Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Alexandru Iacobescu: "M-am săturat de surprize. Vrem să câştigăm seria cu 3-0"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
30.05.2014

Foto: Andor Marton

Finala Ligii Naţionale de Baschet masculin a debutat cu două zile mai devreme decât era programată, însă nu pe parchet. În urma conferinţei de presă ce a avut loc la Oradea, Şerban Sere a declarat că merge la Ploieşti cu gândul de a câştiga unul sau chiar două meciuri. Răspunsul a venit rapid din partea managerului Alexandru Iacobescu care, printr-o declaraţie transmisă site-ului nostru, i-a răspuns managerului bihorean.

Am luat la cunoştinţă declaraţia tovarăşului Şerban Sere. Având în vedere că am trecut un hop important în faţa unei echipe cu tradiţie, împotriva căreia am jucat exact atâtea finale câte sezoane are Oradea în Liga Naţională, aş dori să îi transmit domnului Sere, mai mult sau mai puţin în spiritul de glumă în care s-a exprimat şi dânsul, că tocmai am fost la antrenament şi după o analiză a meciurilor cu "U" Mobitelco am pus pe tapet şi declaraţia dată de dumnealui. Am concluzionat că dacă dânsul vine la Ploieşti să câştige unul sau două meciuri atunci vom fi şi noi la fel de concentraţi. Şi vom merge motivaţi la Oradea unde mi-aş dori să luăm doar un meci, pe primul, pentru a câştiga seria cu 3-0. Fiindcă m-am săturat de surprize!

Port un respect deosebit faţă de Oradea, datorită faptului că este oraşul de adopţie al singurului baschetbalist care mi-a fost mai mult prieten decât jucător.

Apreciez investiţiile de la Oradea, dar nu apreciez tonul superior pe care Sere îl afişează. Îi transmit că persoana care mi-a explicat exact ce se întâmplă cu dânsul a fost Toni Alexe.

Îi urez succes la Ploieşti aşa cum sper că şi dânsul ne va ura succes la Oradea.

Meciul întâi este programat să aibă loc sâmbătă, 31 mai, cu începere de la orele 20:15.

20 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea ts_cata :

    Diferenta
    Oradea nu iti poarta respect de nici un fel. Pentru tine doar "Iacobescu stai jos"

    cu 9 ani în urmă (30.05.2014) Raspunde
  • BC CSU Sibiu danb61 :

    apel....
    ..pentru spectatorii din Oradea:sa-l primiti "bine"!!!
    Hai Oradea! suntem alaturi de voi.

    cu 9 ani în urmă (30.05.2014) Raspunde
  • CSM CSU Oradea mi :

    asta nu-i gluma
    "o sa-ti dea Oradea cu terenul in cap " asta la figurat.
    la propriu o sa faci singur asta dupa meciuri.

    cu 9 ani în urmă (30.05.2014) Raspunde
  • CSM CSU Oradea mira :

    spirite de gluma si tapet
    Nenicu' n-a invatat nimic, mai are nevoie de lectii. Le va primi, sint sigura si atunci sa vedem cum repeta aceleasi banalitati de care ne-am saturat cum ne-am saturat sa-l vedem in picioare linga banca. Ca sa te bagam in seama ar trebui sa stai in miini nenea Iaco... ia sa vedem, poti? :))

    cu 9 ani în urmă (30.05.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe nagy1attila :

    Suspendare!
    Nu pot sa trec peste declaratiile si gesturile facute de tovarasul Iacobescu, mai ales peste acele, care au fost facute inaintea meciului decisiv din Ploiesti: "http://www.totalbaschet.ro/articol/Alexandru-Iacobescu-Sper-ca-la-Ploie%C5%9Fti-s%C4%83-avem-parte-de-arbitrii-experimenta%C5%A3i-~31882". Pentru o asemenea de declaratie un antrenor de fotbal din Ungaria a fost suspendat pentru 6 luni din toate activitatile sportive. Nu are voie sa intre nici macar in stadion.

    cu 9 ani în urmă (30.05.2014) Raspunde
  • CS Rapid București Manolo :

    Hai cu jucatorii
    Ce nu inteleg eu este de ce toata lumea discuta despre manageri. O echipa e apreciata pentru ceea ce declara, face si desface managerul sau pentru rezultatele din teren?
    Finala asta este despre ce declara Stere si Iacobescu sau despre jucatorii care dau totul pe teren ?!?
    Sper ca finala asta sa ne ofere cel mai frumos baschet !

    cu 9 ani în urmă (30.05.2014) Raspunde
  • CSM CSU Oradea soso69 :

    nu inteleg
    Chiar nu inteleg ce l-a suparat pe dl Iacobescu la declaratia lui Sere. Faptul ca zis ca vine sa joace la victorie la Ploiesti ? El ce se astepta, ca Oradea sa vina sa piarda ? Nu suntem la fotbal sa putem juca la egal.
    Declaratia lui Sere a fost bun simt, fara ironii sau rautati.
    Concluzie : frustratul de Iacobescu il ataca gratuit pe Sere, asa cum a facut si cu Cristescu. Ca forumist propun sa ignoram de acum orice declaratie a acestui personaj.

    cu 9 ani în urmă (30.05.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe mival :

    Galagie
    La vorbe sunt toti campioni! Practica ne omoara - sa vedem ce se intampla pe parchet, restul raman doar...vorbe!!!

