Topul celor mai titrate sportive din baschetul românesc


Ancuța Stoenescu, printre cele cinci jucătoare care dețin recordul de 11 titluri

Total Baschet și-a propus să găsească jucătoarea cu cele mai multe titluri de campioană a României. Am găsit 5 baschetbaliste care și-au trecut 11 titluri în palmares. Ancuța Stoenescu este cea mai titrată jucătoare în activitate. Ea se află alături de nume ca Aurora Dragoș, Cornelia Taflan, Virginia Popa și Bianca Drăguș.

Din păcate, arhivele federației nu pot oferi informații atât de detaliate din campionatele de dinainte de Revoluție. Cert este că perioadele de dominare au fost împărțite. În anii 50 dominau formațiile bucureștene, cu două titluri în dreptul Științei Cluj. Au urmat alte ediții la rând adjudecate de echipele din capitală, iar anii 80 și începutul anilor 90 au fost dominați de Universitatea Cluj, cu acele 10 titluri consecutive. Apoi a fost rândul tandemului Arad-Târgoviște să își împartă titlurile de campioană, iar în ultimii doi ani aurul s-a dus la Sfântu Gheorghe. 

Am găsit cinci jucătoare care au urcat de 11 ori pe cea mai înaltă treaptă în campionatul românesc. Prima care a ajuns la cifra 11 a fost Cornelia Taflan. Au urmat-o Virginia Popa și Aurora Dragoș, care au făcut parte din generația de aur a Clujului. Bianca Drăguș (Urban) a ajuns la cota 11 în 2011. Ancuța Stoenescu s-a alăturat acestei liste în sezonul trecut, după ce a câștigat al patrulea titlu la rând.

Cornelia Taflan s-a născut în 1942 la București. A jucat pentru două formații din capitală: Rapid și Politehnica. Are 3 titluri câștigate cu Rapidul și 8 cu Politehnica. S-a calificat de 2 ori în semifinalele CCE. La nivel internațional a participat la Campionatul Mondial de la Moscova, din 1959, precum și la 5 ediții de campionat european.

Virginia Popa și-a trecut în cont 11 titluri cu Universitatea Cluj, conform datelor oferite despre istoria baschetului feminin pe u-cluj.ro. Jucătoarea originară din Mediaș, născută în 1962, a făcut parte din lotul formației care a dominat autoritar și a reușit 12 titluri din 1981 până în 1992.

Universitatea Cluj, campioană în 1984, cu multe dintre sportivele menționate în lot. Foto: ucluj.ro

În aceeași echipă a fost și Aurora Dragoș, cu șase ani mai mică decât coechipiera sa. Aceasta era chiar din Cluj. Conform ierarhiei realizate de site-ul multiplei campioane, Aurora Dragoș a câștigat 10 titluri cu Universitatea, în perioada 1983-1992. Pe lângă acestea, are în palmares campionatul din 1997, cu ACRO București. A fost la două campionate europene de senioare cu echipa națională.

Bianca Drăguș, căsătorită Urban, a prins perioada de dominare Arad-Târgoviște. Jucătoarea născută în Arad în 1976 a câștigat 8 titluri cu formația din orașul natal, primul în 1994 și ultimul în 2011. A făcut pasul spre marea rivală din Târgoviște cu care a câștigat campionatul de trei ori (2003-2005). A fost și ea la trei turnee finale de campionat european.

Ancuța Stoenescu este jucătoarea în activitate cu cele mai multe titluri câștigate în România. Aceasta are 4 cu Aradul (1998-2001), 5 cu formațiile din Târgoviște (2003-2005, 2014-2015) și două cu actuala campioană, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, la ultimele două ediții. Timișoreanca are 38 de ani, dar are șanse să își treacă în palmares un nou titlu cu formația din Covasna. A fost la 4 ediții de campionat european de senioare.

La cota 10 titluri s-a oprit Viorica Niculescu, născută în 1934, în județul Constanța. Aceasta și-a trecut în palmares cele 10 titluri în perioada 1956-1968, cu formațiile bucureștene Constructorul și Știința. A fost de 5 ori la campionatul european, făcând parte din echipele care terminau de trei ori pe locul 4. A participat la Mondialul de la Moscova, din 1959.

