Viorela Voicu: „E bun locul 6. Am avut niște meciuri bune în prima parte a sezonului”


ACSBT Alexandria a fost mult timp surpriza acestui sezon

Formația din Teleorman a încheiat campionatul duminică, după ce a pierdut cu 43-70 la Timișoara în al doilea meci pentru locul 5. CSBT Alexandria a fost victimă sigură în ultima serie, pe care a abordat-o fără straniere.

Căpitanul teleormănencelor, Viorela Voicu, ne-a vorbit despre cele două partide cu SCM Timișoara, în care a avut doar o coechipieră peste 20 de ani.

„Un final greu. Am încercat să facem un meci frumos și acasă la noi, și aici, dar nu am rezistat întreg meciul, cred eu, poate, din cauza faptului că am jucat și cu junioare care nu au încă suficientă experiență. Este un lucru foarte bun că au prins minute și sper că au învățat câte ceva și pe viitor să aibă mai multă încredere”, a declarat Viorela Voicu.

Teleormănencele și-au îndeplinit obiectivul într-un sezon în care s-au confruntat cu probleme financiare.

„Obiectivul ni l-am îndeplinit pentru că aveam ca obiectiv intrarea în play-off. Eu zic că e bun locul 6. Am avut niște meciuri bune în prima parte a sezonului. Pe final lucrurile n-au mai mers atât de bine din anumite puncte de vedere care le știți și voi. Dar eu zic că a fost bine per total”.

ACSBT Alexandria avut un parcurs aproape perfect pe propriul teren în prima parte a campionatului, cu o singură înfrângere acasă, cu liderul ACS Sepsi SIC. Teleormănencele au avut probleme în deplasare, cu un parcurs „în oglindă” în deplasare, cu o singură victorie în prima fază a sezonului regulat. Acestea au coborât pe 5 la startul play-off-ului. În sferturi au fost aproape de Universitatea Cluj-Napoca, pierzând la 1 și 3 puncte în primul tur de play-off.

„Cu Clujul cred că încrederea ne-a lipsit. Dacă aveam mai multă încredere... ne-am speriat. N-am avut suficientă încredere că putem să le batem”, a adăugat căpitanul teleormănencelor, care a vorbit și despre partea financiară. „A fost destul de dificil. Deocamdată nu s-au rezolvat problemele. Dar sperăm că se va rezolva și sezonul următor va fi mai bine”.

Viorela Voicu a jucat pentru al 6-lea sezon consecutiv pentru formația din Alexandria. În această ediție de campionat a jucat 25 de meciuri, cu medii de 8.3 puncte, 5.8 recuperări și 2.5 pase decisive. A evoluat 29:42 minute/meci cu 12.2 eficiență medie.

ACSBT Alexandria a încheiat pe locul 6 această ediție a LNBF, după ce a cedat cu 0-2 în duelul pentru locul 5 cu SCM Timișoara.



Vizualizează pagina personală a jucătorului Georgiana Viorela Rus
Citește ultimele știri despre CST BC Alexandria
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre CS SCM Timisoara vs CST BC Alexandria

