Titlul 4 pentru ACS Sepsi SIC sau primul titlu pentru CSM Satu Mare?


Meciul 5 al finalei LNBF se joacă astăzi la Sepsi Arena, unde gazdele nu au pierdut până acum în fața sătmărencelor

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și CSM Satu Mare se întâlnesc astăzi, de la ora 19:00, în meciul 5 al finalei Ligii Naționale de Baschet Feminin. Scorul general este 2-2 după ce în primele patru partide cele două echipe și-au împărțit victoriile, câștigând de fiecare dată gazdele. Sepsi a condus cu 2-0, dar sătmărencele au rămas în cursa pentru titlu după ce au câștigat acasă jocurile 3 și 4. Alb-verzile caută al 4-lea titlu la rând, în timp ce CSM Satu Mare speră să își treacă în palmares primul trofeu intern.

Formația pregătită de Zoran Mikes este la a 5-a finală consecutivă în LNBF. Sepsi a pierdut-o pe cea din 2015 cu 2-3 în fața celor de la CSM Târgoviște după ce a condus cu 2-0 prin victoriile în primele două meciuri de la Sfântu Gheorghe. Echipa din Covasna și-a trecut în palmares următoarele trei titluri și îl caută pe al 4-lea la rând. Alb-verzile au fost pe prima poziție la finalul sezonului regulat în acest campionat (deși au avut acea penalizare de la 3x3), astfel că au avantajul terenului propriu în jocul decisiv al finalei. Reamintim că în drumul spre ultimul act Sepsi a trecut cu 3-0 de CSU CSM Oradea și FCC ICIM Arad.

CSM Satu Mare este la a 4-a finală de campionat, a doua la rând. Alb-roșiile speră la primul titlu după ce au câștigat pentru prima dată două meciuri în ultimul act. Sătmărencele au fost pe doi la finalul sezonului regulat și în precedentele tururi din play-off au trecut cu 3-0 de Universitatea Cluj și Olimpia CSU Brașov. Pentru a câștiga primul său titlu, CSM Satu Mare are nevoie de prima victorie în fața lui ACS Sepsi SIC la Sfântu Gheorghe.

Cele două echipe s-au întâlnit de 29 de ori în competițiile interne din 2012 până acum. ACS Sepsi SIC s-a impus de 24 de ori, iar CSM Satu Mare a câștigat în 5 rânduri. De menționat că toate cele cinci succese obținute de alb-roșii au fost obținute la Satu Mare, covăsnencele fiind neînvinse acasă în fața adversarei din finală. 9 dueluri directe au avut loc în acest sezon, scorul fiind 6-3 pentru Sepsi (inclusiv finala cupei câștigată acasă de alb-verzi cu 69-65).

În finala LNBF ambele echipe și-au valorificat avantajul terenului propriu. Sepsi s-a impus acasă cu 66-54 și 57-49, iar la meciurile de la Satu Mare scorurile au fost 52-47 și 59-56. Alb-verzile au reușit acasă să își pună în valoare tranzițiile rapide și au înscris destule puncte pe contraatac, iar alb-roșiile au reușit să blocheze jocul rapid al adversarelor în meciurile de acasă.

CSM Satu Mare s-a impus în meciul 4 deși a avut un procentaj mai slab la șuturile din acțiune (32% față de 44%). Gazdele au făcut diferența cu reușitele din afara semicercului și au profitat de greșelile adverse după care au înscris 22 de puncte. Sepsi a avut procentaje mai bune ca CSM la aruncările din acțiune și în primele două partide (39% și 33% față de 32% și 31%). Alb-roșiile au avut în toate cele patru meciuri procentaje în jurul valorii de 30%. Singura partidă în care sătmărencele au avut un procentaj mai bun din acțiune a fost a 3-a, cu 30% față de 28%.

Cele două finaliste sunt pe primele două locuri în campionat la media de puncte pe meci și la pase decisive. Sepsi conduce la ambele capitole cu 84,3 puncte și 22,6 assist-uri, în timp ce sătmărencele au 73,5 puncte pe meci și 18 assist-uri. În cele opt dueluri directe din campionat alb-verzile au 64,5 puncte înscrise pe meci și alb-roșiile 57,8 ppg. Sepsi stă mai bine și la recuperări (39,5 față de 36,4) și pase decisive (15,6 față de 12). Sătmărencele au medii mai bune la intercepții (9,3 față de 6,6), capace (3,9 față de 0,9) și mingi pierdute (14,4 față de 15).

