Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Vlad Moldoveanu se desparte de U-Banca Transilvania

Radu Bărăian

Radu Bărăian
23.06.2017

Campioana României în sezonul 2016-2017 din LNBM, U-Banca Transilvania Cluj, este de departe până în prezent cea mai activă echipă pe piața transferurilor, atât la capitolul sosiri-plecări, cât și din punct de vedere al prelungirii contractelor.

Ultimele noutăți din tabăra ardelenilor sunt plecarea lui Vlad Moldoveanu, jucător care a ales să continue în străinătate, dar și prelungirea înțelegerii cu lituanianul Vaidas Kariniauskas. Totodată, clujenii au anunțat și transferul unui component al naționalei Croației pentru EuroBasket, Zeljko Sakic, venit de la vicecampioana Cibona Zagreb. 

Mihai Silvășan, antrenorul formației U-BT, a vorbit pentru site-ul oficial al clubului despre plecarea lui Moldoveanu de la echipă, dar și despre transferul baschetbalistului croat, respectiv rămânerea lui Kariniauskas la Cluj-Napoca.

„Într-un fel mă întristează această plecare, însă pe de altă parte mă bucur pentru el, mă bucur că are ambiții mari și ca își dorește să evolueze într-un campionat foarte puternic, probabil va juca într-una dintre primele trei sau patru ligi din Europa. În primul rând, vreau să îi mulțumesc că a aceptat să vină în România și pentru că m-a ajutat în primul meu an în postura de antrenor principal. A fost un jucător esențial pentru noi și a pus umărul foarte serios la cucerirea celor trei trofee de anul acesta. Eu vreau să îi mulțumesc în mod special pentru că a stat alături de mine, m-a ajutat când îmi era mai greu și cred că am avut și avem în continuare o relație foarte bună. În al doilea rând, vreau să îi urez succes mai departe, el este în vârful carierei sportive, are 29 de ani, mai poate juca câțiva ani buni la nivel înalt, ceea ce îi doresc din suflet. Îi doresc să o facă foarte bine și, de ce nu?, la un moment dat, drumurile să ni se intersecteze din nou, poate chiar aici, la Cluj”, a spus Silvă despre elevul său din sezonul 2016-2017, citat de u-bt.ro.

„Am reușit să aducem în locul lui Vlad un jucător foarte bun, în mare parte același profil ca și Vlad, cu ceva deosebiri, desigur. Este un jucător de lot național al Croației, eu îl urmăream încă de anul trecut, când nu știam că va veni Vlad. E un învingător, peste tot pe unde a jucat s-a bătut la trofee. Îi urez bun venit și sper să facem o treabă foarte bună împreună. Ne bucurăm să anunțăm că anunțăm că Vaidas va continua alături de noi, e un jucător foarte util echipei, este polivalent, poate fi folsit pe mai multe poziții și cred eu că are foarte mult loc să își îmbunătățească jocul, așteptăm asta de la el”, a încheiat antrenorul principal al U-BT.

În ceea ce-l privește pe noul jucător, Zeljko Sakic, acesta evoluează pe postul de extremă de forță, la fel ca și Vlad, are 29 de ani, 2.04 m în înățime, respectiv 106 kg. În ultimul sezon a evolat în țara natală, Croația, acolo unde a cucerit titul de vicecampion național alături de Cibona Zagreb. Totodată, Sakic este component al naționalei de seniori a Croației pentru EuroBasket 2017 și foarte probabil fanii îl vor putea vedea la lucru la Cluj-Napoca în Grupa C de la Campionatul European. Zeljko a fost component al naționalei și la Olimpiada de la Rio, acolo unde a terminat pe locul 5. 

„Am decis să vin la Cluj pentru că este U-BT un club mare, care an de an își dorește să câștige campionatul și sper ca sezonul care urmează să ajungem mai departe în cupele europene. Îmi doresc să ajut cât mai mult echipa și sper să își atingă obiectivele în acest sezon”, a punctat noul jucător al Clujului, într-o declarație acordată site-ului oficial al clubului. 

