Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Subotic, 32 de puncte în victoria de la Timișoara

Dan Oancia

Dan Oancia
08.11.2014

CSM Oradea a rupt seria de patru înfrângeri consecutive odată cu deplasarea făcută pe Bega în a VI-a etapă a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Echipa antrenată de Cristian Achim a câștigat la 8 puncte diferență, 86-78. Finalul disputei a fost unul încins, Bogdan Murărescu, antrenorul Timbei Timișoara, fiind eliminat în urma faulturilor tehnice.

Subotic a fost principala gură de foc a celor de la CSM U Oradea, fiind și cel mai bun marcator al jocului. Acesta a încheiat jocul cu 32 de puncte, nouă recuperări și o pasă decisivă. Krapic i-a urmat în clasamentul celor mai buni marcatori de la oaspeți, având în final 18 puncte și patru recuperări. Hatten a contribuit la zestrea de puncte a orădenilor cu 15 dintre acestea, cinci recuperări și cinci pase decisive.

Lista marcatorilor a fost completată de Pantic, cu 7 puncte, Guțoaia, care a avut șase puncte, Markovic, cu cinci puncte, trei recuoperări și cinci pase decisive, respectiv Popescu, care terminat cu 3 puncte.

CSM Oradea va primi în etapa viitoare vizita celor de la Energia Târgu-Jiu, întâlnirea urmând a avea loc miercuri, în 26 noiembrie 2014.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!