Tyaunna Marshall a înscris mai mult de o treime din punctele lui Sepsi în meciul doi al finalei


Americanca a fost aproape de double-double

Formația din Covasna a obținut al doilea succes în finala campionatului după ce a condus, din nou, tot meciul în fața celor de la CSM Satu Mare. ACS Sepsi SIC s-a impus cu 71-51. Tyaunna Marshall a fost principala realizatoare a gazdelor.

Americanca a reușit cea mai bună prestație în acest sezon în ceea ce privește punctele marcate într-o partidă. Aceasta a încheiat meciul doi al finalei LNBF cu 28 de puncte. A marcat în fiecare repriză câte 14 puncte: 9 în prima perioadă de joc, 5 în sfertul secund, 8 în al treilea și 6 în ultimul.

A fost aproape de double-double cu 9 recuperări (1 ofensivă/8 defensive). Marshall a jucat cel mai mult pentru formația gazdă, 27:43 minute. În acest timp a avut 5/6 la șuturile de două puncte (83%) și 5/8 la aruncările de la distanță (62%). A fost prima dată în actuala ediție de campionat când a marcat de 5 ori de după semicerc. A mai avut 3/4 de la linia de fault, un assist, 2 mingi pierdute și o intercepție, pentru +32 indice al eficienței.

Americanca de 25 de ani a jucat în 24 de meciuri în acest campionat, aproximativ 27:06 minute/partidă. Are medii de 15.6 puncte, 5.8 recuperări și 4.1 pase decisive, cu 19.1 eficiență medie. Marshall a venit la Sepsi în ianuarie 2015 și a jucat pentru covăsnence și în precedentele trei finale de campionat, având două titluri.

La fel ca în primul meci al finalei, alb-verzile au avut 10 marcatoare. Dacă în partida care a deschis finala gazdele au avut trei jucătoare în double-digits, în a doua Marshall a fost singura care a trecut de cota 10. Au urmat-o Webb și Mijovic cu câte 8 puncte.

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe conduce cu 2-0 la general în duelul pentru titlu cu CSM Satu Mare. Finala se mută la Satu Mare, cu meciul 3 programat în 26 aprilie.

*foto: CROW Security / Szigyártó Szabolcs



Vizualizează pagina personală a jucătorului Tyaunna Dominique Marshall
Citește ultimele știri despre ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe vs CSM Satu Mare

Andreea Vlase / 22 April 2018 / 8:30


Galerie foto


7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
FELICITARI SEPSI SIC!!! FELICITARI TYAUNNA !!! ATENTIE,satmarencele au intentia de-a contesta rezultatul meciului 2 fiindca Tyaunna M a jucat 27:43 minute.Incearca la masa verde,poate ,poate resusesc odata cu contestatiile..... 
22 April 2018 12:11