Zeljko Sakic a fost un jucător exponențial pentru Cibona Zagreb în stagiunea recent încheiată, pierzând la mare luptă finala campionatului croat, în decisiv, 2-3 la general cu rivala din oraș, Cedevita Zagreb. 74 de meciuri a jucat Sakic pentu Cibona în stagiunea 2016-2017, mai exact 26 în Liga Adriatică, 32 în campionat, 12 în Champions League, respectiv 4 în FIBA Europe Cup, peste tot fiind un jucător extrem de eficient, având printre cele mai bune cifre din lot. În Liga Adriatică a acumulat medii de 13.9 puncte, 5.5 recuperări, 2.3 pase decisive și 16.1 la eficiență. în timp ce în întrecerea internă a strâns în medie 15.4 puncte, 6.8 recuperări, 2.6 assist-uri și 15.9 la eficiență, fiind al doilea cel mai productiv jucător de la Cibona. 

Vaidas Kariniauskas a ajuns la Cluj-Napoca la debutul lunii februarie și s-a dovedit extrem de eficient echipei și de ajutor în special când a intervenit accidentarea lui Aleksandar Rasic din semifinala cu Oradea. Lituanianul a avut prestații solide, ajutând astfel echipa să pună mâna pe trofeul de campioană în LNBM. 17 meciuri a strâns Vaidas în echipamentul alb-negru în campionat, având medii de 6.8 puncte, 2.1 recuperări și 3.9 pase decisive, totul pentru un indice la eficiență de 8.3 unități. Astfel, sportivul baltic a câștigat încrederea staff-ului tehnic și a conducerii clubului, prelungind înțelegerea contractuală și pentru stagiunea 2017-2018. 

U-BT Cluj-Napoca se va lupta pe trei fronturi și în noua stagiune, campionat, cupă și desigur Basketball Champions League. Având în vedere toate aceste aspecte, staff-ul tehnic, în frunte cu Mihai Silvășan, caută cele mai bune soluții pentru echipă, iar până în prezent se cunosc câteva nume care vor evolua la Cluj-Napoca și în noul sezon: Ousmane Barro, Aleksandar Rasic, Nandor Kuti, Rolland Torok, Andrii Kalnichenko, Vaidas Kariniauskas și Zeljko Sakic. Singurele plecări anunțate până acum sunt Vlad Moldoveanu și Tudor Jucan, sportiv retras din activitate. 

*Foto: Mircea Roșca @sportpictures.eu

24 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca ARK :

    .
    Schimbul Vlad <-> Sakic duce valoarea echipei in jos. Sper ca BT sa aduca macar 1 jucator bun vara asta. Daca asta nu se intampla, o sa fie un sezon foarte interesant

    cu 6 ani în urmă (23.06.2017)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Beniamin:

      Opinie
      Nu prea is deacord cu tine. Uita-te un pic la el cum joaca si poate iti schimbi parerea.
      Opinia mea e ca e un jucator chiar bun si cu siguranta e la nivelul lui Moldoveanu.

      cu 6 ani în urmă (23.06.2017)
    • U BT Cluj-Napoca ARK:

      .
      Dar, dar trebuie sa te uiti si din perspectiva faptului ca Vlad era roman. Aducerea unui strain in locul lui inchide alte oportunitati.

      In foarte multe minute, Vlad a fost singurul roman de pe teren. Cu cine il inlocuiesti?

      cu 6 ani în urmă (23.06.2017)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Beniamin:

      ...
      Intr-adevar. Iti dau dreptate.
      Eu am inteles comparatia ta dintre cei doi jucatori doar din punct de vedere al valorii individuale.

      cu 6 ani în urmă (23.06.2017)
    Raspunde
  • gica96 :

    Mda
    Dupa cum ziceam acum 2 saptamani, mi-era teama sa nu pierdem jucatori considerati de baza pentru echipa, pilonii pe care se sprijina aceasta. Iata ca l-am pierdut pe Vlad, care pana la urma, ar fi fost totusi foarte greu de tinut, in conditiile in care putem citi ca va evolua intr-un campionat din top 3-4 al Europei. Sa-i multumim frumos pentru tot, pentru tot efortul depus, pentru munca si meciurile bune si foarte bune pe care le-a facut la noi. Succes, Vlade! Mai sunt 3 jucatori cu semn de intrebare: Max, Kyndall si Filip. Se poate intampla orice, chiar sa plece toti trei, mai ales daca pleaca unul dintre Dykes si Adamovic, sau amadoi. In conditiile acelea, am mai pierde inca 1/2 jucatori din nucleul de baza si atunci ne va fi greu sa recontruim o echipa care sa fie solida la baza ei, omogenitatea echipei ar scadea si va trebui sa muncim mult vara asta. Cat despre Sakic, ramane sa-l vedem cum se va adapta si cum va evolua si daca va putea sa il inlocuoasca pe Vlad cu brio. Astept sa il vedem la treaba :). Cat despre Vaidas, numa' bine, are sansa sa creasca in joc sezonul acesta iar daca o va face, va fi o certitudine cu siguranta.

