Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

ACS Sepsi SIC încheie pe locul 3 la Sio Kupa

Andreea Vlase

Andreea Vlase
23.09.2018

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a terminat cu o victorie seria de trei partide în trei zile din Ungaria. Campioana României a jucat cu WBC Enisey în meciul pentru locul 3 la Sio Kupa și s-a impus cu 85-83. Gazdele de la Atomeromu KSC Szekszard au câștigat turneul după ce au trecut cu 81-64 de NKE Csata în finala mare.

Elevele lui Zoran Mikes au jucat astăzi al 5-lea amical din perioada de pregătire, al 3-lea în tot atâtea zile în Ungaria. După ce sâmbătă au pierdut la două puncte, alb-verzile s-au impus la aceeași diferență în duelul pentru locul 3 la Sio Kupa. Adversarul a fost WBC Enisey, formația cu care ACS Sepsi SIC se va reîntâlni peste o lună, în prima etapă din faza grupelor EuroCup.

În 5-ul de start al celor de la Sepsi au intrat Gödri-Părău, Ghizilă, Slamova, Whitted și Higgins. Formația rusă a început în formula: Goldjreva, Kirjanova, Marcsenkova, Doroszeva și Mavunga. Alb-verzile conduceau cu 30-24 la prima pauză, dar WBC Enisey a intrat la vestiare la conducere, cu 48-45. ACS Sepsi SIC și-a adjudecat ultimele două sferturi, cu 19-15 și 21-20, astfel că s-a impus la final cu 85-83.

Angelika Slamova a fost cea mai bună marcatoare a partidei, cu 21 de puncte. Pentru alb-verzi au mai înscris: Higgins 17 puncte, Gödri-Părău 15, Whitted 10, Ghizilă 9, Solopova 7, Pasic 4 și Demeter 2. A mai jucat Șipoș. De la echipa rusă s-au remarcat: Mavunga cu 19 puncte, Namok 16 și Goldjreva 11 puncte.  

În finala mare s-au impus gazdele de la Atomeromu KSC Szekszard, cu 81-64 în fața celor de la NKE Csata (22-22, 19-8, 17-18, 23-16). Nevena Jovanovic a fost cea mai bună marcatoare a partidei, contribuind cu 18 puncte și 6 recuperări la victorie.

Jucătoarele gazdelor, Nevena Jovanovic și Frida Eldebrink, au primit premii individuale la acest turneu, iar la final au fost premiate alte două jucătoare de la Atomeromu, pentru stagiunea precedentă. Annemarie Gödri-Părău a fost desemnată cea mai bună jucătoare de la campioana României. Abby Bishop a fost trecută ca cea mai bună de la Atomeromu, Kelsey Lang de la NKE Csata și Stephanie Mavunga de la WBC Enisey.

Campioana României anunțase inițial că va găzdui Cupa Sepsi la finalul lunii, dar două dintre echipele anunțate joacă în primul tur al Cupei României atunci, astfel că nu se va mai ține turneul amical. ACS Sepsi SIC  începe campionatul cu un meci pe propriul teren, cu CSM Târgoviște în 6 octombrie.

*foto: Jantner Zsolt

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!