Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

U-BT Cluj a doborât recordul de aruncări de 3 puncte marcate într-un singur meci în acest sezon

Radu Bărăian

Radu Bărăian
13.04.2017

Pe lângă victoria categorică obținută în meciul 2 din seria cu SCM U Craiova, U-BT Cluj-Napoca a bifat o serie de performanțe stagionale. Mai exact, băieții lui Mihai Silvășan au doborât recordul de aruncări de 3 puncte marcate într-un singur meci, recordul personal de puncte marcate într-un singur meci, respectiv Aleksandar Rasic care a egalat recordul de aruncări de 3 puncte marcate într-un singur meci, record deținut de el și alți 3 baschetbaliști din LNBM. 

În victoria cu SCM U Craiova din sferturile de finală ale play-off-ului, 104-78, ardelenii au reușit să înscrie 22 de aruncări de la 3 puncte, doborând astfel recordul deținut chiar de Craiova, 18 reușite, în fața celor de la BCM U Pitești. Precedentul maxim al clujenilor din acest aspect statistic s-a consemnat tot în fața celor de la Craiova, în primul meci din play-off, atunci când au marcat de 16 ori.

Cele 22 de aruncări reușite aseară de clujeni au fost distribuite astfel:

Aleksandar Rasic - 7

Vlad Moldoveanu - 4

Kyndall Dykes - 3

Filip Adamovic - 3

Rolland Torok - 2

Andrei Mureșan - 1

Tudor Gheorghe - 1

Tudor Jucan - 1

Prin cele 7 reușite de aseară, sârbul Aleksandar Rasic a egalat recordul de aruncări de la distanță reușite de un singur jucător într-un singur meci, record deținut de el, Jonte Flowers (BC Timișoara), Maksym Pustozvonov (U-BT Cluj), respectiv Marius Runkauskas (Steaua CSM).

Tot aseară, câștigătoarea sezonului regulat, U-BT Cluj, a reușit cel mai bun meci din punct de vedere ofensiv din acest sezon, stabilind un record de echipă de 104 puncte marcate. De asemenea, clujenii au mai avut singur meci cu cel puțin 100 de puncte marcate, în primul joc din seria cu SCM U Craiova, meci terminat cu 100-74. Recordul de puncte marcate îl deține Steaua cu 119 în fața retrasei BC Olimpic Baia Mare. 

*Foto: Andor Marton @totalbaschet.ro / Mircea Roșca @sportipictures.eu

11 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea popsiis :

    Gresit
    A marcat si nandor kuti, iar muresean doar una

    cu 6 ani în urmă (13.04.2017) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca air23 :

    tot gresit
    nu Kuti a marcat ci Gheorghe Kuti a avut un singur punct

    cu 6 ani în urmă (13.04.2017) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Radu Bărăian :

    @popsiis @air23
    Probabil greșesc, vă rog să-mi spuneți dacă e așa. Am văzut statistica FRB, Mureșan cu una de 3, Gheorghe la fel cu una de 3, însă cred că e greșită. Cei doi seamănă destul de bine, probabil din grabă l-au trecut pe Gheorghe ca marcator, dar eu țin minte că ambele au fost marcate de Mureșan.

    cu 6 ani în urmă (13.04.2017)
    • U BT Cluj-Napoca free62:

      free62
      Nu...da Muresan una cu multa bolta si dupa rateaza una. La 101 duce scorul Jucan si daca nu gresesc dupa aia e cosul lui gheorghe din partea opusa celui a lui Muresan. De dat au dat amandoi asta e clar...si sa fim seriosi, seamana de numa, unu blond, unu brunet...

      cu 6 ani în urmă (13.04.2017)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca u1919cj:

      asa-i - Muresan 1 si Gheorghe 1
      eh, is asa, mai pirpirei.

      cu 6 ani în urmă (13.04.2017)
    Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca u1919cj :

    ce se intampla la Craiova?
    Nu inteleg ce se intampla cu echipa Craiovei. Au stat in caciula toti , sa pazeasca cosul , in timp ce astia de la U trageau in draci liberi la 3p. Nu au schimbat nimic, nu s-au aparat sus.
    Apoi Bureau, saracul, a fost jucat de i-au sarit fulgii. Nu l-au schimbat nici in sfertul 4 cand cei de la U au jucat cu Muresan, Gheorghe, Toth, Kuti si Jucan. Sa-l schimbe cateva minute... de mila spectatorilor macar.
    Altfel, nu-si dorea nici o alta echipa sa fie aseara pe teren in locul Craiovei. Chiar au fost 'on fire' cei de la U. Bravo lor!

    cu 6 ani în urmă (13.04.2017)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      Craiova
      Nici de antrenament nu sunt bune meciurile astea :). Preferam galatiul, macar ei se straduiau. Craiova a lasat impresia ca a venit in vizita la ... mall, pt ca in teren apararea a fost zero - poate mai putin faultul ala gratuit/stupid pe patrunderea lui Dykes.
      Da, e drept, e greu sa te aperi cand o echipa are 8-9 marcatori de afara - ca daca te aperi sus, mai si patrund, dar totusi sa nu faci nimic - cand ai vazut cum a fost in primul meci... Acest record e unul putin mincinos - dar ramane un record totusi, datorat apararii Craiovei (sau lipsei ei)

      cu 6 ani în urmă (13.04.2017)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea mitupower :

    Subiectiv
    Craiova a reusit sa faca mare o echipa mica

    cu 6 ani în urmă (13.04.2017)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      si voi
      veti reusi tot cam aceeasi treaba. stai chill :))

      cu 6 ani în urmă (13.04.2017)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Beniamin:

      ...
      Cu scuzele de rigoare, dar cred ca esti in filmu tau :)))

      cu 6 ani în urmă (13.04.2017)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca zol21 :

    mitupower
    om mic, substante interzise la maxim :))

    cu 6 ani în urmă (13.04.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!