti cu atentie o sa vezi ca nu apare niciun sportiv de la clubul de baschet. Nefiind sport profesionist in Romania nu poti face contracte cu ei asa cum poti proceda la fotbal, handbal, polo etc.
    Deci daca primaria plateste salarii jucatorilor de baschet, e in culpa. Primaria poate sustine activitatea unui club (transport, sala, echipament etc) dar nu fondul de salarii.
    Singurii platiti la Oradea sunt presedintele (Birta) si managerul (Sere). Referitor la cat ia Sere, poate ca e mult poate ca e putin, nu ma pot pronunta dar sigur isi face treaba. Se vehiculau la alte echipe sume de 3-4000 euro (neconfirmate), deci macar la Oradea e totul la vedere. Sunt curios daca au si alte echipe o astfel de situatie cu platile.
    Si inchei cu sponsorii - cei mari sunt Gavella, Digi si DGV. Dupa care urmeaza o serie de sponsori : Isoplus, Benvenuti, Amiral, SisGroup etc. O mare parte se regasesc pe site-ul oficial, dar exista si o serie firme mai mici care contribuie cu sume mai mici si nu apar. Din cate stiu exista un prag minim de la care logo-ul firmei respective este pus in valoare. Dar cum orice banut e binevenit, ne bucuram ca exista firme in Oradea care sustin echipa.
    Sper ca ti-am raspuns la o parte din intrebari.

    cu 8 ani în urmă (13.10.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!