    cu 6 ani în urmă (23.06.2017) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe trancer :

    Sakic
    Personal, la o evaluare strict intre Moldovanu și Sakic sunt de părere ca jucătorul croat este peste roman. Rămâne însă de văzut ca ocupant de jucător roman cât de mult va influenta plecarea lui Vlad, aici ar putea fi problema.

    cu 6 ani în urmă (23.06.2017) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe fortheloveofthegame :

    vlad vs. sakic
    pentru un antrenor roman este foarte important sa aiba in lot un jucator roman care sa fie lider in teren dar si in vestiar. cititi declaratia lui silvasan si veti intelege. silva avea in vlad un aliat, un om cu care sa vorbeasca, chiar daca poate nu s-au inteles de la inceput, tactic vorbind. cu un strain comunicarea va fi mai grea, orgoliile din teren vor fi mai greu de controlat. din pacate pentru Cluj, daca privim inapoi cariera lui Vlad, era aproape imposibil sa-l tina doua sezoane. Vlad a ales destept Clujul in perspectiva Eurobasket, a jucat un sezon intreg in sala in care va juca la Europene. Este un profesionist suta la suta care nu lasa nimic la voia intamplarii, un jucator pragmatic si un exemplu pentru jucatorii romani de viitor.

    cu 6 ani în urmă (23.06.2017) Raspunde
  • CSM CSU Oradea popsiis :

    Jucator
    In ipoteza cupelor europene nu e o problema, in campionat e cam 75% la fel in schimb Cupa Romaniei acolo e o problema

    cu 6 ani în urmă (23.06.2017) Raspunde
  • CSM CSU Oradea adrian.or :

    adrian.or
    A plecat pilonul roman al echipei. O miscare pe care din punctul lui de vedere o inteleg, poate daca rata vreun obiectiv mai ramanea un an, cel mai probabil va ajunge intr-o liga foarte tare unde mirajul BCL va fi inlocuit cu cel de Eurocup sau de ce nu Euroliga. Ca si calitate, croatul e un jucator bun, versatil, comparabil ca valoare cu Vlad, dar ideea e ca e strain. Dupa cum se mentioneaza in articol, Vlad era un lider in vestiar si un aliat al bancii tehnice, un om care stia sa tina inchegata echipa indiferent de nationalitati. Croatul e nou, e bun, dar multi straini vin in Romania pentru un sezon, fie doua, si nu pun atata suflet in proiectele locale, asemenea jucatori mai rar.

    Pentru Cluj devine vital acum sa-l pastreze pe Dykes si de ce nu, si pe Adamovic. Sunt jucatori care bineinteles, pot fi inlocuiti de jucatori cu valori comparabile sau mai mari, in functie de buget, dar urmele pe care le-ar lasa aceste plecari sunt in nucleul si sudarea echipei. Inlocuirea jucatorilor deja stabiliti si inchegati la Cluj ar putea lasa echipa intr-o situatie comparabila cu a Oradiei de anul trecut, adica o echipa cu multa calitate, dar care numai nu reuseste sa se lege. Multa bafta.

    cu 6 ani în urmă (23.06.2017) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca walkienumaiu :

    Felicitari
    Avand in vedere ca discursul domnului Cristescu de 10-15 ani incoace este acelasi an de an: Avem 1 milion de juniori legitimati , cea mai buna scoala de juniori , suntem campioni acolo si acolo si tu il aduci pe arogantu asta sa-i 20.000 euro pe luna as putea spune ca este sarbatoare faptul ca a plecat. Mie personal mi-ar fi si rusine sa mai declari vreodata ceva despre spiritul lui U sau despre juniori cand in ultimii 15 ani singurii 2 jucatori care au jucat (constant) au fost Silva si Moldoveanu, plus Torok si Kuti pe ici colo. Pe Jucan nu il punem la jucatori de baschet ca nu prea avem cum ....
    Domnule Cristescu , da-ti-mi mie 20.000 de euro pe luna si in 3 ani va scot 3 juniori care pot juca la nivel de LNBM.

    cu 6 ani în urmă (23.06.2017)
    • U BT Cluj-Napoca free62:

      free62
      O fi el arogant, da macar are minte si stie sa isi faca meseria, nu ca astia cu "spirit". Ce zici tu despre Jucan dovedeste asa din prima cata minte ai cat de uist esti sa nu zic altfel...capitanul Mediasului cu Howell si toti aia...