În acest clasament al numărului de titluri ar urma Gabriela Kiss-Badiu și Ildiko Manasses, din aceeași echipă clujeană. La 8 titluri s-a oprit o altă componentă a studentelor, Delia Dragoste, conform datelor oferite de site-ul clubului clujean. Tot la cota 8 apare și Anca Nițulescu, cu 4 titluri în echipamentul Aradului, inclusiv cel din 2000, urmate de cele cu Târgoviștea.

Mai multe sportive au în palmares câte 7 titluri. Din perioada de dominare bucureșteană sunt Margareta Pruncu și Ecaterina Savu, iar din „era clujeană”, Tunde Enyedi, Daniela Moroșanu, Simona Morar-Mușat și Georgiana Geleriu. Pe această listă apare și o sportivă aflată încă în activitate: Monika Brosovszky-Boriga. Veterana din Arad și-a trecut în palmares 4 titluri cu echipa din orașul natal (1994, 1998, 2011, 2013) și 3 cu cea din Târgoviște (2007, 2009, 2010).

Monika Brosovszky și Annemarie Părău, campioane în 2009. Foto: ProSport

Căpitanul campioanei din 2017, Annemarie Godri-Părău, a câștigat campionatul României de 6 ori. Are câte 2 titluri la Arad (2001, 2006), Târgoviște (2009,2010) și Sfântu Gheorghe (2016, 2017). Tot 6 titluri au jucătoarele de la „U”, Paula Misăilă, Carmen Costanasiu, Anca Serbanoiu. La aceeași cotă le-am găsit pe Gabriela Ciocan, Anca Demetrescu (campioane cu Politehnica București) și Elena Ivanovici (cu Rapidul).

Andra Mandache, o altă sportivă aflată încă în activitate, are 5 titluri (4 la Arad și unul la Târgoviște). Tot 5 are și o altă baschetbalistă care a scris istorie și la echipa națională, Magdalena Jerebie (Pall), toate câștigate la Cluj. Tot cu „U” au 5 titluri Svetlana Simion și Ioana Cocârlan. Alte două sportive din perioade mai îndepărtate au câte 5 titluri: Ileana Chiraleu și Eva Ferencz. Ultima a jucat până la 46 de ani în prima ligă.

Cu 4 titluri sunt atât nume din „era bucureșteană”, ca Mariana Bădinici sau Maria Roșianu, dar și jucătoare care au ieșit campioane după anul 2000, ca Alexandra Uiuiu, Elena Dincă, Adela Mercea (Perdei) sau Andreea Huțanu.

Unele dintre jucătoarele importante au avut șansa să evolueze în străinătate, unde și-au trecut în palmares alte titluri, dar ne-am concentrat pe cele câștigate în România. Sunt sportive care au impresionat în campionatul românesc, cu 3 sau mai puține titluri.

*Dacă aveți informații în plus, nu ezitați să ni le trimiteți pentru eventuale completări.



Vizualizează pagina personală a jucătorului Ancuţa Stoenescu
Vizualizează pagina personală a jucătorului Bianca - Ana Urban
Vizualizează pagina personală a jucătorului Anca Nitulescu
Vizualizează pagina personală a jucătorului Monika Boriga Brosovszky
Vizualizează pagina personală a jucătorului Annemarie Gödri Părău
Vizualizează pagina personală a jucătorului Andra Simina Mandache
Vizualizează pagina personală a jucătorului Adela Mercea
Vizualizează pagina personală a jucătorului Svetlana Dragusin
Vizualizează pagina personală a jucătorului Alexandra Uiuiu
Vizualizează pagina personală a jucătorului Elena Dinca
Vizualizează pagina personală a jucătorului Andreea Huțanu

Andreea Vlase / 04 April 2018 / 18:29


Galerie foto


7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
FELICITARI TUTUROR JUCATOARELOR DE AUR !! Sintem mandrii de ele !! Poate sa fie exemple pentru toate jucatoarele noastre din activitate !! 
05 April 2018 15:50

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!


