Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Vlastimir Vukadinovic: "Sunt dezamăgit, am făcut greșeli copilărești"

Marius Petri

Marius Petri
26.02.2014

Concordia Chiajna a suferit cel de-al 18-a eșec stagional în urma rezultatul din partida disputată în deplasare la BC Timba, încheiată cu scorul de 78-90. Prezent la conferința de presă de după meci, antrenorul galben-verzilor, Vlastimir Vukadinovic, și-a exprimat nemulțumirile în legătură cu meciul din această seară, declarând:

"Doresc să felicit echipa gazdă pentru un joc bun, și-au folosit foarte bine ocaziile avute și au marcat foarte bine de trei puncte, lucru pe care noi nu l-am făcut. Am venit în Timișoara după un drum lung, ne-am pregătit destul de bine pentru acest meci, însă nici astăzi, nici ieri nu am avut antrenament în această sală, nu știu de ce. Ideea e că am făcut greșeli copilărești, nu am putut să marcăm din situații din care jucătorii nu au voie să rateze. Cei de la Timba au avut o echipă dinamică, au dat drumul bine la minge, au folosit foarte bine și avantajul de a-l avea pe Florveus sub coș. Noi am încercat să îl ocolim, în prima repriză a fost destul de bine, însă în partea a doua mai puțin.

După meciuri nu mai are niciun sens să dai vina pe arbitraj, ce a fost, a fost. Eu știu că publicul din Timișoara în general este un public care înțelege baschet. Au fost destul de multe greșeli și sper, totuși, la nivel de Federație sau de arbitraj să se ia anumite măsuri, astfel încât să nu se mai promoveze arbitrii care nu au valoare.  Personal, unele lucruri mi se par triste când vine vorba de acest tip de arbitraj pe care l-am avut în seara asta. Au fost cel puțin 15 faze de coș și fault, unde de fiecare dată s-a decis în favoarea echipei gazdă. Desigur, nu avem scuze pentru felul în care am ratat și pentru cum am jucat pe partea ofensivă, pentru că acolo am suferit și nu am reușit să marcăm."

În ceea ce privește planurile pentru sezonul următor, când vor exista echipe care vor retrograda, tehnicianul echipei ilfovene a afirmat:

"Încercăm să face ceva, sper să existe sprijin din partea clubului, însă în acest moment chiar nu pot să spun nimic pentru că nu cunosc exact ce își dorește clubul pentru anul următor. Am avut doi jucători de mare valoare (n.r. Vuletic și Petrovic) cărora, zic eu, le-am făcut un bine prin faptul că au plecat, și-au găsit contracte frumoase, vor putea să joace la un nivel mai înalt, sper să își găsească contracte și mai bune pe viitor. Cred că și unii dintre actualii componenți ai lotului ar merita așa ceva, însă din păcate astăzi sunt dezamăgit. Desigur, doresc să îmi asum și eu o parte din vină, nu doar jucătorii. Cândd pierdem, toți suntem vinovați."

*foto: Răzvan Păsărică/rpressport.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!