Miercuri au avut loc primele meciuri din cadrul turneului final la U18 masculin. Primele trei dueluri ale turneului au consemnat victorii pe linie pentru echipele bucureştene.
Astfel, CN Aurel Vlaicu s-a impus cu 100-59 în faţa celor de la CSS Târgu-Jiu.
Cristian Mainea a fost cel mai bun marcator pentru Aurel Vlaicu, cu 19 puncte şi 5 pase decisive, în timp ce Ştefan Mainea a reuşit un double-double, cu 15 puncte şi 10 recuperări, iar Petru Popescu a înscris 15 puncte şi a reuşit 6 intercepţii. Pentru gorjeni Adrian Vlad a fost cel mai bun marcator, cu 24 de puncte (6 din 9 de la 3 puncte), în timp ce Robert Nanu a fost aproape de double-double, cu 9 puncte şi 11 recuperări.
În al doilea meci al zilei juniorii celor de la Steaua CSM Eximbank nu au avut nicio problemă în a trece de Laguna Bucureşti, scor 110-58.
Ionuţ Berceanu a fost cel mai bun marcator, cu 16 puncte, în timp ce Antonio Nasturescu a înscris 15 puncte, alături de 7 recuperări şi 5 pase decisive. Alţi cinci jucători au reuşit să înscrie cel puţin 10 puncte. De partea cealaltă cel mai bun marcator a fost Alexandru Tentu, cu 17 puncte, dar şi 9 mingi pierdute.
În meciul 3 ACS 4Sports Agronomia Bucureşti a câştigat în faţa celor de la LPS Târgu Mureş, scor 119-71.
Tudor Fometescu a fost cel mai bun marcator pentru câştigători, cu 30 de puncte, Eduard Petrescu a înscris 23 de puncte iar Cristian Chiţu 19. De partea cealaltă, Andrei Ştefan a înscris 21 de puncte, Laurenţiu Seica 16 iar Radu Simina a reuşit un double-double, cu 13 puncte şi 11 recuperări.
În ultimul meci al zilei s-au întâlnit U Mobitelco Cluj cu Phoenix Galaţi. Clujenii s-au impus cu scorul de 91-69.
Cel mai bun marcator al echipei învingătoare a fost Andrei Mureşan, cu 19 puncte, dar şi 8 pase decisive şi 7 intercepţii. Daniel Tămădăşan a reuşit 18 puncte şi 6 recuperări, iar David Vida a reuşit un double-double, cu 12 puncte şi 13 recuperări. Pentru gălăţeni cel mai bun marcator a fost Vlad Gheţău, cu 19 puncte, iar David Dumitru şi Octavian Toma au înscris câte 11 puncte.
Astăzi se joacă în Capitală următoarele partide:
LPS Târgu Mureş - Steaua CSM Eximbank (ora 10:00)
CSS Târgu Jiu - U-Mobitelco Cluj (ora 12:00)
Phoenix LPS Galaţi - CN Aurel Vlaicu (ora 14:00)
ABC Laguna Bucureşti - ACS 4Sports Agronomia Bucureşti (ora 16:00)
*sursa foto: facebook 4sports
U17 Masculin - Premiile individuale
TF U17 F - NBS Cluj-Napoca a cucerit titlul național
U17 Feminin - Premiile individuale
TF U17 F - NBS Cluj-Napoca a cucerit titlul național
U17 Feminin - Premiile individuale
TF U17 M - CSȘ CSM Petrolul Ploiești, campioana sezonului 2023/2024
1 comentariu la aceasta stire:
un moldovean :
TF
cu 7 ani în urmă (05.05.2016) RaspundeDin ce vad urmarind play by play diferenta de valoare intre aceste 4 echipe si restul este foarte mare. Practic, Turneul Final incepe cu meciurile dintre aceste echipe din grupe si semifinale.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!