    cu 9 ani în urmă (30.05.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      !
      UUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU, ce rau esti, fi rau rupe-ti fashu!

      cu 9 ani în urmă (30.05.2014)
    Raspunde
  • CS Rapid București Manolo :

    Pentru ca baschet
    Astfel de declaratii http://www.totalbaschet.ro/articol/Vladimir-Arnautovic-Jocul-Oradei-ne-convine-mai-mult-dec%C3%A2t-jocul-Clujului-~31981 trebuiesc discutate pentru ca fac cinste baschetului romanesc si sa lasam managerii sa-si disputa meciul fara spectatori.

    cu 9 ani în urmă (30.05.2014) Raspunde
  • CSM CSU Oradea rexdecebal :

    un frustrat domle, atat
    Oradea nu te indrageste iacobescule si iti ureaza muuulta

    cu 9 ani în urmă (30.05.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe D12 :

    cum simtiti
    un pic mirosul titlului, cum va pierdeti mintile, dragi suporteri oradeni ... nici o grija, aroma asta este singura cu care veti ramane :))))))

    cu 9 ani în urmă (30.05.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      !
      Lol, oare ce veti face daca pierdeti titlul? Citind ce si cum comentati pe aici inclin sa cred ca veti organiza o sinucidere in masa!lol

      cu 9 ani în urmă (30.05.2014)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea soso69 :

    @D12
    Sezi bland ca nu-si pierde nimeni mintile.
    Chiar nu va inteleg : nu are voie nimeni sa spere la titlu ? Sunteti chiar asa siguri pe voi? Nu ati invatat nimic din meciurile cu Clujul? Cred ca ar trebui sa deconectam senzorii de fum de la sala pt ca la ce "fumuri" aveti o sa se declanseze.

    cu 9 ani în urmă (30.05.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe tme :

    iacofescu
    acest iacofescu, nu trebuie sa se agite va fi 3-0 pt Oradea

    cu 9 ani în urmă (30.05.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe jeanpavel2 :

    respect....
    cred ca la meciurile de la ORADEA va trebui sa imi schimb locul traditional de vis-a-vis cu banca de rezerve alor nostri si sa ma asez pe locul din spatele bancii de rezerve a oaspetilor... sa il calmez pe domnul nu ii pronunt numele sa mai stea jos ca nu vad meciul.... numai ca asa nu o sa pot sa ii strig lui ciulin cateva de arbitraj....

    cu 9 ani în urmă (30.05.2014) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca carlos_cj :

    Tocala si Iacobescu
    Dupa ce Ponta a avansat-o pe Tocala, rasplatind-o astfel pentru zecile de servicii pe care i le-a facut lui Ghita si asehotilor, cred ca Iacobescu a ramas cel mai penibil personaj din baschetul romanesc.
    Ca el rateaza fiecare sansa in care are ocazia sa-si tina gura, nu ma mira. Doar la asta e bun. Sa dea din gura si sa sara ca o maimuta in calduri de pe banca.
    Dar iacobescu in general trebuie privit ca un personaj de circ caruia e bine sa-i dai peste gura cum sare de pe banca. Sper sa o faca din nou Ciulin, caci ocazii in timpul meciului o sa aiba destule.

    Pe mine altceva ma pune pe ganduri. Cel mai mare ticalos din baschetul ultimilor ani, Banica, a fost trimis observatory taman acum. Omul asta stia mai bine ca oricare altul cum scoti asehotii din corzi si cum ii repui in avantaj. FURA exact cand trebuia si cat trebuia. Si tocmai el a fost trimis acum la Ploiesti!!!

    cu 9 ani în urmă (30.05.2014) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș mariuscalin :

    Hai Oradea!
    Mult succes! Cred ca toata tara astepta un titlu in afara Ploiestiului. A fost la Cluj acum cativa ani si m-am bucurat foarte mult, Clujul fiind a doua mea casa. M-as bucura sa fie si la Oradea. Anul trecut noi le-am luat 2 meciuri, dar nu am razbit cu arbitrii si am cedat clar in ultimul meci. Oradea are un lot mai bun decat am avut noi anul trecut, si sa speram sa vor avea macar atata ambitie.

    cu 9 ani în urmă (30.05.2014) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca lublaj :

    Iaco....ce?
    Sunt suporter oradean! Si m-as bucura sa castige Oradea campionatul, dar sunt constient ca este ff greu. Daca va castiga Asesoft , bravo lor!!!
    Ma intreb totusi ce rol ar avea acest "gunoi" (imi cer scuze cuvantului gunoi )numit iacobescu. Cristescu a precizat foarte bine ca acest gunoi , scuze ,nu a avut nicio contributie in bachetul romanesc. Sau ai avut gunoiule, scuze!Spui ca ai fost prieten cu Toni? Pai atunci, in amintirea lui arata putin respect fata de Oradea , chiar daca esti un gunoi , scuze!!!

    cu 9 ani în urmă (30.05.2014) Raspunde
  • CSM CSU Oradea andreicovici :

    iacobesculeeeee?
    Cum ramane cu 3-0 sec, maimutoiule? Sau poate ai nimerit scorul corect, mai putin echipa castigatoare ? :))

    cu 9 ani în urmă (01.06.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!