Brittany Denson este lidera sătmărencelor la puncte pe meci atât în general în campionat (16,9 puncte pe partidă), cât și în duelurile cu Sepsi (14,9 ppg). Pivotul alb-roșiilor are o medie de 9,1 recuperări pe meci în campionat și 8,8 contra lui Sepsi, iar Promise Amukamara este cea mai bună pasatoare de la alb-roșii cu 4,5 assist-uri pe meci, cu o medie puțin mai mică în fața campioanei, 3,1.

Kristina Higgins are cea mai bună medie de puncte în lotul lui Sepsi, 16,3 ppg în campionat. Interesant că, în duelurile cu sătmărencele, Marina Solopova este cea mai bună marcatoare a deținătoarei titlului. Lituanianca a înscris 13,1 puncte pe meci în fața fostei sale echipe. Higgins este cea mai bună recuperatoare de la covăsnence cu 10,9 media din campionat și 9,4 contra CSM-ului, iar Annemarie Godri Părău are o medie de 6,2 pase decisive pe meci și 4,9 în duelurile cu CSM Satu Mare.

Absența Ioanei Ghizilă (accidentată înainte de play-off și cu sezonul încheiat) s-a simțit în tabăra covăsnencelor, lipsind reușitele sale de la distanță. De partea cealaltă, Dlesha Lloyd n-a putut evolua pentru echipa pregătită de Maikel Lopez în meciurile 3 și 4 din cauza unei accidentări, după ce în cele două jocuri de la Sepsi Arena a jucat puține minute și nu a reușit să puncteze (are o medie de 12,5 puncte în campionat).

Reamintim că Zoran Mikes trebuie să lase o stranieră în afara foii de joc, având cu una în plus în lot față de limita maximă permisă în meci. Peyton Whitted a fost jucătoarea străină care nu a prins lotul în jocurile din finală la alb-verzi. Sepsi a folosit toate cele 10 jucătoare valide de pe foaie în cele patru partide din ultimul act, în timp ce sătmărencele au folosit 10 jucătoare într-un singur meci, jucând cu o rotație de 8 la cele două victorii.

Meciul decisiv al finalei LNBF din acest an se joacă astăzi, de la ora 19:00, la Sepsi Arena. Vor arbitra această partidă Marius Ciulin, Bogdan Podar și Alin Faur, supervizați de Marian Oprea. Jocul va fi transmis în direct pe FRB TV aici

*foto: Miska Brigitta



Citește ultimele știri despre ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe
Citește ultimele știri despre CSM Satu Mare
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe vs CSM Satu Mare

Andreea Vlase / 21 May 2019 / 7:00


Galerie foto


-4 
Am auzit ca veniti vreo 30 la meci. Primaria va plateste tot, primiti si sarmale. Va asteptam cu drag. Dupa cele vazute si auzite la SM aveti ce invata! 
21 May 2019 07:05
Oldtimer OK, am inteles bascalia
0 
de cand ati postat acelasi comentariu la articolul precedent. Acolo inca nu aveati minus-uri. Nu stiti cumva, sarmalele le face al 7-lea BOSS ( sau BOSS-ul saptamanii, nu stiu exact cum sa interpretez / traduc ID-ul colegului dvs de galerie, cel care tine mereu sa ne precizeze ca echipa pe care o sustine e eterna campioana) ...vedeti ca portalul TB v-a facut o farsa si v-a asociat cu alta sigla. Nu-i verde da-i tot al unei campioane.  
21 May 2019 13:21