Andreea Vlase / 24 April 2018 / 18:42


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Yanina Inkina, noua extremă de la FCC Baschet Arad (VIDEO)
Bielorusa de 21 de ani vine din NCAA și a participat la ultimele două ediții ale Women's Eurobasket 
CSM Târgoviște are un nou termen de judecată în apelul cu Dikeoulakos
Procesul continuă în septembrie  
CSM Satu Mare este neeligibilă pentru a evolua în următoarea ediție de LNBF
Gruparea sătmăreană și-a prezentat astăzi antrenorul, însă conform regulamentelor FRB nu are dreptul de participare în LNBF 
Goran Boskovic este noul antrenor de la CSM Satu Mare
Muntenegreanul vine de la Buducnost și a condus naționala Ucrainei la europeanul din acest an 
CSM Târgoviște, în pericol să nu participe în LNBF după o nouă amânare a deciziei Curții de Apel
Clubul are luni un nou termen pentru decizie, când este și ultima zi de înscriere în campionat 
Adina Stoiedin se alătură vicecampioanei CSM Satu Mare
Extrema de forță revine în LNBF după un sezon în liga secundă italiană 
Flavia Ferenczi se întoarce la CSM Satu Mare pentru sezonul 2019-2020
Fundașul revine la echipa din orașul natal, care se bazează în continuare pe localnicele Olah, Pop și Kadar 
Zona Transferurilor 2019 – Liga Națională de Baschet Feminin
Toate mutările făcute de echipele feminine din România în această pauză competițională 
Promise Amukamara își continuă cariera în Franța, la nou-promovata Charnay Basket
Nigerianca pleacă după două sezoane din Liga Națională de Baschet Feminin 
ACS Sepsi SIC și-a luat pivot de 1,96m înălțime
Natalie Butler a debutat în Europa la Namur Capitale, dar s-a despărțit în luna noiembrie de belgience 
Ossiryss Targoviste
0 
Indiferent de context, pentru mine ar fi o uriașă SURPRIZA, ca aceasta echipa sa nu fie înscrisă în LNBF. Ce dreptate sa pretindem de la un organism care a fost părtaș la escrocarea atâtor sportivi? 
click pt. Articol 16 July 2019 16:19
0 
S-a împlinit previziunea : instanta o va lăsa în coada de peste, iar taticu' va profita de asta și o va rezolva cu loc de munca pe lumina ochilor lui. Chiar mai crede cineva ca în tarisoara asta se poate fără escrocherii? 
click pt. Articol 16 July 2019 16:10
Ossiryss Calm down!
0 
N-o va lăsa tăticu', pe lumina ochilor lui, somera. Dacă nu va plăti, se va găsi o chichița la chichițele de la legile de ici șa, de la tarisoara. Cu putina înțelegere, lucrurile pot făcute original, românește 
click pt. Articol 15 July 2019 15:24
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
Promise a fost cu Denson,cele doua jucatoare,care au ridicat jocul satmarencelor la nivelul secuiencelor.Prin plecarea ei,Muresan a devenit si mai cenusiu.Prin plecarea lui Lopez,Amukamara si Mandache,satmarencele au devenit mult mai slabe.Locul fruntas in clasament dupa SEPSI SIC va fi preluat probabil de Arad. 
click pt. Articol 10 July 2019 11:57
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
IN SFARSIT O ACHIZITIE FOARTE BUNA SI GANDITA !SUCCES INTREGII ECHIPE IN NOUL SEZON!Bine ai venit Natalie ! 
click pt. Articol 06 July 2019 21:28
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Daca a fost atat de bun Maikel Lopez,de ce ati gonit de la echipa ca pe Arajuo,pentru care sinteti buni de plata:zeci de mii de euro.Nu cumva primiti voi bani de la PNL,USR,PMP sau Iohannis ? 
click pt. Articol 15 June 2019 22:25
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Conteaza cine plateste?Pana cand se respecta regulamentele si legile nu este nimic iesit din comun.Cereti si voi bani de la Orban,si tot nu veti avea o echipa de talia secuiencelor!Noi nu primim de la nimeni bani ilegali si murdari,si nu avem nici jumatatea bugetului vostru.Noi cheltuim cu chibzuinta,si managmentul clubului este una serioasa,ne fiind condusa de Muresan sau primarul satmarean!Noi nu platim amenzi ca voi,nu alungam antrenorii pentru care trebuia sa platiti 30 mii euro.Sintem seriosi!Noi facem sport si nu activitati bancare! 
click pt. Articol 15 June 2019 22:19
laca1968 Gresit
0 
Nem Orbán bácsi fizet. Banii vin din impozitele noastre si de la sponsori, ca si la Sepsi OSK. Tot campionatul de baschet si de fotbal la un loc nu are atatia sponsori ca SIC si OSK. Asa ca sorry mr Oldtimer! 
click pt. Articol 14 June 2019 21:29
Oldtimer Addig lesz
0 
amig Orban bacsi fizet...o sa tina cat o sa plateasca unchiul 
click pt. Articol 13 June 2019 19:48
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Un antrenor da talia lui Zoran Mikes,nu va veni la Satu Mare,cat timp Muresan conduce soarta echipei.Schimbati pe Muresan,dupa care poate accepta un antrenor serios munca si la voi.In caz contrar,veti ramane in continuare pe locurile 2-5. 
click pt. Articol 13 June 2019 18:34