Stiri

Zeljko Sakic: „Nu poți să începi cu 10-28”

Eduard Popa, David Istrate

Eduard Popa, David Istrate
01.02.2018

zeljko sakic u bt cluj

U-Banca Transilvania a pierdut miercuri seara pe teren propriu meciul cu Belfius Mons Hainaut, scor 80-77, în runda a cincea a Grupei L într-un meci crucial pentru soarta calificării în fazele superioare ale FIBA Europe Cup.

Unul dintre cei mai importanți oameni ai clujenilor, Zeljko Sakic, a numit startul extrem de prost al meciului drept principalul motiv pentru care clujenii au pierdut partida cu Belfius.

”Un meci greu, dacă ne uităm la scorul final, însă din nou un meci pe care l-am început prost. Nu poți să începi cu 10-28, e greu... A fost la fel ca în meciul de pe teren propriu cu Groningen, le-am permis aruncări ușoare, au înscris și câteva contestate. Apoi, am început să săpăm, să încercăm să câștigăm meciul, însă pe final am ratat niște aruncări deschise, inclusiv eu... Mai avem o șansă în ultima etapă, dacă vrem calificarea trebuie să dăm totul din noi. Toate echipele pot avea 3-3 în această grupă, așa că trebuie să depunem toate eforturile posibile și să sperăm că putem să ne calificăm mai departe”, a spus internaționalul croat, la conferința de presă de la finalul meciului.

Sakic are în acest sezon de FIBA Europe Cup medii de 13,6 puncte, 6,5 recuperări și 3,6 pase decisive în 11 partide în competiția europeană.

U-BT Cluj își joacă șansa la calificare în ultimul meci al grupei, în compania lui Keravnos, echipă pe care a bătut-o în deplasare, scor 71-67. Partida se va juca pe 7 februarie, la BT-Arena din Cluj.

*foto: Constantinos Kyprianou/ fiba.basketball

2 comentarii la aceasta stire:
  • CS Universitatea Cluj-Napoca trt :

    Bă,băeț !
    Tulai...iar scrieti fara informare prealabila. Daca cititi pe site-ul U-BT,scrie ca meciul cu Keravnos e in 07.02.2018 dar in Horia Demian.Somn usor...

    cu 6 ani în urmă (01.02.2018)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      eduard popa
      brava tati 😃

      cu 6 ani în urmă (01.02.2018)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!