Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Travis Bureau: „Sunt fericit că m-am întors la Craiova. Mă simt ca acasă”

Paul Olar

Paul Olar
10.01.2017

Travis Bureau se antrenează deja sub comanda lui Vladimir Vuksanovic

Accidentarea lui Will Paul i-a forțat pe oficialii echipei să ia măsuri. Astfel, SCM l-a repatriat pe Travis Bureau, unul dintre cei mai apreciați baschetbaliști care au evoluat în ultimii ani în Bănie. Americanul nu a avut angajament de la ultima despărțire de Craiova, consemnată la finalul stagiunii precedente.

„Sunt fericit că m-am întors la Craiova. Este al cincilea sezon aici și mă simt ca acasă. Am vrut și în vară să rămân la Craiova, dar cum atunci bugetul echipei de baschet a fost diminuat nu îmi puteau oferi cât ceream eu. Am rămas acasă, în America, m-am antrenat și am încercat să mă mențin în formă. M-au ofertat și alte echipe, dar la Craiova mă simt confortabil, am mai lucrat cu antrenorul Vuksanovic, cunosc jumătate din echipă și îmi este mult mai ușor să mă reacomodez“, a spus Bureau, conform sportuldoljean.ro.

Travis are șanse mari să debuteze în etapa viitoare, atunci când formația lui Vladimir Vuksanovic se duelează cu Phoenix Galați.

„Sunt pregătit să intru în meciul de la Galați. A început un an nou, este orice posibil. Fanilor le transmit să continue să creadă în noi, pentru că nu renunțăm la luptă. În ultima vreme au avut loc mai multe schimbări în lot și este timpul să câștigăm”, a declarat sportivul de peste ocean, potrivit sportuldoljean.ro.

*Foto: Ionuț Greere/sportuldoljean.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!