Stiri Cupa României Masculin

U-BT Cluj Napoca și BCM U Pitești, în fața unei noi confruntări directe în Cupa României

Mara Mihăilescu

Mara Mihăilescu
12.03.2019

cluj

La doar o zi după duelul extrem de tensionat dintre U-BT Cluj Napoca și BCM U Pitești, câștigat la o diferență de doar 2 puncte de gazde, scor 106-104, ne aflăm în fața unei duble care se anunță a fi foarte interesantă, în cadrul sferturilor de finală ale Cupei României. Manșa tur se dispută tot la Cluj Napoca, miercuri, 13 martie, urmând ca returul să aibă loc la Pitești, o săptămână mai târziu.

Urmărind intensitatea duelului din campionat, nu am putut decât să ne amintim de istoricul celor două în această competiție, mai exact de una din cele mai dramatice calificări, obținute de cei de la U-BT Cluj Napoca, în urmă cu 3 ani.

Cu un “prim 5” format din Ron Ross, Adi Tudor, Lucian Chirof, Max Pustozvonov și Alexandar Mladenovic, conduși de Andjelko Mandic, piteștenii au reușit să profite de avantajul terenului propriu și să obțină victoria în meciul tur, scor 62-60, în față unui prim 5 care îi includea pe același Kyndall Dykes, Muhamad Pasalic, Filip Adamovic, Ivan Zigeranovic și Tudor Jucan, condus de Marcel Țenter.

De asemenea, pe lângă Kyndall Dykes, alte nume cunoscute sunt Andrei Calnicenco și Rolland Torok, actuali jucători al clujenilor, Nandor Kuti, accidentat în acea partidă, dar și Pedja Stamenkovic, care în acel moment se lupta în tricoul alb-violetilor, urmând ca în anii următori să performeze atât pentru CSM Oradea, cât și U-BT Cluj Napoca și Tudor Gheorghe, actual jucător al vulturilor.

Cum ne-a obișnuit și în prezent, Dykes a fost cel mai bun marcator și în această partidă, cu 15 puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive, ratând în ultimele minute din cauza unei accidentări, iar de cealaltă parte remarcatul a fost Ron Ross, cu 12 puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive.

Nici o săptămâna mai târziu, în Sala Polivalentă din Cluj Napoca urma să aibă loc una din cele mai dramatice calificări din istoria Cupei României. Partida a debutat cu un ușor avantaj al gazdelor, însă diferența la finalul secvenței inaugurale era una minimă, scor 24-23. După un sfert secund mai bun al clujenilor, acestea au intrat la vestiare cu un avantaj de 7 puncte, scor 41-34.La revenire, au menținut un ritm extrem de ridicat, moment în care tehnicianul acestora, Marcel Țenter, a realizat câteva mutări inspirate, dându-i minute bune de joc tânărului Tudor Gheorghe, care a reușit să ridice întreaga sală polivalentă în picioare după ce a înscris două aruncări de la mare distanță.De cealaltă parte, duo-ul format din Alexandru Neguț și Bogdan Stancut au dat startul unei reveniri spectaculoase pentru oaspeți, iar scorul înaintea ultimelor 10 minute devine 61-58.

cluj

Cu doar 20 de secunde înainte de finalul partidei, Pedja Stamenkovic înscrie pentru 82-81, scor la care piteștenii erau calificați în Final Four. Acesta a fost momentul în care Marcel Țenter a solicitat un timp de odihnă și a desenat o schemă care, în mod neașteptat, îl avea pe Tudor Gheorghe la finalizare. După ce fundașul a încasat un capac, U-BT Cluj Napoca avea ultima posesie a meciului. Cu 2 secunde rămase pe tabela, Kyndall Dykes a repus mingea de sub panou, iar Ivan Zigeranovic a reușit un buzzer-beater care a dus grupa ardeleană în Final 4-ul Cupei României, după o absență de 3 ani.

Principalii marcatori : Kyndall Dykes- 14 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive

                              Aleksandar Mladenovic- 16 puncte, 7 recuperări, 2 pase decisive

Acesta a fost și anul în care U-BT Cluj Napoca și-a adjudecat cupa, după o confruntare foarte atractivă în compania celor de la CSM CSU Oradea, scor 74-66, echipe care se aflau la începuturile unei rivalități ce continuă și astăzi.

În acest sezon, nu putem observa decât că cele două echipe mențin această intensitate, în ciuda unei diferențe notabile de clasament, BCM U Pitești aflându-se pe poziția a 6-a, în timp ce grupa ardeleană ocupă poziția a 2-a.

Elevii lui Mihai Silvasan și-au adjudecat trei din cele patru întâlniri din sezonul competițional 2018-2019, însă toate partidele au fost unele foarte disputate, tensionate și decise de doar câteva faze, lucre care poate fi observat și din diferența de scor.

U-BT Cluj Napoca vs. BCM U Pitești 80-76

BCM U Pitești vs. U-BT Cluj Napoca 80-83

BCM U Pitești vs. U-BT Cluj Napoca 80-79

U-BT Cluj Napoca vs. BCM U Pitești 106-104

Astfel, ne așteptăm la o luptă “pe viață și pe moarte”, având în vedere că și în partida care a avut loc în urmă cu nici 24 de ore, care, teoretic, nu reprezenta un obiectiv imediat foarte important pentru niciuna din cele două echipe, am avut parte de o revenire spectaculoasă a clujenilor de la un deficit de 9 puncte, o serie de decizii controversate și momente tensionate, o repriză de prelungiri și nu mai puțin de 5 eliminări în urma acumulării a 5 greșeli personale.

Meciul tur va avea loc miercuri, 13 martie, începând cu orele 19:00, în BT Arena din Cluj Napoca, și va putea fi urmărit în direct pe FRB TV.

 

*SURSA foto: Andor Marton ll facebook BCM U Pitesti ll Manases Sandor u-bt.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!