Zoran Milencovici: “Toţi de la Timba îmi sunt prieteni”


Fundașul lui BC Timișoara a prefaţat meciul cu Timba

Sâmbătă de la ora 18:00 BC Timișoara va disputa partida cu Timba, iar acesta este un prilej de reîntâlnire pentu mai tinerii jucători ai celor două formații. Zoran Milencovici, fundașul Timbei a declarat că îi cunoaște pe majoritatea “urşilor”, le știe plusurile și minusurile și speră să joace pentru a-și ajuta echipa să se impună. 

”E un meci obișnuit de campionat. Pentru mine a al nu știu câtelea meci împotriva lui Timba, sunt obișnuit cu ei. Sper că vom câștiga și vom face un meci bun, ca de obicei. Toți de la Timba îmi sunt prieteni, îi știu de mult. Știu fiecare ce face, unde e mai bun, unde e mai slab. Nu cred că o să mă surprindă cu nimic. Aștept să joc mai mult, sunt al treilea de la coadă cred. Toți jucătorii tineri cred că așteptăm să jucăm în meciul acesta”

Cât privește șansele echipei de a prinde playoff-ul, Milencovici este optimist și mizează pe forța echipei de a învinge în cele trei meciuri rămase de disputat:

”Normal, trebuie să credem până la final. Mai avem trei meciuri, încercăm să le câștigăm pe toate trei și așteptăm să ne ajute pe noi ce se întâmplă în celelalte meciuri”

În tur, Zoran Milencovici a fost folosit 9 minute, a marcat 4 puncte și a reușit o recuperare ofensivă.



Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre SCM Timișoara vs BC Timba Timişoara
Vizualizează pagina personală a jucătorului Zoran Milencovici
Citește ultimele știri despre SCM Timișoara

