Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Vladimir Arnautovic: “Am condus tot meciul dar Clujul a arătat încă o dată că este o echipă care nu se lasă ușor”

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
26.05.2014

Vladimir Arnautovic, antrenorul lui CSU Asesoft Ploiești a vorbit pentru Total baschet imediat după victoria din meciul decisiv cu U Mobitelco Cluj, din semifinalele LNBM. Tehnicianul sârb este încântat de replica dată de formația clujeană și consideră că această serie a arătat ca o adevărată finală:

„Într-adevăr am controlat tot meciul, am condus tot meciul dar Clujul a arătat încă o dată că este o echipă care nu se lasă ușor. A arătat calitate și valoare. Eu cred că e o victorie meritată cea de astăzi, am avut ceva probleme în atac și probabil din cauza aceasta s-a întors Clujul. A alergat după noi tot timpul, a venit la 3 puncte, foarte aproape dar se pare că li s-a cam terminat benzina. Totuși au arătat că sunt o nucă tare și după cum au jucat pot spune că meritau să joace finala cu noi. Acestea au fost ca niște meciuri de finală. Nu știu cum vor fi meciurile cu Oradea, dar acestea prin faptul că au fost strânse și echilibrate au arătat ca meciuri de finală.”

Întrebat dacă revenirea lui Flowers a condus și la revenirea echipei sale, „Dado” a răspuns:

„Nu știu dacă acesta este motivul principal. Da, a fost importantă pentru noi revenirea lui dar acesta a fost planul. Știam că va juca în semifinale, nu în primele două meciuri, dar acest lucru a fost gândit dinainte. Puteam să-l folosim și mai repede dar am așteptat, acum este aproape de nivelul lui și uite că ne ajutat.”

Arnautovic a vorbit și despre apărarea echipei sale, acum în ultimul meci, de multe ori jucătorii mari apărau cei mai buni aruncători adverși:

„Am fost atenți la toate meciurile, mai ales după primul meci când au băgat ca nebunii am pus accent pe apărarea acesta, să stăm foarte aproape de ei să nu dea multe coșuri de 3 puncte. S-a întâmplat ca Lee să apare la Cuic sau Silvășan dar eu cred că am avut apărare bună dacă am primit doar 68 de puncte de la Cluj care este o echipă ofensivă.”

Întrebat cât de mult i-a consumat această semifinală lungă, Vladimir Arnautovic a concluzionat:

„Ne-a consumat foarte mult. Să știți că s-ar putea să fie și dezavantaj dar și avantaj. Dacă ne gândim așa, noi după sferturile de finală am bătut pe Rovinari 3-0 și am avut 11 sau 12 zile până la primul meci din semifinală. Sincer eu cred că am ieșit puțin din ritmul bun pe care l-am avut tot returul campionatului. Această diferență a fost cea mai mare din tot acest sezon, tot returul s-a jucat la 5-6 zile. Am așteptat 11 zile până a venit Clujul și cred că ne-a încurcat acest lucru. Și Clujul poate erau obosiți dar erau în ritm de competiție. Hai să vedem ce se întâmplă acum cu Oradea, care acum a așteptat ea după noi.”

foto: Răzvan Păsărică

4 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe titel :

    Echilibrat
    Se pare ca si-a dat seama si Dado ca s-a cam hazardat cu declaratiile initiale. A iesit cu bine din inclestarea asta, si-as spune ca intr-o cota parte destul de mare asta i se datoreaza si lui. Pragmatic, nu contaza c-au fost 5 meciuri in loc de 3, c-a fost un 3-2 destul de chinuit, cu meciuri pe muchie de cutit, Asesoft merge mai departe, punct. Astept cu nerabdare mojiciile iacobescului.

    cu 9 ani în urmă (27.05.2014) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM :

    Arnautovici
    Pana la urma este un comentariu Fair Play si merita apreciat!
    Titel, poate faceau parte din strategie, intimidarea adversarului :P

    cu 9 ani în urmă (27.05.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Nelu Stan :

    Mde!
    As zice mai degraba ca incearca sa fie ironic la adresa Oradei! Bate moneda pe faptul ca adevarata finala s-a disputant deja si ca meciul cu CSM e mult mai usor. Eu zic ca ii tataie fundul lui Arnautovici la gandul ca s-ar putea sa piarda titlul in dauna Oradei, care chiar daca nu are bugetul Ploiestiului, au un antrenor inteligent si baschetbalisti care daca sunt in zi buna pot face diferenta. Oradea si-a atins deja obiectivul si va juca degajat in timp ce Asesoftul e sub presiune, pentru ca trebuie sa justifice banii investiti in jucatori si antrenor! Arnautovici, este la o rascruce de drumuri in care daca pierde titlul, s-ar putea sa aiba ceva miscare la rolele de la valiza! Asa cum s-a vazut si in semifinala numai proasta inspiratie a unor jucatori clujeni le-a dat sansa prahovenilor sa mearga in finala. Finala trebuia sa fie intre Oradea si Cluj dar cateva “chitibusarii” care ne-au scapat din vedere in meciul trei din partea arbitrilor au inclinat balanta in favoarea lor! Daca clujenii ar fi ajuns si la un singur punct in fata, sigura se declansa obisnuita tactica a arbitrilor care ne umple de scarba pe toti. Eu sunt craiovean si nu e esclus ca si Craiova de la anul sa vina puternic din spate! Sper ca finala sa fie una corecta si sa nu trezeasca nicio suspiciune asa cum s-a intamplat mai mereu! Ar fi mare pacat!

    cu 9 ani în urmă (28.05.2014) Raspunde
  • CSM CSU Oradea ts_cata :

    @Nelu Stan
    Foarte bun comentariul tau dar mi-am permis sa mai aduag ceva:
    "Asesoftul e sub presiune, pentru ca trebuie sa justifice banii investiti in jucatori si antrenor!" si arbitraje favorabile

    cu 9 ani în urmă (28.05.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!