Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Titus Nicoară: “Suntem foarte motivaţi să tratăm fiecare meci serios şi să ne calificăm în finală”

Andra Olpretean

Andra Olpretean
19.05.2014

CSM Oradea se deplasează la Târgu-Mureş pentru a întâlni formaţia BC din localitate în meciul 3 din semifinalele Ligii Naţionale de Baschet Masculin. Disputa are loc marţi, 20 mai, începând cu ora 18.30 şi va fi transmisă în direct de Digi Sport 2. Echipa antrenată de Cristian Achim conduce, după primele două meciuri, cu scorul de 2-0, iar în cazul în care orădenii vor câştiga şi partida următoare vor obţine automat şi calificarea în finală.  Titus Nicoară, extrema “leilor”, a vorbit despre acestă partidă din semifinale.

“Va fi un meci mai greu având în vedere că jucăm în deplasare. Vom încerca să executăm cât mai bine planul nostru de joc şi sunt convins că putem câştiga şi în deplasare. În mod normal, fiecare echipă are un plus în meciurile de acasă. Mureşenii vor fi susţinuţi de o galerie numeroasă care îi poate ajuta în multe momente. Pe de alta parte, noi am dovedit şi la Craiova că putem juca un baschet colectiv plin de intensitate. Suntem foarte motivaţi să tratăm fiecare meci serios şi să ne calificăm în finală”, a declarat jucătorul pentru TotalBaschet.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!