      In ultimii 15 ani jucatori care au jucat constant au fost Silvasan, Moldoveanu, Dumitrescu(pe asta nu l-ai prins, ca la 15 ani e greu...cand juca asta invatai sa meri la baie probabil), Chetreanu pana la nefericita accidentare sau Lapuste. Acuma astia nu au fost juctaori, mai ales Dumitrescu ala era slab rau...

      Ca fapt divers nu e vina lui Cristescu ca nimeni nu s-a mai ocupat de juniori vreo 10 ani si anume cam tot inceputul anilor 2000. De la Silva si Jucan a fost pauza totala, da nici asta nu ai cums a stii.

      Te mai duci la meciurl, mai inveti si dupa aia mai pove:)))

      cu 6 ani în urmă (23.06.2017)
    • U BT Cluj-Napoca ydesh_apu:

      aroganta
      Nu inseamna arogantaa ca te bucuri de succesul in felul in care stii tu particular sa te exprimi, vezi Dikes sau altii, (fotbalistii isi rup tricourile sau se dau peste cap). Intelegerea manifestarilor de bucurie ale altora vine insa cu timpul, intelepciunea este innascuta sau dobandita odata cu experienta... sau nu.

      cu 6 ani în urmă (24.06.2017)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca vass bela :

    Fiasco la juniori !
    Pt ca s-a amintit de juniori, trebuie sa subliniem, ca rezultatele la copii si juniori au cunoscut o panta descendenta, in ultimul sezon necucerindu-se nici un titlu ! Revenind la plecarea lui Vlad, am pierdut in acest fel principala arma pe care am avut-o in camp trecut, si anume pe pozitia romanului, o valoare de strain , si nu orice strain ! Acum au ramas 3, Kuti, Torok si Kalnicenko, jucatori cel mult de valoare medie, in mod cert valoarea echipei va avea de suferit ( iar in Cupa Romaniei va trebui apelat la Gheorghe, care a aratat limitele sale inclusiv la recentele meciuri under 20 a echipei nationale ) . Karniauskas ? Bunicel, dar nu hotarator cum ar trebui sa fie fiecare strain !Apoi Rasic cine stie cand va reveni pe teren si mai ales la forma optima . Deci iata ca sunt multe probleme, ma tem sa nu reprezentam in camp ce vine doar o echipa cu sanse la play-off si atat ( si uitasem, alaturi de Barro, tot Torok ca si pivot, dupa ce s-a vazut clar ca e o solutie gresita ! ).

    cu 6 ani în urmă (23.06.2017)
    • U BT Cluj-Napoca ydesh_apu:

      ai dreptate
      Daca in 2008-2009 juniorii 2 si apoi 1 din Cluj au atins apogeul si au ajuns campioni nationali (chiar si MVP cu Foalea la Pitesti si Corpodean la Otopeni), iar Speranta, For-you, MC, Viitorul erau frecvente pe podium in acei ani la orice categorie baieti sau fete, ulterior U Mobitelco a inghitit concurentii, a creat e foarte adevarat si benefic, o miscare de masa imensa in baschetul juvenil clujean, insa nu au mai fost rezultate similare. Dau vina pe managementul neinspirat la aceasta categorie, caracterizat prin lipsa de interes si continuitate, dar mai ales pe competenta scazuta in randul tinerilor antrenori care au fost acceptati si mentinuti pe principiul promovarii ministresei Lipa (daca esti sportiv bun, inseamna ca esti antrenor bun-complet gresit) si datorita pensionarii, plecarii, promovarii, slabirii sau disiparii interesului, unor antrenori care promiteau la aceasta categorie deloc de neglijat (More, Coldea jr., Musat, Cenean, Craiu). Si odata cu aceasta, a deprofesionalizarii, de ce sa nu o recunoastem, deoarece e nevoie de instruire continua reala a antrenorilor si nu de forma. Intre cluburile Bucurestiului exista (din pacate pentru noi) o reala concurenta intre ele, lucru care se vede si in rezultate, asa cum nu demult exista si la noi. Astept acum o imbunatatire, datorita faptului ca o parte din copiii marilor fosti jucatori stabiliti in Cluj au ajuns juniori, dar aceasta particularizare nu va genera continuitate daca nu vor schimba sistemul de antrenament, antrenorii si promovarea copiilor in echipe, deci tot.

