Stiri Juniori U17 Masculin

U16M. Steaua CSM EximBank și 4Sports Agronomia se vor lupta pentru medalia de aur

Radu Bărăian

Radu Bărăian
24.05.2015

Finală pur bucureșteană la Turneul Final al CN U16 masculin, competiție organizată de asemenea la București. Steaua CSM EximBank și CS 4Sports Agronomia București se vor duela azi, începând cu ora 15:00, în Sala Agronomia din Capitală, pentru medaliile de aur. De cealaltă parte, în finala mică, se vor întâlni ACS Dan Dacian București și ABC Athletic Constanța cu începere de la ora 13:00. 

În semifinale, atât Steaua cât și 4Sports au avut o misiune extrem de ușoară, trecând fără drept de apel de adversarele lor. Pe de o parte, steliștii au trecut la 30 de puncte diferență de ACS Dan Dacian București, scor 83-53, în timp e 4Sport Agronomia a dispus de Athletic Constanța la 52 de puncte diferență, scor final 109-57.  

Tot ieri s-au disputat și meciurile pentru locurile 5-8, acolo unde CN Aurel Vlaicu a învins Bega Timișoara cu 76-59, în timp ce Mureșul Târgu Mureș a trecut de LPS Phoenix Galați cu 93-65. 

În ultima zi de turneu, pe lângă cele două finale, CN Aurel Vlaicu și Mureșul Târgu Mureș se vor bate pentru poziția a 5-a, în timp ce Bega Timișoara și LPS Phoenix Galați pentru poziția a 7-a. 

*Foto: Facebook 4sports

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!