Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Alex Ziguli: "Diferența a fost făcută de mingiile pierdute în număr foarte mare de noi"

Lucian Călinescu

Lucian Călinescu
09.10.2013

BCM U Piteşti a fost învinsă în deplasare de CSU Ploieşti cu scorul de 81-59, în etapa a doua a Ligii Naţionale de Baschet masculin. Antrenorul secund al piteştenilor a vorbit pentru cititorii site-ului nostru depre acest insucces.

Noi am jucat trei sferturi de la egal la egal cu cei din Ploiești. Rotaţia lungă şi experiența jucătorilor de pe banca lor şi-a spus cuvântul. Diferența a fost făcută de mingiile pierdute în număr foarte mare de noi şi de faptul că nu reuşim să ne concentrăm la libere. Cei de la Ploieşti au un lot valoros şi nu se poate face diferenţă între titulari şi rezerve. Cred că anul acesta au o echipă bună, la fel ca cea cu care au câştigat o cupă europeană. Mesajul meu către fanii piteşteni ar fi să vină să ne susțină ca în meciul cu Timișoara, din primul până în ultimul minut. Cu ajutorul publicului sper să avem succes în meciul ce va urma.

foto: BCM U Piteşti

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!