Din aceeaşi categorie...
ACS Sepsi SIC încheie pe locul 3 la Sio Kupa
Alb-verzile s-au impus la două puncte în duelul cu WBC Enisey, cu care vor juca și în EuroCup 
Miljan Medvedj: „Timpul era foarte scurt. Am încercat să omogenizez cât pot de bine echipa”
FCC ICIM Arad a obținut prima victorie în amicale, dar se confruntă cu probleme înaintea primului meci oficial 
CSM Târgoviște a pierdut cele două amicale jucate pe terenul campioanei Bulgariei
Coker și Poole au insistat să joace, deși veneau după deplasări lungi 
ACS Sepsi SIC, la prima înfrângere în partidele de verificare
Alb-verzile au cedat cu NKE Csata și vor întâlni primul adversar din EuroCup în finala mică la Sio Kupa 
FCC ICIM Arad obține prima victorie în amicale, pe propriul teren
Cu o formulă redusă, arădencele s-au impus cu ZKA Novi Sad în ultimul meci de verificare 
ACS Sepsi SIC și-a continuat seria de victorii în amicale, după 91-61 cu VBW CEKK Cegled
Alb-verzile participă la Sio Kupa sâmbătă și duminică și poate întâlni primul adversar din EuroCup 
CSM Satu Mare se impune în meciul de prezentare cu Aluinvent DVTK Miskolc
Pentru sătmărence urmează dubla din cupă cu Rapid București 
Universitatea Cluj câștigă la limită amicalul cu CSM Târgu Mureș
Ultimul meci de la Memorialul Takács Károly a avut multe schimbări de lider 
Miruna Crâsnic: „Mai avem nevoie de cel puțin două jucătoare ca să avem un lot complet”
Olimpia CSU Brașov a mers cu doar 8 jucătoare la turneul amical de la Târgu Mureș și doar 6 au jucat 
Olimpia CSU Brașov se impune în amicalul cu Universitatea Cluj-Napoca
Cele două formații s-au întâlni la Memorialul Takács Károly, de la Târgu Mureș 
laca1968 Made in ro
0 
Regulamentele la frb sunt facute la fel ca legile in aceasta tara. Adica mafiotii sa le poata ocoli. Bravo! Oricum cel mai tare transfer este Tunde Kilin :))) 
click pt. Articol 19 September 2018 07:18
muri92 Multumim....!!
0 
In sfirsit ceva făcut pt.mureșeni de mureșeni...... 
click pt. Articol 17 September 2018 16:12
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
Fara politica...aici sintem sportivi si nu politicieni !! 
click pt. Articol 16 September 2018 14:05
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
Are dreptate Ancuta.Succes in continuare la noua ta echipa! 
click pt. Articol 15 September 2018 10:32
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
Felicitari fetelor !! SUCCES in noul sezon !!  
click pt. Articol 15 September 2018 10:28
sorin dreptate
0 
Cata dreptate are Anca Stoenescu.In loc sa ajuti baschetbalistele romance cu o anumita varsta sa joace mai mult,tu ca forum decizional,ce faci?Anormal,tu le pui piedici sa aibe continuitate,nu? 
click pt. Articol 11 September 2018 17:10
0 
Unde se poate ajunge cu prostia la noi in tara? Daca cei de la guvernare arata fara dezinvoltura că se poate sa prostească o țară întreagă. Și cei de la FRB adoptă aceiași strategie? Îmi doresc o revoluție în sport, și mai presus o echipa cu viziune mai dezvoltată în performanță baschetului feminin sau masculin 
click pt. Articol 09 September 2018 02:20
studentU mda...
0 
cu "ne-a relatat un oficial dezamagit de situatia..." si "ne-a declarat un oficial din "lnbf" n-o sa se schimbe niciodata nimic. plin de fricosi pupincwristi.
FRB si pisha pe cluburi la fel ca badalau pe diaspora. Asadar ce urare putem sa facem decat moue frb! 
click pt. Articol 08 September 2018 22:36
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
DIALOG POTI SA PORTI DOAR CU OAMENI INTELIGENTI !! 
click pt. Articol 05 September 2018 18:56
0 
Superjucătoare! Anul trecut, la o echipă mică, a făcut minuni! Respect!  
click pt. Articol 14 August 2018 02:07