Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Slavisa Bogavac: "Mureșul a jucat un baschet mai bun"

Cătălin Chirilă

Cătălin Chirilă
26.01.2014

Slavisa Bogavac a explicat pentru cititorii TotalBaschet înfrângerea suferită de formația sa în fața lui BC Mureș, scor 75-81.

Noi nu am făcut un meci slab, însă Mureșul a jucat mereu inteligent. Am avut șanse, dar am ratat câteva aruncări importante, iar apărarea foarte inteligentă a mureșenilor, care schimbau mereu omul la care stăteau, a contat foarte mult. În unele momente nu am reușit să respectăm schemele de joc și am pierdut din ritm. Felicitări Mureșului, au jucat un baschet mai bun. Noi am dat mai mult de 100% din noi, dar și datorită faptului că am avut o bancă scurtă am pierdut acest meci.

Sârbul a comparat partida cu Mureșul și restanța cu Craiova de acum două săptămâni, când Gaz Metan a fost mai inspirată pe final.

În partida cu Craiova am pierdut 7-8 puncte pe final, iar în ultimele secunde am înscris câteva aruncări nebunești. Atunci am fost norocoși, însă acum nu a fost la fel. Trebuie să învățăm, pentru că nu avem mulți jucători disponibili și trebuie să dăm totul din noi pentru a câștiga.

Bogavac a terminat confruntarea cu 16 puncte și 6 recuperări, fiind eliminat după cumulul de greșeli personale.

*foto: Denisa Popșor

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!