Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Steve Rosemond a plecat de la CSM Mediaș: „Nu am vrut să risc să muncesc din nou ilegal în România”

Eduard Popa

Eduard Popa
18.01.2019

steve rosemond plecat csm medias

CSM Mediaș va pleca la drum în Grupa Galbenă a Ligii Naționale de Baschet Masculin fără unul dintre jucătorii străini cu care a abordat competiția până acum. Americanul Steve Rosemond a plecat de la medieșeni.

Președintele lui Mediaș, Eugen Pîrvulescu, a vorbit într-o conferință de presă despre faptul că Rosemond a plecat fără să anunțe:

“Din păcate, jucătorul Steve Rosemond, ultimul transfer al nostru, din data de 15 ianuarie nu s-a mai prezentat la antrenamentele echipei. A plecat fără să ne anunțe. Nu m-a anunțat nici pe mine, nici antrenorii. A lăsat doar cheile la Karim, colegul lui. El avea un apartament de serviciu primit de la club. Nu a venit nici să predea echipamentul, nici apartamentul. Îmi pare rău, sperăm să găsim o cale de reziliere unilaterală a contractului cu jucătorul Steve Rosemond. Am încercat să vorbim cu el, dar nu răspunde la telefon, își închide telefonul. Am trimis și mesaje și nu a răspuns. Ne pare rău pentru că noi am făcut eforturi să îl aducem la Mediaș, dar el ne-a întors spatele.”

Acum baschetbalistul a apelat la site-ul nostru pentru a spune și partea lui de adevăr. Rosemond susține că a avut de suferit în trecut, când a avut viza expirată în România și că i-a anunțat pe oficialii medieșeni de această situație.

„Vreau să îmi spun și eu părerea cu privire la situația de la Mediaș. Cei de acolo au uitat să menționeze că eu eram fără viză pentru al doilea an consecutiv. Principalul motiv pentru care am ajuns la Mediaș la mijlocul lui noiembrie a fost pentru că am avut o interdicție de trei luni, întrucât am stat fără viză în România peste 100 de zile în plus din vina fostei mele echipe, CSM Sighetu Marmației. Așa că i-am anunțat de mai multe ori că trebuie să îmi prelungească viza, dar ei nu au făcut asta. Așa că pe 15 ianuarie am fost forțat să plec de unul singur, pentru că nu voiam să lucrez din nou ilegal în România. Fusesem avertizat că voi primi o interdicție pe viață și că aș putea primi amenzi foarte mari, pe lângă cele pe care le-am primit initial”, a spus Rosemond, pentru totalbaschet.

Acesta a continuat și a povestit că a vrut să își negocieze transferul la o echipă din Ungaria:

„De asemenea, am plecat pentru că o altă echipă era interesată de mine. Întrucât nu aveam un impresar și nici nu știam foarte bine regulile, ei au profitat de mine și mi-au cerut să plătesc o clauză de reziliere de 2.000 de euro. I-am rugat dacă putem ajunge la un acord și să plătesc doar jumătate din sumă. Asta a fost pe 7 ianuarie. Ei mi-au spus că mă doresc la club pentru că le era greu să găsească un jucător ca mine. Apoi, pe 15 ianuarie le-am spus din nou că îmi expiră viza și acum ei au vrut să facă afacerea cu mine, să scoată un ban crezând că eu nu pot pleca fără să îmi plătesc clauza de reziliere. Pentru că nu mi-au arătat deloc respect și au crezut că pot profita de mine că eu nu știu regulile, am decis să plec”, ne-a mai povestit Rosemond.

Steve Rosemond este fundaș și se află la a doua experiență în România, după ce a jucat la Olimpic Baia Mare la debutul sezonului 2016/2017. În actuala stagiune la CSM Mediaș, Rosemond a adunat medii de de 5.3 puncte, 3.0 pase decisive, 2.0 intercepții și 1.7 recuperări în aproape 18 minute pe partidă pentru 6.3 la eficiență, în trei partide jucate.

CSM Mediaș s-a calificat în Grupa Galbenă și va începe a doua fază a LNBM cu o deplasare pe terenul lui CSO Voluntari. După plecarea lui Rosemond, formația antrenată de Mihai Popa a rămas cu patru străini: Milan Vulic, Kareem Storey, Andrija Simovic și Stefan Sajin.

*foto: sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!