Stiri Juniori U17 Masculin

Steaua a început căutarea de profesori voluntari care să mediteze juniorii clubului Roş-Albastru

Eduard Popa

Eduard Popa
21.01.2016

steaua_u16

Steaua CSM Eximbank Bucureşti a dat startul programului "R.E.S.P.E.C.T.", prin care caută profesori de liceu care vor să se ofere voluntari pentru a medita tinerii baschetbalişti ai clubului Roş-Albastru, astfel încât aceştia să performeze nu numai pe terenul de baschet, cât şi în băncile şcolii, se arată într-un comunicat de presă al Stelei, semnat de preşedintele clubului, Virgil Stănescu.

Comunicat integral Steaua CSM Eximbank Bucureşti:

"Dragi prieteni,

Steaua CSM EximBank nu înseamnă doar baschet, ci şi educaţie. Vrem să le oferim copiilor care fac sport  în cadrul clubului nostru condiţii cât mai bune de pregătire dar și posibilitatea de a se dezvolta personal. Un baschetbalist trebuie să se formeze şi din punct de vedere academic, iar sportul devine un vector motivaţional, un sprijin al părintelui care vrea să îşi vadă copilul crescând frumos şi sănătos, păstrând școala ca o prioritate cotidiană.

Prin intermediul programului “R.E.S.P.E.C.T.”, Steaua CSM EximBank caută profesori voluntari, care predau diferite materii la clasele IX-XII şi care vor să lucreze, după antrenamente, cu juniorii echipelor U-16 şi U-18. Scopul nostru este acela de a ne pregăti juniorii pentru examene și de a-i ajuta să își îmbunătățească situația școlară! Antrenorii sunt în legătură directă cu diriginții  și părinții lor, iar fiecare notă sub 7 devine un semnal de alarmâ și pentru noi.

Vrem să lucrăm cu oameni motivaţi, care sunt pregătiţi să contribuie la dezvoltarea unor sportivi de performanţă. Căutăm profesori pasionaţi de ceea ce fac, în fiecare aspect al activităţii lor. În schimb, vom oferi acces gratuit la toate meciurile noastre, dar şi cadouri reprezentantive din partea clubului nostru. Mai presus de toate, considerăm că satisfacția de a schimba ideea cum că un sportiv este, de obicei, un elev slab sau mediocru, obișnuit să lase cartea pe locul al doilea, este motivaţia perfectă atât pentru noi, cât și pentru profesorii care ni se vor alătura.

Pe cine veţi educa?

În Bucureşti sunt peste 4000 de copii care practică baschetul în mod organizat, în cadrul unui club de stat sau privat. Dintre aceştia, 1300 fac parte din centrul nostru de excelenţă pentru juniori, în parteneriat cu cele mai importante şcoli de baschet private din Bucureşti, BC Laguna Sharks şi Şcoala de Baschet Dan Dacian. În cadrul acesstui centru sunt selectaţi unii dintre cei mai valoroşi sportivi din Capitală la categoriile U16 şi U18. Cel mai recent succes al acestui centru de excelenţă este titlul naţional cucerit de echipa U-18 a Stelei în sezonul 2014-2015. Majoritatea copiilor face parte din loturile de tineret ale României.

Tinerii cu vârste între 15 şi 18 ani urmează cursurile liceelor din Bucureşti şi participă în mod regulat la antrenamentele echipelor de juniori ale clubului Steaua. În acest sens, vrem să le oferim împreună un sprijin celor care au, la anumite materii, rezultate mai slabe. Aceşti elevi vor fi cei care vor beneficia de meditaţii în cadrul programului “R.E.S.P.E.C.T.”.

Beneficii

Alergătoarea americană de mare distanţă Lynn Jennings spunea că “mintea este un muşchi care are nevoie de exerciţiu, asemenea muşchilor din corp”.  A lucra cu un tânăr sportiv înseamnă a îi oferi acestuia şansa de a fi competitiv nu doar pe teren, ci şi în educaţie. Baschetbaliştii noştri vor avea parte de o atenţie sporită, iar dumneavoastră veţi avea împlinirea pe care ţi-o oferă îndrumarea unui tânăr şi satisfacţia ca acesta să devină, cu sprijinul dumneavoastră, un viitor campion.

Sperăm să ne fiţi alături în această încercare de a îmbina într-un mod plăcut educaţia şi sportul. Mai multe detalii despre programul nostru puteți afla printr-un e-mail la ionut.georgescu@steauabaschet.ro sau la numărul de telefon +40743123696.

Fiți parte din familia și proiectul nostru! Împreună formăm campioni, elevi olimpici, viitori studenți și, înainte de toate, oameni cu care ne vom putea mândri. Este timpul să schimbăm imaginea elevului-sportiv!

Despre Steaua CSM EximBank

Steaua CSM EximBank este un club care îşi propune, în primul rând, creşterea unei noi generaţii de baschetbalişti români de valoare. Cu o glorioasă istorie în spate, care cuprinde 21 de titluri naţionale şi 28 de participări în Cupele Europene, secţia de baschet a CSA Steaua, în parteneriat cu CSM Bucureşti şi cu susţinerea EximBank România, a dezvoltat un proiect care are ca obectiv, în următoarele sezoane, cucerirea unui nou titlu de campioană şi cât mai multe participări în Cupele Europene, dar şi crearea unei baze solide de selecţie din pepiniera proprie.

Cu prietenie şi recunoştinţă,

Virgil Stănescu

Preşedinte Steaua CSM EximBank"

*foto: steauabaschet.ro

1 comentariu la aceasta stire:
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    Frumos
    Acest articol nu inseamna nimic . Din pacate de la inceputul sezonului nu ati scris nimic despre campionatele nationale de juniori. Acum au inceput Fazele Semifinale la U18, U16, vor fi si meciuri tari, meciuri echilibrate, multe se vor juca in Bucuresti, chiar nu puteti scrie nimic ? Nu aveti idee cat conteaza pt tinerii jucatori faptul ca le apare numele intr-un articol de pe un site de specialitate.... Oare o cronica de meci se poate scrie doar de pe play-by-play ?,Urmarind meciuri la sala, la cald, nu se poate ?

    cu 8 ani în urmă (21.01.2016) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!