Stiri Cupa României Feminin

Univ. Goldiș ICIM Arad a învins la o diferență semnificativă BCM Danzio Timișoara

Valentin Todea

Valentin Todea
27.09.2015

Formația antrenată de Jose Araujo este ca și calificată în următoarea fază a Cupei României, după ce a trecut pe teren propriu de BCM Danzio Timișoara cu scorul de 89-50.

Arădencele au început excelent jocul iar după aproape trei minute din primul sfert, scorul de pe tabelă indica 12-0 în favoarea acestora. În sfertul doi gazdele au mai redus din turație, fapt ce le-a permis elevelor lui Bogdan Bulj să le pună ceva probleme. Pauza mare a venit la scorul de 40-27 pentru Univ. Goldiș ICIM Arad, însă galben-albastrele au ieșit de la cabine mai concentrate și au preluat în totalitate controlul partidei, impunându-se la o diferență de scor care a rezolvat în mare parte problema echipei calificate mai departe.

Pe sferturi scorul a fost 24-11, 16-16, 24-11, 25-12, practic timișorencele reușind să țină pasul cu trupa de pe malul Mureșului doar în cel de-al doilea sfert.    

Din tabăra arădeană s-au remarcat Monique Reid cu 18 puncte și 8 recuperări, Kristen McCarthy, autoare a 16 puncte, 4 recuperări și 2 intercepții, Shawnta Dyer cu 14 puncte marcate și 5 recuperări, și Jasmine Gill, cea care a înscris 10 puncte, reușind de asemenea 8 recuperări și 3 pase decisive.

De la BCM Danzio Timișoara au ieșit în evidență Carole Harris cu 19 puncte, 8 recuperări și 3 intercepții, Jovana Jaksic, marcatoare a 12 puncte și autoare a 2 pase decisive, și Zorica Mitov cu 9 puncte înscrise și 8 recuperări.

Returul de la Timișoara va avea loc miercuri, de la ora 14.30.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!