Stiri Liga I Feminin

Turneul final al sateliților din Liga 1 feminin începe miercuri, la Târgu Mureș

Andreea Vlase

Andreea Vlase
08.05.2018

Turneul final al sateliților din Liga 1 feminin se dispută în perioada 9-11 mai, la Târgu Mureș. Sala Sporturilor și sala Petru Maior vor găzdui cele 15 partide ale formațiilor secunde.

La începutul Ligii 1 din acest an au fost înscriși 10 sateliți, aparținând celor 10 formații din Liga Națională. Reamintim că echipele din primul eșalon aveau obligația să înscrie satelitul în liga secundă, cu excepția celor care optau pentru doar două straniere pe foaia de joc. Nu a fost cazul pentru nici un club.

CS Phoenix Galați s-a retras din întrecerile senioarelor, atât din Liga Națională, cât și din Liga 1. CSU 2 Alba Iulia a abandonat competiția fără să joace vreo partidă, după mai multe amânări ale meciurilor și anunțul retragerii, la finalul lunii noiembrie. După retragerea celor două echipe, în grupele 1 și 2 au rămas doar două formații satelit, astfel că nu a fost o concurență pentru calificarea la turneul final. În grupa 3 din faza de calificare au fost repartizate 4 formații secunde, cu primele două mergând mai departe.

La turneul final al sateliților, echipele vor disputa două partide pe zi miercuri și joi, iar vineri va avea loc o singură etapă. Cele 6 formații vor lupta pentru reducerile de taxe pentru cluburile din Liga Națională către FRB în sezonul 2017-2018, după cum se precizează în regulamentul specific al competiției. Câștigătoarea turneului va avea 20% reducere, cu 15% pentru locul secund, 10% locul trei și 5% pentru locul 4.

Echipele sunt obligate să aibă pe foaia de joc cel puțin cinci jucătoare sub 21 de ani (născute în anul 1997 sau mai mici, dar nu mai târziu de 2003). Este obligatorie prezența pe teren a cel puțin unei românce sub 21 de ani pe toată durata partidei. Formațiile satelit au putut folosi și jucătoare de la prima echipă în meciurile din faza de calificare, cu maxim o stranieră pe foaia de joc. Pot evolua la turneul final sportivele de la prima echipă care au jucat în cel puțin 5 meciuri pentru satelit.  

Program:

Etapa 25, miercuri 9 mai:

Ora 9:30 ACS BC Sirius 2 Târgu Mureș – CSTBv Olimpia 2 Brașov, sala Sporturilor

11:30 CS Universitatea 2 Cluj – ACS Sepsi SIC 2 Sfântu Gheorghe, sala Sporturilor

13:30 FCC ICIM CSB 2 Arad – CSBT 2 Alexandria, sala Sporturilor

Etapa 26, miercuri 9 mai:

Ora 15:00 CSTBv Olimpia 2 Brașov – CS Universitatea 2 Cluj, sala Petru Maior

17:00 ACS Sepsi SIC 2 Sfântu Gheorghe – FCC ICIM CSB 2 Arad, sala Petru Maior

18:15 CSBT 2 Alexandria – ACS BC Sirius 2 Târgu Mureș, sala Sporturilor

Etapa 27, joi 10 mai:

Ora 9:30 CS Universitatea 2 Cluj – ACS BC Sirius 2 Târgu Mureș, sala Sporturilor

11:30 ACS Sepsi SIC 2 Sfântu Gheorghe – CSBT 2 Alexandria, sala Sporturilor

13:30 FCC ICIM CSB 2 Arad – CSTBv Olimpia 2 Brașov, sala Sporturilor

Etapa 28, joi 10 mai

Ora 15:30 CSBT 2 Alexandria – CS Universitatea 2 Cluj, sala Petru Maior

17:30 CSTBv Olimpia 2 Brașov – ACS Sepsi SIC 2 Sfântu Gheorghe, sala Petru Maior

19:45 ACS BC Sirius 2 Târgu Mureș – FCC ICIM CSB 2 Arad, sala Sporturilor

Etapa 29, vineri 11 mai:

Ora 10:00 CSTBv Olimpia 2 Brașov – CSBT 2 Alexandria, sala Petru Maior

12:00 FCC ICIM CSB 2 Arad – CS Universitatea 2 Cluj, sala Petru Maior

16:00 ACS Sepsi SIC 2 Sfântu Gheorghe – ACS BC Sirius 2 Târgu Mureș, sala Sporturilor

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!