Stiri

Universitatea Cluj s-a retras din Liga Europei Centrale

Andreea Vlase

Andreea Vlase
11.10.2017

U Cluj

Universitatea Cluj-Napoca s-a retras din motive financiare, considerând că nu merită să facă cheltuieli suplimentare într-o competiție care ar fi avut la start jumătate din echipele care participă și în Liga Națională. Vicecampioana României urma să debuteze în Liga Europei Centrale la Arad, într-un meci programat sâmbătă la prânz, la o zi după duelul din campionat.

Formația de pe Someș a fost repartizată în grupa B a Ligii Europei Centrale. La început, alături de clujence, mai erau în grupă CSM Satu Mare, SBS Ostrava (Cehia) și BC Pharmasev Marburg (Germania). Ulterior, în această grupă a intrat și FCC ICIM Arad. Meciul de sâmbătă, de la Arad, ar fi fost primul din această ediție a CEWL.

„Nu ne permitem să facem cheltuieli fără să existe vreun rost. Am ajuns la concluzia că e bine să nu participăm în acest sezon, deși am vrut. Noi am crezut că va fi o competiție cu mai multe echipe europene, dar formatul a diferit mult de anii trecuți. Așa, cu cinci echipe din România, era un fel de mini ligă și am considerat că nu poate fi un punct de atracție pentru suporteri. Înscrierea propriu-zisă a Aradului nu ne-a deranjat, ne-a deranjat că a fost adăugată o echipă în grupa noastră după anunțarea programului inițial, iar o echipă în plus înseamnă încă două meciuri și o crestere a costurilor”, a declarat antrenorul clujencelor, Dragan Petricevic, pentru cjsport.ro.

Universitatea a încercat să devanseze un meci pentru a reduce costurile deplasării.

„Nu am găsit înțelegere la echipa germană Marburg ca să devanseze cu o zi meciul de la finalul lunii noiembrie, pentru ca noi să putem cumpăra bilete de la o companie low-cost, la prețuri foarte avantajoase. Sigur, au motivele lor pentru care nu au fost de acord, dar noi ar fi trebuit atunci să mergem cu o cursă regulată, iar prețul la bilete era de cinci ori mai mare. Vreau să asigur pe toată lumea că Universitatea Cluj e un partener serios în continuare, dar chiar nu putem să facem ceva ce e mult peste posibilitățile noastre financiare. Iar la început această competiție nu se anunța așa”, a adăugat Petricevic pentru aceeași sursă.

Pe site-ul competiției au fost scoase deja meciurile clujencelor, iar grupa B a rămas cu celelalte patru formații. Dacă nu se modifică programul, competiția va începe în 18 octombrie cu câte un meci din fiecare grupă. În prima se vor întâlni Zabiny Brno (Cehia) și Flying Foxes SVS Post Viena (Austria), iar în a doua vor juca SBS Ostrava și BC Pharmasev Marburg.

Olimpia Brașov și CSU Alba Iulia vor fi primele echipe românești care joacă în ediția din acest an. Partida dintre cele două formații din grupa A se va juca pe 19 octombrie, la o zi după duelul direct din campionat. CSM Satu Mare joacă primul meci pe 25 octombrie, în Germania, iar pe 29 va fi duelul dintre FCC ICIM Arad și CSM Satu Mare, tot la o zi după meciul din campionat. 

*foto: u-cluj.ro

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe tjl59 :

    Uff,
    Flying Foxes SVS Post Viena din CEHIA, felicitari pentru cunostintele de geografie ...

    cu 6 ani în urmă (12.10.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!