Stiri

Zoran Mikes: „Echipa arată pregătită. Sinergia dintre echipă și fani va fi foarte importantă”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
25.10.2018

Campioana României începe astăzi, de la ora 19:00 la Sepsi Arena, meciurile din cadrul grupei D a EuroCup Women. Adversarul din prima etapă este WBC Enisey, din Rusia. Antrenorul de la ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, Zoran Mikes, a subliniat importanța unei săli cât mai pline în duelul cu rusoaicele.

„Oamenii din Sfântu Gheorghe și din apropiere să vină într-un număr cât mai mare alături de noi la primul meci. Ne amintim meciurile decisive pe care le-am jucat anul trecut acasă cu Torun și Piestanske, Olympiakos. Am avut arena plină și a fost o experiență frumoasă. Sper că, cu aceeași atitudine și număr mare de fani în sală, putem începe bine în EuroCup”, a declarat Zoran Mikes în cadrul unei conferințe de presă care a prefațat duelul din competiția europeană.

Tehnicianul campioanei României va putea conta pe toate jucătoarele din lot pentru acest meci. Acesta a vorbit despre echilibrul dintr-o grupă cu echipe din campionate puternice.

„Vom avea tot lotul pentru primul meci. Jucăm în fața unei echipe clasate pe locul 4 în Rusia. Știm că primele trei echipe rusești joacă în Euroligă. Enisey Krasnoyarsk este prima după cele trei formații de Euroligă. Evident, este un adversar foarte puternic. De fapt toată grupa este foarte puternică, cu cele două echipe turce și cea rusă. Dar cred că grupa este puternică și pentru că noi suntem bune. Va fi interesant până la final. Probabil vom vedea doar după ultimul meci din grupă cine avansează în runda următoare.

Cred că suntem pregătiți pentru meci. Am început pregătirea la finalul lui august. Cred că am făcut până acum cât de mult am putut cu o echipă aproape nouă. Până acum am realizat tot ceea ce ne-am propus. Echipa arată pregătită și ne vom vedea reacția la meci. Este adevărat că sinergia dintre echipă și fani va fi foarte importantă să facem acel pas și să încercăm să câștigăm meciul”, a adăugat Zoran Mikes.

Cele două echipe s-au întâlnit într-o partidă de verificare acum o lună, în Ungaria. Alb-verzile s-au impus la două puncte.

„Le respectăm, dar ne respectăm și pe noi. Am jucat un meci de pregătire cu Enisey și a fost foarte strâns. Comparativ cu acel meci, le-a lipsit o jucătoare, Hines-Allen care nu era în acel moment la echipa din Krasnoyarsk, juca finala WNBA. Cu sau fără ea știm că vrem să ne apărăm terenul propriu și vom da maximum, tot ce avem mai bun tactic, fizic, emoțional, să încercăm să câștigăm meciul. Sper că vom începe să jucăm foarte tare. Știm că acel tip de joc poate să ne aducă rezultatul”, a concluzionat tehnicianul campioanei.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!