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Veatriki Akathiotou, primul transfer a lui FCC Baschet Arad pentru sezonul 2019-2020
Fundașul are în cont primul quadruple-double din Cipru și deține și cetățenia română  
FCC ICIM Arad continuă colaborarea cu 6 jucătoare autohtone pentru stagiunea 2019-2020
Marta Fodor a fost cea mai eficientă româncă a galben-albastrelor în ultimul sezon și continuă la echipă 
Larisa Toma și Anamaria Vîrjoghe, pivoți de generații diferite, dar cu multe lucruri în comun
Veterana și-a amintit de prima întâlnire cu tânăra coechipieră de la CSM Târgoviște, când i-a și oferit echipamentul 
Dejan Mudreša: „Într-un club mare există așteptări mari. Vom face tot posibilul pentru a face o echipă bună”
Tehnicianul sârb vine la FCC ICIM Arad de la ZKK Vrbas Medela 
FCC ICIM Arad merge în continuare pe școala sârbă de antrenori
Dejan Mudreša va conduce formația arădeană în sezonul 2019-2020 
Florin Mureșan: „Maikel a ridicat mult nivelul aici și vrem să-l ținem tot acolo sus și cu tehnicianul care va veni”
CSM Satu Mare caută antrenor pentru sezonul următor după ce Maikel Lopez a semnat în China 
Nicolett Orban se alătură lui ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe pentru sezonul 2019-2020
Campioana a luat a patra jucătoare sub 23 de ani, pe lângă transferurile veteranelor Givens și Mandache 
ACS Sepsi SIC păstrează 7 jucătoare din lotul care a câștigat eventul în sezonul recent încheiat
Annemarie Godri-Părău, una dintre jucătoarele care vor continua pentru alb-verzi 
CSM Satu Mare a rămas fără antrenorul Maikel López
Tehnicianul spaniol va fi secund la Shanxi Riu Flame, în China 
Andra Mandache se alătură „coșmarului” său din ultimele 3 sezoane, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe
Jucătoarea de 38 de ani va evolua la echipa în fața căreia a pierdut ultimele trei finale ale LNBF 
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Daca a fost atat de bun Maikel Lopez,de ce ati gonit de la echipa ca pe Arajuo,pentru care sinteti buni de plata:zeci de mii de euro.Nu cumva primiti voi bani de la PNL,USR,PMP sau Iohannis ? 
click pt. Articol 15 June 2019 22:25
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Conteaza cine plateste?Pana cand se respecta regulamentele si legile nu este nimic iesit din comun.Cereti si voi bani de la Orban,si tot nu veti avea o echipa de talia secuiencelor!Noi nu primim de la nimeni bani ilegali si murdari,si nu avem nici jumatatea bugetului vostru.Noi cheltuim cu chibzuinta,si managmentul clubului este una serioasa,ne fiind condusa de Muresan sau primarul satmarean!Noi nu platim amenzi ca voi,nu alungam antrenorii pentru care trebuia sa platiti 30 mii euro.Sintem seriosi!Noi facem sport si nu activitati bancare! 
click pt. Articol 15 June 2019 22:19
laca1968 Gresit
0 
Nem Orbán bácsi fizet. Banii vin din impozitele noastre si de la sponsori, ca si la Sepsi OSK. Tot campionatul de baschet si de fotbal la un loc nu are atatia sponsori ca SIC si OSK. Asa ca sorry mr Oldtimer! 
click pt. Articol 14 June 2019 21:29
Oldtimer Addig lesz
0 
amig Orban bacsi fizet...o sa tina cat o sa plateasca unchiul 
click pt. Articol 13 June 2019 19:48
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Un antrenor da talia lui Zoran Mikes,nu va veni la Satu Mare,cat timp Muresan conduce soarta echipei.Schimbati pe Muresan,dupa care poate accepta un antrenor serios munca si la voi.In caz contrar,veti ramane in continuare pe locurile 2-5. 
click pt. Articol 13 June 2019 18:34
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Cat de seriosi sinteti,este greu sa mai gasiti un Arajuo sau Lopez !Nimeni nu va veni la voi,pentru un fragment de sezon.Luati exemplul de la SEPSI SIC ,unde antrenorul nu este schimbat ca un ciorap. 
click pt. Articol 13 June 2019 18:29
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Brittany,mai sint locuri vacante la SEPSI SIC !Poate te razgandesti! 
click pt. Articol 12 June 2019 10:23
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Satu Mare a pierdut inca o valoare in persoana lui Lopez.Pacat ca DENSON a ramas singura valoare in echipa.Poate se va razgandi si va veni si ea la SEPSI SIC!  
click pt. Articol 12 June 2019 10:21
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
ADIO SI LOPEZ !Ce se alege la Satu Mare nu se stie,dar pacat de Denson,ea fiind singura valoare a satmarencelor.Are locul la SEPSI SIC ! 
click pt. Articol 12 June 2019 10:19
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
UGY!Noi vom arata si in noul campionat o alta fata,si vom castiga atat campionatul cat si cupa Romaneiei! in fiecare an am facut schimbari radicale si am obtinut ce am vrut:cupa si campionatul!Am avut si vom avea o echipa redutabila condusa de cel mai bun antrenor din Romania, deci nu putem ceda si rata nici de aceasta data locul nostru detinut de ani de zile.Sintem si vom fi cele mai bune! SUCCES SEPSI SIC ! 
click pt. Articol 12 June 2019 10:13