Claudiu Dekan / 21 March 2014 / 16:00


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Mirel Dragoste: „Simțeam că am nevoie de o schimbare și de o nouă provocare”
Fundașul se alătură celor de la SCM Timișoara după trei sezoane la BC CSU Sibiu 
Primele declarații ale noilor jucători de la U-BT Cluj Napoca
Ce au avut de spus Karlo Žganec şi Artis Ate 
Mirel Dragoste a ajuns la o înțelegere cu SCM Timișoara
Jucătorul de 24 ani se află la a cincea echipă din carieră 
Goran Gajovic a semnat cu BCM U Pitești - Exclusiv
Muntenegreanul a negociat și rămânerea la SCM U Craiova 
U-BT Cluj l-a adus pe fundașul Artis Ate (VIDEO)
Internaționalul leton vine de la VEF Riga 
Karlo Zganec este noul jucător al lui U-BT Cluj
Zganec este de patru ori campion al Croației, alături de Cedevita Zagreb 
Zona Transferurilor 2019 - Liga Națională de Baschet Masculin
Toate mutările făcute de echipele din România în această pauză competițională 
Milos Komatina, al treilea străin care se întoarce din echipa de anul trecut a celor de la SCM Timișoara
Muntenegreanul a fost confirmat de site-ul oficial al clubului bănățean pentru al 4-lea sezon consecutiv 
Dragoș Diculescu a suferit o entorsă în partida cu Finlanda de la Europeanul U20 – divizia B din Portugalia
Internaționalul român va rata restul turneului și cel mai probabil și meciurile naționalei mari din precalificările EuroBasket 2021 
Cătălin Burlacu revine pe prima scenă a baschetului românesc
Fostul căpitan al lui Asesoft o va antrena pe CSA Steaua București 
0 
Chiar dacă nu au niște statistici impresionante, cu siguranță cei doi au avalul antrenorului, ceea ce ar trebui sa fie o garanție. În plus ambii vin de la echipe puternice. Recunosc ca așteptăm mai mult poate pe cele doua poziții, în privința croatului chiar am niște rezerve, dar repet, trebuie mers pe mana antrenorului. În plus, nu poți avea o echipa 100% formata din jucători care bubuie în statistici, trebuie și oamenii liant in echipa, oamenii de sacrificiu, dar atât de utili jocului. As propune sa așteptăm următorii jucători și când e lotul format sa vedem ce iese. 
click pt. Articol 19 July 2019 21:58
mikki corect, subscriu..
0 
mai putin la .victorii fara dubii..victoriile sunt mai frumoase cand exista si oponenti pe masura sau meciuri incrancenate, dar cel mai bun castiga. si e bine ca macar teoretic fiecare sa aiba sansa sa, nu??? 
click pt. Articol 19 July 2019 21:04
PowerGuard Performanta
0 
Performanta se obtine cand esti cel mult la acelasi nivel valoric cu adversarul (pe hartie) iar tu castigi. Surpriza e cand esti mai slab decat adversarul dar castigi. A treia situatie e asesoft like, ai lot bun, arbitrii sclaveti te pupa in cwr pentru ciolanul aruncat discret, federatia te rezolva cu orice si la sfarsit manareala iti iese si castigi fara nici o glorie. Poate ca la CJ anul asta va fi a patra situatie, antrenor de exceptie, lot excelent si victorii fara dubii. Asta daca nu au alte planuri Achim si Fleseriu ;) 
click pt. Articol 19 July 2019 21:00
mikki de acord cu tine ..bulcul
0 
mi-ar placea sa-l vad jucand pe Aaron ce 2-3 si sa aducem inca unul 1-2 chiar 3, bun shooter, printre alte calitati. este doar o parere. dar, stie Achim ce face. 
click pt. Articol 19 July 2019 18:48
mikki da..
0 
suna bine cand vb de baschetbalisti care ne-au placut! 
click pt. Articol 19 July 2019 18:32
mikki ...sa fie baschet!
0 
si eu cred ca Broussard a fost transferul de baza si singurul de fapt. ca la Barnette va fi prelunigire daca va fi el, cum zice toata lumea. daca suna bine cand spui Zeno, Diaz, Laser, Dykes, Agafonov... 
click pt. Articol 19 July 2019 18:31
mikki daca UBT
0 
primea wildcardul pt Eurocup, fiti siguri ca altfel ar fi fost strategia. asa cred ca este cea normala. si stati ca mai urmeaza cel putin inca 3 straini. 
click pt. Articol 19 July 2019 18:20
mikki daca UBT
0 
primea wildcardul pt Eurocup, fiti siguri ca altfel ar fi fost strategia.asa cred ca este cea normala. si stati ca mai urmeaza cel putin inca 3 straini.. 
click pt. Articol 19 July 2019 18:19
mikki glumind vorbind..
0 
nu cred ca Dule vrea sa-si arate valoarea in competitia de la noi doar antrenand niste jucatori mai valorosi ca ceilalti.. altfel cred ca vrea sa le dea lectii lui Achim, Fleseriu, Nini, etc. daca echipa ar fi mult mai valoroasa si ar castiga nimeni nu ar vorbi de meritul lui, ci al jucatorilor. stie el ce face, fiti siguri. 
click pt. Articol 19 July 2019 18:16
mikki @vass bella
0 
cu riscul de a primi dislikuri la greu..echipa UBT a fost superioara daca nu sensibil egala celorlalte competitoare si in ultimii 2 ani. diferenta a facut-o cred antrenorii, micile detalii, greselile proprii..fiecare cred ca si-ar dori sa aduca spuma..dar nu stiu ce provocari poti oferi jucatorilor mai buni ca sa nu mearga in alta parte. sigur si salarii mai mari..dar eu cred ca se poate castiga campionatul fara a arunca banii aiurea. repet daca diferenta de valoare intre UBT si restul va fi mare din start, fara drept de apel, nu stiu ce rost ar avea prezenta lui Dule pe banca deoarece si Silva ar putea sta lejer. cred ca nici Dule nu a solicitat jucatori extraordinari pt a castiga campionatul in Romania. cei adusi fiti sigur ca au girul lui, fara nici o chestie. prezenta lui pe banca garanteaza existenta unei echipe cu adevarat, multa, multa munca si antrenament la greu si luarea celor mai bune decizii in timpul partidelor..iar daca nu vor confirma se vor autoexclude si vor veni altii. situatia cred ca e de domeniul normalitatii. 
click pt. Articol 19 July 2019 18:11