      cu 6 ani în urmă (24.06.2017)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca Eduard Cristea:

      juniori
      Cluburile din Bucuresti au inteles mai repede ca antrenorii romani de juniori nu stiu cu ce se mananca meseria asta, in consecinta au inceput sa-si aduca antrenori sarbi. Bineinteles ca treaba asta costa, dar daca Clujul mai vrea rezultate la juniori (prin rezultate inteleg in primul rand formarea de jucatori capabili sa faca fata la seniori dar si cucerirea de tituluri nationale la juniori ... cele doua n-ar trebui sa se excluda reciproc ci dimpotriva) atunci U-BT va trebui sa aduca antrenori sarbi de la care romanii sa invete meserie. Saracii antrenori romani bajbaie si incearca tot felul de variante si experimente care se dovedesc deocamdata nefaste.

      Astept sa aud ca U-BT aduce un antrenor sarb cu experienta, prin mana caruia au trecut deja cateva generatii de juniori si a format jucatorii X, Y, Z. Un astfel de om stie exact ce are de facut. Ok, unii o sa-mi spuna ca-l avem pe Cuic coordonator la antrenorii de juniori ... dar inclusiv el este un novice in aceasta meserie. Cuic poate foarte usor sa ajute la gasirea omului potrivit.

      cu 6 ani în urmă (24.06.2017)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca Eduard Cristea:

      completare
      O mica completare la cele spuse mai sus ... a se observa numarul "mare" de clujenii din lot:

      Componența lotului lărgit U18, pentru Campionatului European U18 - Divizia B, Tallin, Estonia, 28 Iul.- 6 Aug.

      Sabin Cirstoveanu – Agronomia 4Sports Bucuresti
      Tudor Fometescu – Agronomia 4Sports Bucuresti
      Edward Petrescu – Agronomia 4Sports Bucuresti
      Alexandru Irimia – Agronomia 4Sports Bucuresti
      Christian Chitu – Agronomia 4Sports Bucuresti
      Alexandru Coconea – Steaua CSM Eximbank
      Andrei Arion – Steaua CSM Eximbank
      Mihai Maciuca – Steaua CSM Eximbank
      Antonio Nasturescu – CSU Stiinta Bucuresti
      Andrei Neagu – CSU Stiinta Bucuresti
      Stefan Birloveanu – CSU Stiinta Bucuresti
      Nicolae Ciuca – Colegiul National Aurel Vlaicu Bucuresti
      Botond Solyom – Vasas Academy
      Victor Muresan – St. Andrews Episcopal School
      Lucas Tohatan – BC SCM Timisoara
      Dragos Diculescu – CSU Stiinta Bucuresti

      Staff-ul tehnic

      Milan Sokic – antrenor principal
      Dan Ioan – antrenor asistent
      Tiberiu Minca – antrenor asistent
      Milan Vasovic – preparator fizic
      Daniel Popescu – fizioterapeut

      cu 6 ani în urmă (25.06.2017)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea DonDiablo :

    DonDiablo
    Treaba sta asa dupa mine.Dupa declaratia lu Silva în vestiar e o pierdere mare plus în rotație.Kalnicenko nu a aratat nush ce la Cluj prima dată,acuma va avea mai multe min dar nu stiu ce mare + poate aduce.
    Pe multi i aud de acest crost Sakic ca ba e bun uni sunt sceptici.Dar nu aud pe nimeni o mica ipoteză care ma duce cu gândul declaratia lui.Băiatu asta n-a venit oare să se afirme în Europa și restu sa fie asa una caldă alta rece?Gândițivă la asta.Ca fan Csm stiu cum e asta

    cu 6 ani în urmă (23.06.2017) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe trancer :

