Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

U-BT Cluj câștigă primul duel cu CSM Steaua

Eduard Popa

Eduard Popa
19.05.2018

u bt cluj steaua playoff baschet

U-BT Cluj-Napoca a trecut de CSM Steaua Eximbank București, scor 89-79, în primul meci al semifinalei Ligii Naționale de Baschet Masculin.

U-BT Cluj a pornit meciul cu Watson, Rasic, Kuti, Sakic și Barro, în timp ce CSM Steaua a început în formula Darwiche, Runkauskas, Flowers, Zekovic și Falker.

Clujenii au pus primele 4 puncte, iar Nandor Kuti a făcut scorul 7-4, dar steliștii au răspuns cu un run de 10-2, cu Darwiche reușind 6 puncte. Jonte Flowers a pus Steaua în față la 5 puncte cu un coș de 3 (19-14), dar finalului primului sfert a aparținut clujenilor, care au avut un run de 10-0. Pavel Marinov a semnat ultimele puncte ale primului sfert, care au dus scorul la 24-21. Luka Lapornik a pus primele puncte pentru CSM Steaua, dar U-BT a răspuns prin Kromah, cu două coșuri de 3 puncte, Rolland Torok și Miha Lapornik, care au dus avantajul clujenilor la 11 puncte, scor 38-27. Tot Torok cu un and-one a dus avantajul campioanei en-titre la 13 puncte (44-31), dar Jonte Flowers a readus CSM Steaua în joc, iar la pauză steliștii intrau la 10 puncte de adversari, scor 49-39.

Jukka Toijala a început în sfertul trei cu Iuri Fraseniuc, iar încrederea i-a fost răsplătită. Jucătorul originar din Ucraina a pus 8 puncte în primele trei minute ale perioadei, grație cărora roș-albaștrii au ajuns la 3 puncte de adversar, scor 53-50. Torok a reușit un coș de 3, dar Falker a răspuns cu un and-one și Fraseniuc a adus Steaua la un singur punct de Cluj (56-55). Același Fraseniuc avea să aducă Steaua în avantaj, scor 63-62 iar Bobo Baciu cu un slam dunk a stabilit scorul primelor 30 de minute la 64-63 pentru bucureșteni.

În sfertul al patrulea defensiva clujenilor a fost la nivel foarte înalt timp de 4 minute în care au încasat doar 2 puncte, iar după triplele lui Rasic și Torok, elevii lui Silvășan au revenit pe tabelă și au condus cu 73-67. Zekovic a răspuns însă un coș de 3, dar Watson l-a prins în missmatch pe Zekovic și i-a făcut un crossover fabulos, în timp ce Kromah a reușit un and-one cu un dunk „peste” Vlad Negoițescu și a făcut scorul 78-70. Falker a răspuns cu un cârlig peste Barro, dar Rasic a mai marcat un coș de 3 puncte, iar cu 3:13 rămas de jucat, scorul era 81-72. Flowers a răspuns cu două coșuri de 3 puncte și a apropiat Steaua la 4 puncte, dar Rasic a înscris și a pus Clujul la 6 puncte (84-78). Sakic a obținut apoi două libere, Luka Lapornik a comis încă un turnover iar Sakic a rezolvat meciul la libere.

Scor final 89-79 iar U-BT Cluj obține o victorie care ar fi putut fi mult mai ușoară, după prestația din prima repriză.

Giordan Watson a marcat 17 puncte, cu 7 pase decisive, 6 recuperări, dar și 2/8 de la libere, Rolland Torok a înscris 13 puncte, Lasan Kromah 12 și Zeljko Sakic 10 puncte (1/7 din acțiune, 8/8 la libere) și 8 recuperări. De partea cealaltă la Steaua s-au remarcat Jonte Flowers, cu 19 puncte, Iuri Fraseniuc cu 14 puncte și Randal Falker, cu 11 puncte, 8 pase decisive și 5 recuperări.

U-BT Cluj conduce acum seria cu CSM Steaua și îi va mai primi încă o dată pe propriul parchet pe roș-albaștri. Partida a doua a seriei va avea loc luni, de la ora 20:00. Partida va fi în direct pe Digi Sport 4.

*foto: Valentin Todea

6 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe trancer :

    ...
    Sincer sa fiu mă așteptam la un meci mai greu. Practic Steaua a amenințat doar când Clujul s-a relaxat. De bun augur aceasta victorie. După dezastrul din prima parte de la Sibiu (mai mult n-am văzut, dar am înțeles că au vrut sa compenseze) am fost cu ochii pe arbitrii. Decenți, cu mici excepții. Oricum parfum fata de ce am văzut dincolo. De unde trag concluzia liniștitoare ca Steaua nu e mai tare în ... influente ca noi.

    cu 5 ani în urmă (19.05.2018)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Mda
      Trebuie să învăț să nu te mai contrazic 😉.
      Dacă aveți grijă în meciul 2, terminați seria cu 3-0. Până la urmă, asta contează într-un sezon, să ajungi să joci bine atunci când contează cu adevărat.
      La noi în serie, s-a dovedit că Oradea e echipa mai bună și au câștigat fair and square, dar arbitrajul a fost de o perversitate pe care eu nu am mai văzut-o de ani buni. Ne-au tocat un sfert și jumătate de jucătorii noștri nu mai înțelegeau nimic, iar apoi ne-au dat nouă niște decizii de un ridicol perfect, tocmai ca lumea să ne ceară să le facem statui. Tot ce mai îmi doresc sezonul ăsta e să reușiți voi să-i ștergeți rânjetul iacobescian lui Sere.

      cu 5 ani în urmă (20.05.2018)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      mi-a plăcut
      asta cu zîmbetul icobescian ! Eu aș zice : iakacobescian !
      In altă ordine de idei , mă îngrijorează forma extrem de slabă a lui Lapornik ( U-BT, of course ) care are niște procentaje dezastruase de vreo cîteva meciuri , 0 din 3 sau 5 la 2 puncte sau 1 maxim 2 din 5-7 la 3 puncte ! Sper totuși într-o revenire...

      cu 5 ani în urmă (20.05.2018)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      De acord
      Doar că era rânjet, nu zâmbet... Și sper ca după finală să devină rictus. #samoaracapra

      cu 5 ani în urmă (20.05.2018)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      finala
      mică ?

      cu 5 ani în urmă (20.05.2018)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Beniamin :

    ...
    Ce m-as face eu,
    Ce te-ai face tu
    Daca n-ar fi Rasic?

    (pe final de joc)

    cu 5 ani în urmă (19.05.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!