Stiri Cupa României Masculin

Vedran Nakic: “Avem o echipă talentată și versatilă”

Marius Petri

Marius Petri
27.09.2014

BC Timba Timișoara începe noul an competițional pe teren propriu contra celor de la Universitatea Cluj-Napoca. Meciul va conta pentru primul tur al Cupei României și va debuta mâine (28.09) la ora 18:00, locația fiind sala “Constantin Jude”.

Vedran Nakic, unul dintre cei mai importanți baschetaliști ai galben-negrilor în partea a doua a precedentei ediții de campionat, a acceptat să vorbească pentru TotalBaschet înaintea debutului stagiunii 2014/2015, afirmând:

„Mă simt minutat și sunt nerăbdător să fiu mai competitiv în Liga Națională din acest an. Cred că formăm o echipă cu mult talent și versatilitate. Îmi va face plăcere să joc alături de acești sportivi în noul sezon. Realist vorbind, obiectivul nostru ar trebui să fie lupta pentru un loc în play-off.”

Fundașul sârb consideră că experiența acumulată sezonul trecut la Timișoara va reprezenta un avantaj pentru el în acest an:

„După primul an petrecut aici, sunt foarte familiarizat cu așteptările și filozofia de joc ale antrenorului. De asemenea, nu am nevoie de perioadă de adaptare la mediul înconjurător dinăuntrul și dinafara echipei.”

În ceea ce privește dezvoltarea sa personală, Nakic spune că își dorește să crească în valoare deodată cu echipa:

„Dorințele mele personale sunt în legătură strânsă cu creșterea echipei per total. Sper să fac un pas înainte în jocul meu și să cresc concomitent cu rezultatele clubului.”

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!