    Vlad
    Sa nu ne lăsăm duși de sentimente după declarația lui Silvasan. De plecarea lui Moldovanu se știa în mediul lor încă din primăvară.

    cu 6 ani în urmă (24.06.2017) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Oldtimer :

    A fi sau a nu fi....
    echipa.
    Nu ar trebui sa mire (si supere) plecarea lui Vlad. Valoarea merge mana in mana cu pragmatismul (dupa unii defect, dupa altii calitate....vedeti totusi ce timpuri traim)
    Si ce ar fi daca ar pleca si Dykes si Adamovic?
    U-BT din sezonul recent incheiat nu a prea fost echipa....mai mult un summum de valori individuale...
    In majoritatea partidelor galeria de "tragatori" a rezolvat problemele...
    Dl. Silvasan e constient, se pare, ca inca nu a reusit sa inchege o echipa si probabil din acest motiv l-a pastrat pe Rasic...
    Cred ca el va fi interfata perfecta intre staff-ul tehnic si vestiar, tocmai pentru ca a dat dovada ca e, in primul rand, un jucator de echipa si abia apoi un "tragator" de elita.
    Oricum, U-BT trebuie reconfigurata, re-inventata, daca vreti.
    Potenta bugetului nu prea mai poate suplini necesitatea tehnica. In CL nu prea faci multe daca nu ai o ECHIPA bine inchegata....

    cu 6 ani în urmă (24.06.2017) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca vass bela :

    Oldtimer
    Cu toate ca sunteti suporterul lui Digi Oradea, a-ti punctat f. bine problemele de la noi . Am scris si eu, fara un lot cel putin la fel de bun, fara o rezerva valoroasa la Barro, fara completarea lotului cu un jucator roman de lot national, si in fine, fara construirea unei echipe ( nu numai individualitati ) , vom merge in play-off si atat ! Ps . Daca se crede ca prin aducerea lui Kalnicenko s-a rezolvat postul lasat liber de Vlad si Karniauskas va fi o solutie de titular, dezamagirea va fi mare, foarte mare !

    cu 6 ani în urmă (24.06.2017) Raspunde
  • CSM CSU Oradea 3punkte :

    Pentru un an?!
    nu a fost o investitie bunã. Pleacã cu primul avion. Cum pleca dacã UBT nu intra in finalã?! Doar banii au fost cheltuiti.

    cu 6 ani în urmă (25.06.2017) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca Eduard Cristea :

    @3punkte
    3punkte, realitatea te contrazice.
    UBT a investit bine si a obtinut cele 3 trofee nationale puse in joc. Tu ce ai fi vrut sa se obtina cu investitia facuta in acest sezon? Eu zic ca s-a obtinut maxim.

    Sa nu uitam ca Romania este la periferia baschetului european si jucatorii de valoare este normal sa-si doreasca sa joace in campionatele puternice din Europa.

    Eu personal cred ca Moldoveanu va reveni la Cluj dupa un sezon, maxim doua, pentru ca valoarea lui este de campionatul nostru, nu de Euroliga. In plus doar in Romania are atuul jucatorului autohton, treaba care poate influenta destul de mult remuneratia.

    cu 6 ani în urmă (25.06.2017) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Cristian Chirita :

    ...
    Părerea mea e că trebuie puse în lada străbună sentimentalismele! Azi dictează banul, nu zic de fotbal, nici de baschet! Uitati-vă la Karabatici, handbal! Nu tu echipa națională corespunzătoare etniei, echipă de club schimbată la max. 2 ani! Nimic nu l-a împiedicat să fie în top! Cred că Moldoveanu s-a maturizat intelectual în afară iar intr-o societate ce te consideră străin trebuie să lupți ca să dovedești ceva! Atât cât a putut a dovevit! Până la urmă vorbim de singurul baschetbalist român vandabil în afară! A simțit că a rămâne la Cluj înseamnă plafonare pentru el, a câstigat tot ce era, rațional, posibil. Pe deasupra, are 29 de ani! 3-4 ani într-un campionat bănos îi asigură existența încă 10-15 ani la un nivel de trai ridicat! Nu e de condamnat!

    cu 6 ani în urmă (25.06.2017)
    • CSM CSU Oradea popsiis:

      Romani afara
      Mai e si olah, cate plus cei care sunt la studii in state

      cu 6 ani în urmă (25.06.2017)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!