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Alina Pop va juca la FCC Baschet Arad în sezonul 2019-2020
Este a doua jucătoare U23 adusă de formația arădeană în această vară 
Larisa Neagu, noua jucătoare a FCC Baschet Arad
Fundașul de 20 de ani a evoluat la Agronomia București în ultimele două sezoane 
Marina Solopova părăsește Liga Națională după două sezoane în care a disputat toate finalele interne
Lituanianca se întoarce în Franța la echipa pentru care a jucat acum 7 ani 
Veatriki Akathiotou, primul transfer a lui FCC Baschet Arad pentru sezonul 2019-2020
Fundașul are în cont primul quadruple-double din Cipru și deține și cetățenia română  
FCC ICIM Arad continuă colaborarea cu 6 jucătoare autohtone pentru stagiunea 2019-2020
Marta Fodor a fost cea mai eficientă româncă a galben-albastrelor în ultimul sezon și continuă la echipă 
Larisa Toma și Anamaria Vîrjoghe, pivoți de generații diferite, dar cu multe lucruri în comun
Veterana și-a amintit de prima întâlnire cu tânăra coechipieră de la CSM Târgoviște, când i-a și oferit echipamentul 
Dejan Mudreša: „Într-un club mare există așteptări mari. Vom face tot posibilul pentru a face o echipă bună”
Tehnicianul sârb vine la FCC ICIM Arad de la ZKK Vrbas Medela 
FCC ICIM Arad merge în continuare pe școala sârbă de antrenori
Dejan Mudreša va conduce formația arădeană în sezonul 2019-2020 
Florin Mureșan: „Maikel a ridicat mult nivelul aici și vrem să-l ținem tot acolo sus și cu tehnicianul care va veni”
CSM Satu Mare caută antrenor pentru sezonul următor după ce Maikel Lopez a semnat în China 
Nicolett Orban se alătură lui ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe pentru sezonul 2019-2020
Campioana a luat a patra jucătoare sub 23 de ani, pe lângă transferurile veteranelor Givens și Mandache 
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Daca a fost atat de bun Maikel Lopez,de ce ati gonit de la echipa ca pe Arajuo,pentru care sinteti buni de plata:zeci de mii de euro.Nu cumva primiti voi bani de la PNL,USR,PMP sau Iohannis ? 
click pt. Articol 15 June 2019 22:25
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Conteaza cine plateste?Pana cand se respecta regulamentele si legile nu este nimic iesit din comun.Cereti si voi bani de la Orban,si tot nu veti avea o echipa de talia secuiencelor!Noi nu primim de la nimeni bani ilegali si murdari,si nu avem nici jumatatea bugetului vostru.Noi cheltuim cu chibzuinta,si managmentul clubului este una serioasa,ne fiind condusa de Muresan sau primarul satmarean!Noi nu platim amenzi ca voi,nu alungam antrenorii pentru care trebuia sa platiti 30 mii euro.Sintem seriosi!Noi facem sport si nu activitati bancare! 
click pt. Articol 15 June 2019 22:19
laca1968 Gresit
0 
Nem Orbán bácsi fizet. Banii vin din impozitele noastre si de la sponsori, ca si la Sepsi OSK. Tot campionatul de baschet si de fotbal la un loc nu are atatia sponsori ca SIC si OSK. Asa ca sorry mr Oldtimer! 
click pt. Articol 14 June 2019 21:29
Oldtimer Addig lesz
0 
amig Orban bacsi fizet...o sa tina cat o sa plateasca unchiul 
click pt. Articol 13 June 2019 19:48
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Un antrenor da talia lui Zoran Mikes,nu va veni la Satu Mare,cat timp Muresan conduce soarta echipei.Schimbati pe Muresan,dupa care poate accepta un antrenor serios munca si la voi.In caz contrar,veti ramane in continuare pe locurile 2-5. 
click pt. Articol 13 June 2019 18:34
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Cat de seriosi sinteti,este greu sa mai gasiti un Arajuo sau Lopez !Nimeni nu va veni la voi,pentru un fragment de sezon.Luati exemplul de la SEPSI SIC ,unde antrenorul nu este schimbat ca un ciorap. 
click pt. Articol 13 June 2019 18:29
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Brittany,mai sint locuri vacante la SEPSI SIC !Poate te razgandesti! 
click pt. Articol 12 June 2019 10:23
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Satu Mare a pierdut inca o valoare in persoana lui Lopez.Pacat ca DENSON a ramas singura valoare in echipa.Poate se va razgandi si va veni si ea la SEPSI SIC!  
click pt. Articol 12 June 2019 10:21
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
ADIO SI LOPEZ !Ce se alege la Satu Mare nu se stie,dar pacat de Denson,ea fiind singura valoare a satmarencelor.Are locul la SEPSI SIC ! 
click pt. Articol 12 June 2019 10:19
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
UGY!Noi vom arata si in noul campionat o alta fata,si vom castiga atat campionatul cat si cupa Romaneiei! in fiecare an am facut schimbari radicale si am obtinut ce am vrut:cupa si campionatul!Am avut si vom avea o echipa redutabila condusa de cel mai bun antrenor din Romania, deci nu putem ceda si rata nici de aceasta data locul nostru detinut de ani de zile.Sintem si vom fi cele mai bune! SUCCES SEPSI SIC ! 
click pt. Articol 12 June 2019 10:13