Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

22 de echipe înscrise în primul sezon al Ligii Naționale, în noul format de „Superligă”

Eduard Popa

Eduard Popa
14.08.2018

superliga nationala baschet

Marți, 14 august, a avut loc tragerea la sorți pentru determinarea programului sezonului viitor din Liga Națională de Baschet Masculin, primul în care se joacă la debutul sezonului în noul format de „Superligă” cu trei grupe valorice.

În grupa valorică A, care conține cele mai bune 8 echipe din sezonul trecut, apar primele 7 echipe clasate în stagiunea precedentă. Singura care lipsește esste Phoenix Galați, despre care site-ul nostru a scris că are grave probleme financiare și va juca în Grupa valorică C.

Locul moldovenilor este luat de Dinamo București, care în această vară s-a unit cu Știința pentru a forma echipa „Știința Dinamo București”. Rămâne de văzut felul în care cele două formații de tradiție din sportul bucureștean vor reuși să colaboreze între ele, având ca model probabil conlucrarea dintre CSA Steaua și CSM București, despre care am scris recent că nu funcționează așa de bine zilele acestea.

În Grupa Valorică B se poate observa că sunt numai 4 echipe, printre care și câștigătoarea turneului de promovare de anul trecut, Cuza Sport Brăila.

În schimb, în grupa valorică C s-au strâns 10 echipe.

Grupele valorice sunt următoarele:

Grupa valorică A: CSM CSU Oradea, CSM Steaua București, U-BT Cluj-Napoca, BC CSU Sibiu, SCM Timișoara, BCM U FC Argeș Pitești, SCM U Craiova, Știința Dinamo București.

Grupa valorică B: CS Cuza Sport Brăila, ABC Athletic Constanța, CSO Voluntari, CSM Mediaș

Grupa valorică C:  CS Rapid București, ACS Târgu Jiu, Cikszereda Miercurea Ciuc, CSM Focșani, CSM Târgu Mureș, Universitatea Cluj-Napoca, CSM Sighetu Marmației, Phoenix Galați, CS Agronomia București, CN Aurel Vlaicu.

Ies în evidență faptul că lipsesc formațiile din Iași și Ploiești. De asemenea, Aurel Vlaicu a decis să înceapă noul sezon în urna a treia valorică, chiar dacă a jucat în turneul de promovare în ultimele două stagiuni.

Urmează să anunțăm în curând și programul tragerii la sorți efectuate de FRB.

2 comentarii la aceasta stire:
  • attitude_vs_altitude :

    denumire echipe
    21 de echipe cu denumire corecta, unul ba. Ghici care?

    cu 5 ani în urmă (14.08.2018)
    • attitude_vs_altitude:

      Alo dl. Popa!
      CSM VSK Csikszereda Miercurea Ciuc!
      Asa ca idee......

      cu 5 ani în urmă (15.08.2018)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!