Stiri

Statele Unite și China, în premieră campioane la FIBA 3x3 World Cup

Andreea Vlase

Andreea Vlase
24.06.2019

FIBA 3x3 World Cup s-a încheiat duminică. Statele Unite și China au avut un parcurs perfect în cele două întreceri, cu 7 victorii din 7. Americanii au învins Letonia în finala masculină, iar Polonia a urcat pe trei după ce a trecut în finala mică de fosta campioană Serbia. Chinezoaicele au învins Ungaria în ultimul act, iar Franța a luat bronzul după o luptă cu Australia. România și-a egalat cea mai bună performanță de la mondial la feminin, locul 7.

Formația care a eliminat naționala feminină a României, China, a câștigat competiția de la Amsterdam. Asiaticele au trecut cu 16-12 de România în sferturile de finală. În aceeași fază Australia a eliminat Rusia cu 19-13 și Franța a trecut de Italia cu 15-9. Sfertul dintre Ungaria și Spania a avut nevoie de prelungiri. Ibericele au marcat primele în prelungiri, dar Medgyessy a înscris de după semicerc și le-a dus pe maghiare în primele patru după 19-18.

În prima semifinală s-au întâlnit China și Australia. Chinezoaicele au condus și la 5 puncte, dar australiencele au revenit și au trimis meciul în prelungiri. China s-a impus cu 15-14 după ce ambele echipe au avut mai multe șanse să închidă meciul. Ungaria a câtigat a doua semifinală cu 14-10 în fața Franței.

Franța, cu Ana Maria Filip (jucătoare cu origini românești) în componență alături de Laetitia Guapo, Marie-Eve Paget și Migna Toure, și-a adjudecat bronzul după ce a trecut cu 21-9 în finala mică de Australia (Bec Cole, Keely Froling, Maddie Garrick, Alice Kunek). Franța este pentru al doilea an la rând pe locul 3 la mondiale. Cu această victorie franțuzoaicele și-au asigurat locul la turneul de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, alături de cele două finaliste.

China a început cu un run de 7 puncte lupta pentru titlu. Ungaria a înscris primul coș după mai mult de două minute și jumătate. Avantajul luat în startul finalei a fost suficient pentru asiatice, care au câștigat titlul după 19-13 în ultimul act. Jiayin Jiang, Yingyun Li, Di Wu și Zhiting Zhang au dus pentru prima dată titlul mondial la 3x3 în China, în timp ce Cyesha Goree, Dora Medgyessy, Klaudia Papp și Alexandra Theodorean au adus al doilea argint Ungariei.

În sferturile competiției masculine au fost diferențe mari. Două s-au încheiat cu același scor, 21-14, Statele Unite vs Slovenia și Polonia vs Puerto Rico. Serbia a trecut de Franța cu 20-12, iar Letonia a făcut scor cu Ucraina, 21-7.

Americanii au trecut destul de ușor și în penultimul act, după ce au învins Polonia cu 22-8. În semifinala dintre Letonia și Serbia diferența a fost mult mai mică, 22-19, după un joc în care letonii au avut un avans maxim de 9 puncte. Sârbii au condus la două puncte la început, dar letonii au preluat conducerea și s-au distanțat la 13-4 grație reușitelor de afară. Serbia a redus ecartul un singur punct în mai multe rânduri, dar Miezis a scuturat plasa de afară și a închis meciul cu 1:20 minute rămase din joc.

Această ediție a Cupei Mondiale a fost prima la care Serbia nu a prins finala la masculin. Nu a terminat nici măcar pe podium după ce Dusan Bulut, Marko Savic, Dejan Majstorovic (primii 3 în clasamentul mondial) și Mihailo Vasic (7) au fost învinși în finala mică de Polonia, în formula Michael Hicks (66), Pawel Pawlowski (123), Marcin Sroka (470) și Przemyslaw Zamojski (2568). După un început echilibrat, polonezii s-au distanțat la patru puncte, dar sârbii au trecut la conducere, 14-15. Hicks a decis finalul cu un coș de afară și două libere transformate, iar Polonia s-a impus cu 18-15, câștigă bronzul și merge la turneul de calificare pentru Tokyo 2020.  

Statele Unite au revenit în finala masculină după trei ani de la precedenta, în 2016 pierzând în fața Serbiei. Letonia a ajuns în premieră în ultimul act. Americanii au jucat la Amsterdam în formula Canyon Barry (locul 5370 mondial), Damon Huffman (23), Robbie Hummel (36) și Kareem Maddox (42). Letonia îi avea pe Agnis Cavars, Edgars Krumins, Karlis Lasmanis și Nauris Miezis, mai bine plasați în topul mondial (locurile 9-15). S-a marcat puțin în primele minute, iar americanii s-au distanțat la 9-3 și s-au păstrat la conducere până la final, când s-au impus cu 18-14 și au obținut primul lor titlu mondial la 3x3 masculin.

Polonezul Michael Hicks a fost de departe cel mai bun marcator din întrecerea băieților, cu 71 de puncte în 7 partide. A fost urmat de letonul Lasmanis, cu 48 de puncte, iar Hummel a înscris 46. Australianca Bec Cole a fost cea mai bună marcatoare la feminin, cu 46 de puncte în 7 partide, urmată de maghiara Goree cu 45 de puncte, iar Cuevas a înscris 41 de puncte, dar în 5 meciuri. Românca Gabriela Mărginean a avut al 8-lea total de puncte înscrise, 34 în 5 partide.

Chinezoaica Jiayin Jiang a fost MVP-ul întrecerii feminine, iar în cea mai bună echipă a turneului au mai intrat Migna Touré (Franța) și Cyesha Goree (Ungaria). Americanul Robbie Hummel a primit titlul de MVP al întrecerii masculine, avându-i alături în echipa turneului pe letonul Karlis Lasmanis și polonezul Michael Hicks.

Marie-Eve Paget (Franța) a câștigat concursul individual de îndemânare, iar pe podium au mai urcat italianca Rae Lin D'Alie și iranianca Abdolvand Shadi. Vadim 'Miller' Poddubchenko (Ucraina) a câștigat concursul de dunk, urmat de polonezul Piotr Grabowski și Kristaps Dargais (Letonia) a fost pe trei. Concursul de aruncări a fost câștigat de letonul Edgars Krumins, cu 9 puncte. L-au urmat ucraineanul Stanislav Tymofeienko (8 puncte) și italianca Marcella Filippi (6 puncte).

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate